Motivele închiderii fabricii din Ploiești

Compania explică decizia prin dificultățile cu care se confruntă industria auto la nivel global. 

Potrivit Adient, „scăderea cererii din partea consumatorilor și declinul general al volumelor din piață” au făcut imposibilă identificarea „unei opțiuni viabile” pentru continuarea activității unității din Ploiești.

Într-un comunicat oficial, compania precizează: „Transformările profunde la nivelul întregii industrii auto au făcut ca Adient să se confrunte cu presiuni comerciale semnificative și, în acest context, compania anticipează întreruperea operațiunilor la fabrica din Ploiești”.

Adient mai arată că decizia este necesară pentru a rămâne competitivă pe termen lung. 

„Acest demers a devenit necesar pentru a putea menține reziliența și competitivitatea companiei pe termen lung, având în vedere provocările economice continue. Principalii factori vizează incertitudinea legată de ritmul tranziției către e-mobility, scăderea cererii din partea consumatorilor și declinul general al volumelor din piață, coroborat cu o concurență în creștere”, se mai arată în comunicat.

Impactul asupra pieței muncii din Prahova

Rata șomajului în județul Prahova a fost de 2,22% în 2025, sub media națională de 3,12%, conform datelor AJOFM Prahova. 

În zonă activează mai mulți producători de componente auto, printre care și Yazaki, însă închiderea fabricii Adient va afecta semnificativ piața locală a muncii.

Potrivit site-ului Adient, fabrica din Ploiești avea peste 1.000 de angajați, fiind cea mai mare unitate de acest tip.

Aici erau produse tapițerii pentru peste 650.000 de vehicule în fiecare an, scrie Autoreport.

„Procesul va începe cu disponibilizarea a 50% din personal, într-o mișcare strategică de mutare a capacităților de producție către Asia.”, potrivit Autoreport.

Prezența Adient în România

Adient este prezentă în România din anul 2000 și are peste 5.800 de angajați la nivel național, operând șase unități de producție în Jimbolia, Craiova, Poiana Lacului, Bradu, Ploiești și Pitești. 

Compania Adient produce și livrează scaune auto pentru marii constructori auto europeni, precum Stellantis, Renault, BMW, Mercedes-Benz și Volkswagen, dar și pentru producători americani de top, precum Ford și General Motors.

La nivel global, compania are peste 75.000 de angajați în 29 de țări și mai mult de 200 de unități de producție și asamblare.

Noua rundă de restructurări va genera costuri de aproximativ 125 de milioane de dolari, iar planul urmează să fie finalizat până în anul fiscal 2027, cu un impact estimat de reducere a costurilor operaționale de circa 60 de milioane de dolari anual.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Nerasist 13.01.2026, 13:50

Presiuni comerciale... pentru a putea menține reziliența și competitivitatea.... Când angajații așteaptă o mărire și o zi in plus de concediu pentru că au ceva ani vechime, angajatorul pierde competitivitate și îi crește presiunea. Închide fabrica aici, deschide în Africa, asia, America de Sud... După 5-10 ani, poate revenii să angajeze tineri în adidași, să se miște repede pe aplauze.

Avatar comentarii

gardenparty 14.01.2026, 07:28

Când mărești impozite si taxe te aștepți la lucruri bune? Impozitul pe dividende mărit într-un an de la 5 la 16% vă spune ceva? 1000 de oameni? E doar începutul.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.