Mașina lui Reum s-a rostogolit de mai multe ori înainte de a ajunge complet distrusă pe malul unui râu, sub un pod, a declarat detectivul de poliție de stat din Indiana, Glen Fifield, într-o conferință de presă. Locul nu putea fi văzut din drumul principal.

Trupul lui Reum a fost zdrobit în camionetă. „A supraviețuit cu apă de ploaie. A avut șansă, temperaturile au fost ridicate peste noapte”, a precizat poliția, care a subliniat „voința lui extraordinară de a supraviețui acestui accident”.

Pe 26 decembrie, șoferul a fost salvat de doi bărbați care căutau locuri de pescuit. Au găsit vehiculul cu airbag-ul deschis.

Mario Garcia și ginerele său, Nivardo De La Torre, și-au dat seama că victima accidentului era în viață. „Am încercat să țip, dar nimeni nu m-a auzit”, le-a spus Reum pescarilor.

Seara, salvatorii l-au eliberat pe Reum din epavă și l-au transportat cu elicopterul la un spital din South Bend, cu răni care îi puneau viața în pericol.

Medicii i-au amputat piciorul

Medicii au fost nevoiți să-i amputeze piciorul stâng de la nivelul tibiei Bărbatul, care are multiple alte fracturi, inclusiv o mână ruptă, a supraviețuit cu bine operației, dar este încă în stare critică.

Prietenii au deschis o pagină de donații pentru Matt Reum, pe portalul GoFundMe, iar până acum s-au strâns peste 70.000 de dolari, bani cu care să suporte costurile tratamentului.

Bărbat grav rănit salvat la 6 zile după ce a rămas blocat în epava mașini sale, sub un pod, după un accident, în SUA: „A supraviețuit cu apă de ploaie”
Matt Reum
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (8)
Avatar comentarii

Gabryella 30.12.2023, 14:55

Asta înseamnă sa ai zile.Sa speram ca se va reface .

Avatar comentarii

Narcisu 30.12.2023, 16:51

Totuși șansa la viață ia surâs chiar dacă a rămas cu handicapuri grave..

Avatar comentarii

Alex.59 30.12.2023, 19:24

Mare noroc pe el, da' nu l-a văzut nimeni atâta vreme..? ????

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.