Pe 19 decembrie 2024, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că un bărbat de 53 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de incitare la ură sau discriminare în formă continuată (26 de acte materiale).

Totodată, în sarcina acestuia s-au reținut și promovarea, în public, în orice mod, de idei, concepţii sau doctrine antisemite, în formă continuată (29 de acte materiale), utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (27 de acte materiale).

De asemenea, acesta este suspecta şi de negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia prin intermediul unui sistem informatic în formă continuată ( 19 acte materiale).

Ce s-a găsit la percheziții

În urma unei percheziţii la locuinţa bărbatului din Craiova, polițiștii au descoperit şi confiscat obiecte folosite la săvârşirea infracţiunilor cercetate, precum şi arme albe.

„Din cercetările efectuate până la acest moment rezultă că, în perioada 10 aprilie 2022- 7 decembrie 2024, bărbatul ar fi publicat 29 de videoclipuri pe o reţea de socializare în cadrul cărora ar fi incitat urmăritorii la ura şi violenţă faţă de evrei, promovând doctrine antisemite”, au anunțat polițiștii.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Suspectul ar fi utilizat simboluri legionare şi ar fi negat Holocaustul, scopul fiind racolarea urmăritorilor săi pentru coagularea unui nucleu cu orientare de extremă dreapta sub cupola unei «mişcări naţionale» al cărei lider este. Mai mult decât atât, el a solicitat și primit în acest sens donaţii financiare de la urmăritorii săi.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Ttyy   •   20.02.2025, 23:21

Istoria moderna si contemporana este plina de falsuri si propaganda. Chiar nu mai avem voie sa cautam adevarul? Nu mai putem puene nimic sub semnul intrebarii? Suntem obligati sa acceptam orice falsuri grosolane ca adevaruri supreme recunoscute de altii?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI