Laurențiu Onofrei avea 40 de ani, locuia în satul ieșean Motcă și se întorcea duminică seara de la vot. În drum spre casă, într-o intersecție din comună Cristesti, a intrat în lateralul unei mașini în care se aflau două persoane. În urmă impactului, victimele au rămas inconștiente între fiare, iar șoferul vinovat a crezut că cei doi pasageri au murit.

Speriat că ar putea face pușcarie în urma acestui tragic accident, bărbatul a încercat să se arunce în față unui TIR, însă vehiculul de mare tonaj l-a ocolit în ultima clipă. ”L-am văzut când a ieșit din mașină și era foarte speriat. Nu știa ce să facă. S-a dus în stradă și a încercat să se arunce în față TIR-ului’”, a povestit unul dintre martori.

Apoi, omul a luat-o la fugă pe un deal unde s-a spânzurat de un stâlp cu o sfoară. Lângă el, bărbatul a lăsat cheile de la mașină și actele. A fost găsit de sătenii care au sunat la 112. ”Am fost solicitați pentru un pacient cu o tentativă de spânzurare. S-au început manevrele de resuscitare, dar a fost prea târziu pentru bărbat. Semnele de deces erau deja instalate”, au declarat cadrele medicale ajunse la față locului.

Când și-a văzut bărbatul fără suflare, soția acestuia a intrat în stare de șoc. Au împreună un copil de 12 ani care acum va crește fără tată.

Între timp, cele două victime ale accidentului au fost transportate la Spitalul din Pașcani. În urmă investigațiilor medicale, cei doi au fost diagnosticați doar cu câteva răni ușoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.