„Și-a exprimat dorința de a nu se da informații suplimentare despre starea sa de sănătate. Cert este că este stabil, cooperant și conștient”, a declarat, pentru Gândul, medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Mitică Popescu declara recent, într-un interviu pentru publicația Impact, că preferă să mai pună o haină pentru a face economie la facturi, în apartamentul unde deține o sobă pe gaze.

Eu nu am calorifere, am sobă de teracotă, pe gaze. Deocamdată, nu știu cât o să plătesc, aștept factura. Ca să mă mai încălzesc, mai pun pe mine o vestuță, un pulover, o geacă. Noroc că eu sunt și un pic călit, căci am muncit în viață și în frig.

Mitică Popescu:

Soția lui, actrița Leopoldina Bălănuță, s-a stins din viață în urmă cu 24 de ani, după o lungă suferință. De atunci, Mitică Popescu nu a mai dorit să se recăsătorească, dedicându-se exclusiv vieții artistice.

Actorul este gazda emisiunii „D-ale lui Mitică!”, de la TVR 2.

Mitică Popescu a primit Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER 2009. În decembrie 2002, actorul a fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.