Bacteria extrem de periculoasă care a ucis 7 pacienți a fost descoperită în chiuveta secției ATI a Spitalului Sf. Maria din Iași. Ministerul Sănătății a tras primele concluzii după ancheta începută în unitate medicală și se pare că tragedia putea fi evitată.
Cuprins:
Bacteria Serratia a fost găsită în singura chiuvetă folosită de personalul medical din secția ATI, potrivit Știrile Pro TV.
Bacteria a fost identificată în scurgerea chiuvetei din sala de tratament ATI. Aceasta era singura chiuvetă din secție unde personalul se putea spăla pe mâini. Secția nu are circuite funcționale, iar măsurile de igienă au fost întârziate.
Investigațiile Ministerului Sănătății au arătat că măsurile de izolare și dezinfecție nu au fost implementate la timp, ceea ce a dus la răspândirea infecției în spital.
Ministerul Sănătății a descoperit haos la Spitalul Sf Maria din Iași, unde șapte copii au murit. Din concluziile trase după efectuarea controalelor la Iași, Ministerului Sănătății precizează că una dintre cele mai grave probleme a fost raportarea tardivă a prezenței bacteriei, care ar fi putut schimba cursul evenimentelor.
În Mureș, aceeași bacterie a fost detectată în Secția de neonatologie a spitalului județean. În doar 3 zile, 8 cazuri au fost confirmate. Medicii au acționat prompt.
Dr. Mihai Negrea, medic epidemiolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, a explicat ce măsuri s-au aplicat pentru limitarea infecției și împiedicarea răspândirii acesteia la nivelul întregului spital.
„Am limitat internările, am acceptat doar urgențe, am avut atunci comisii, ședințe și supraveghere permanentă pe secție”, a precizat el.
Măsurile de prevenție și control aplicate în spitale în caz de infecție cu bacteria Serratia marcescens includ:
La Spitalul Universitar din București, secția ATI folosește un aparat pentru testarea rapidă a bacteriilor periculoase. Pacienții sunt testați la internare și pe parcursul spitalizării.
Dr. Mihai Popescu, șef secție ATI SUUB, explică: „Se recoltează frecvent atât de pe mâinile personalului medical pentru a ne asigura că nu suntem sursa care transmite infecția de la un caz la altul, cât și de pe suprafețele și din aerul care poate fi contaminat”.
Șapte copii au murit în septembrie 2025 la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași, în urma infectării cu bacteria Serratia marcescens.
Cei șapte copii, cu vârste cuprinse între câteva zile și 15 ani, au fost din totalul de nouă copii infectați. Nu este clar dacă infecția cu bacteria a fost cauza directă a deceselor, acest lucru urmând să fie stabilit de medicii legiști. Ministerul Sănătății a semnalat faptul că spitalul a raportat cu întârziere focarul către Direcția de Sănătate Publică și nu au fost luate măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii infecției.
În urma tragediei, managerul interimar al spitalului a fost demis, iar conducerea DSP Iași a fost criticată pentru reacția tardivă. Spitalul a primit amendă pentru nerespectarea protocoalelor privind infecțiile nosocomiale, iar unii cadre medicale au fost sancționate.
Anchete multiple, inclusiv a Poliției și a Ministerului Sănătății, sunt în curs pentru a stabili toate responsabilitățile și cauzele tragice ale acestor decese.
Această bacterie se găsește în mod natural în sol și apă. În locuințe, poate apărea în zone umede sau cu acumulări de apă. Ea poate cauza infecții respiratorii, pneumonii și infecții urinare.
„Este o bacterie Gram negativă din familia Enterobacteriaceelor responsabilă de multe din infecțiile nosocomiale la bolnavii care beneficiază de dispozitive de respirație asistată mecanic, de dispozitive invazive de tip cateter central sau de cei imunosupresați”, a explicat Un medic specialist în boli infecțioase a explicat pentru 7Iași.
Tratamentul necesită antibiotice puternice, cum ar fi carbapeneme și fluorochinolone. Pentru prevenție, medicul specialist a subliniat: „Sigur că igiena personală, a locuinței și, foarte important, măsurile de asepsie și antisepsie la nivel de spital pot să constituie importante metode profilactice”.