Care sunt pașii pe care Ucraina și Rusia ar trebui să îi respecte pentru a ajunge la un armistițiu durabil STUDIU

Libertatea oferă o sinteză a celor mai importante idei regăsite în acest studiu, pentru că, în această perioadă, întreaga comunitate internațională discută sau chiar caută soluții de compromis pentru o posibilă încetare a focului între Ucraina și Federația Rusă.

În urma discuțiilor de la Jeddah, Arabia Saudită, delegațiile americană și ucraineană au ajuns la un acord privind primii pași pentru încheierea războiului. Kievul a acceptat un armistițiu de 30 de zile pe front, iar acest pas va permite reluarea asistenței pentru securitate furnizate de SUA. Rusia trebuie însă să își exprime și ea acordul pentru acest armistițiu.

Elementele unui astfel de acord ar fi următoarele: 

– Semnarea unui acord de încetare a focului între Ucraina și Rusia, cu implicarea unui mediator, dacă este necesar. 

– Convenirea unei linii de încetare a focului și codificarea acesteia, deoarece aceasta va fi baza de la care părțile trebuie să se retragă. 

Recomandări

Primul sondaj pentru alegerile prezidențiale. Suveraniștii ar câștiga turul I. Cine ar putea câștiga turul doi

– Crearea unei comisii mixte de coordonare militară (Joint Military Coordination Commission – JMCC) pentru a permite contactele și comunicarea de la militar la militar, prin intermediul căreia părțile pot face schimb de informații și se pot responsabiliza reciproc. Cooperarea bilaterală ar putea fi consolidată de o a treia parte, și anume o echipă de legătură multilaterală (Multilateral Liaison Team). 

– Convenirea asupra unei zone-tampon și a unor zone de limitare a armelor grele. 

– Desfășurarea unei misiuni internaționale de monitorizare și verificare pentru a monitoriza încetarea focului și a verifica retragerea armelor grele. 

– Angajarea statelor în special din Europa pentru a furniza trupe și personal de conducere a misiunii internaționale de monitorizare și pentru a asigura legătura cu Ucraina și Rusia în vederea încetării violențelor și a reducerii riscului reapariției acestora. 

– Efectuarea de acțiuni umanitare de deminare, în special în zona-tampon, pentru a elibera o zonă în care să poată acționa observatorii internaționali, iar persoanele strămutate din cauza violențelor  să se poată întoarce acasă. 

– Deschiderea unor coridoare umanitare, cu acordul părților, de-a lungul liniei de încetare a focului pentru a permite libertatea de mișcare și accesul pentru redresarea și reconstrucția zonelor afectate de război. 

Recomandări

Europa vrea să renunțe treptat la tehnica militară americană, dar opțiunile sunt puține. Principalele temeri față de politica lui Trump

– Angajarea societății civile pentru a răspunde nevoilor populațiilor afectate și crearea de oportunități pentru comunitățile afectate de a deveni ele însele agenți ai schimbării. 

– Convenirea asupra garanțiilor de securitate pentru a reduce probabilitatea reluării ostilităților. 

– Utilizarea încetării focului ca un prim pas către un pachet mai amplu de acorduri, inclusiv o soluționare politică, precum și acorduri de control al armelor și măsuri de consolidare a încrederii și securității între NATO și Rusia și stabilitate strategică între Statele Unite și Rusia, precum și discuții privind viitorul securității europene.

Experții think tank-ului elvețian atrag atenția că o încetare a focului ar trebui să se bazeze pe principii convenite de comun acord și să includă obiective clare și comune, precum și un limbaj tehnic precis și să aibă o durată determinată. Aceste obiective, precum și conținutul tehnic al unei încetări a focului, trebuie să fie înțelese de părți în același mod. Prin urmare, este o bună practică ca părțile să elaboreze un glosar al termenilor conveniți, care să devină parte integrantă a acordului scris de încetare a focului. De asemenea, ar trebui să se clarifice ce constituie o încălcare a acordului de încetare a focului, mai explică studiul GCSP.

Recomandări

Dosarul Roșia Montană: tribunalul ICSID cere firmei Gabriel Resources să ofere o garanție bancară. Cum poate fi executată silit compania de statul român

Încetarea focului funcționează rareori în mod izolat. Fără o soluționare politică, o încetare a focului va fi doar o încetare temporară a ostilităților. După cum subliniază Organizația Națiunilor Unite, „încadrarea unei încetări a focului în contextul politic mai larg garantează că aceasta este legată de progresele înregistrate în abordarea cauzelor profunde ale conflictului”.

După cum a demonstrat continuarea luptelor în estul Ucrainei după semnarea Acordurilor de la Minsk în 2014 și 2015, un acord politic nu garantează neapărat respectarea unei încetări a focului, în special dacă nu există un mecanism de responsabilizare pentru încălcarea încetării focului. 

Ce condiții ar trebui create pentru o încetare a focului 

Pe baza istoriei conflictului și a condițiilor existente din teren (în februarie 2025), sunt necesare o serie de condiții sau premise pentru a crește șansele de încetare a focului. 

Una dintre acestea este că ambele părți ar trebui să ajungă la concluzia că continuarea acțiunilor militare nu este strategia optimă pentru atingerea obiectivelor lor de război, cu alte cuvinte ar trebui să ajungă la un moment de „impas care dăunează reciproc”. 

Ar trebui să existe o presiune politică puternică sau stimulente (de exemplu, un acord mai larg privind securitatea europeană și/sau stabilitatea strategică între Statele Unite și Rusia) care ar face o încetare a focului atractivă din punct de vedere politic pentru ambele părți. 

De asemenea, ambele părți ar trebui să se simtă asigurate că o viitoare încetare a focului va fi pusă în aplicare și că vor fi instituite garanții credibile pentru a garanta că nu va reizbucni conflictul armat.

Pentru Ucraina, acest lucru ar putea necesita cel puțin asigurări de securitate bilaterale obligatorii din punct de vedere juridic din partea aliaților și un semnal politic că Ucraina aparține Occidentului geopolitic, în timp ce pentru Rusia ar fi necesare acorduri privind controlul armelor, apărarea antirachetă și stabilitatea strategică, precum și un posibil moratoriu privind extinderea NATO. 

De asemenea, părțile ar trebui să aibă încredere că punerea în aplicare a oricărui acord va fi verificată în mod corect și transparent și că încălcarea acordului va avea consecințe. 

Ambele părți ar trebui să se simtă în siguranță că un astfel de acord ar putea fi „vândut” publicului lor fără un cost politic ridicat. Acest lucru ar necesita o comunicare eficientă, în special după ce ambele părți au adoptat narațiuni maximaliste și reciproc exclusive privind „victoria”. 

Pentru Ucraina, o condiție esențială (înainte de o încetare a focului) ar fi să existe asigurări privind sprijinul pentru finanțarea reconstrucției, cu alte cuvinte să existe un „dividend al păcii” vizibil. 

Rusia ar trebui, de asemenea, să vadă un interes economic propriu în încetarea violențelor, de exemplu în ceea ce privește măsurile legate de relaxarea treptată a sancțiunilor. 

„Semnalele costisitoare” sau măsurile de consolidare a încrederii pot contribui la crearea condițiilor pentru o încetare a focului. Semnalele costisitoare, explică experții în securitate, sunt semnale care implică riscuri pentru cei care fac primul pas, dar care ar avea un cost pentru cei care nu răspund la ele.

Exemple de măsuri de deescaladare includ: 

– Niciun atac asupra infrastructurii portuare (în Marea Neagră sau pe Dunăre); 

– Niciun atac asupra navelor civile în Marea Neagră; 

– Niciun atac asupra centralelor nucleare civile; 

– niciun atac asupra altor infrastructuri critice, de exemplu instalații energetice; 

– redeschiderea aeroporturilor publice din Kiev și Lviv, cu promisiunea Ucrainei de a nu ataca aeroporturile rusești.

Presiunea și sprijinul internațional pot contribui la apropierea părților. În acest sens, o opțiune ar putea fi formarea unui Grup de Contact privind Ucraina. 

Un astfel de grup ar putea: 

– să confere o mai mare coerență eforturilor internaționale dezarticulate; 

– să creeze un sentiment mai puternic de urgență, concentrare și scop comun în rândul principalelor părți interesate; 

– să facă propuneri, să ia inițiative comune și să exercite presiuni politice pentru a reduce tensiunile; și 

– crearea condițiilor pentru dialog. 

Pe baza precedentelor din trecut și în cazul în care condițiile sunt propice, un grup de contact ar putea adopta o poziție comună și/sau ar putea convoca o conferință pentru a schița o cale către pace care să includă măsuri acceptabile din punct de vedere politic pentru ambele părți. O astfel de conferință ar putea solicita, de asemenea, o încetare a focului. 

În mod ideal, membrii Grupului de contact ar fi națiunile conducătoare ale unei misiuni internaționale de monitorizare și verificare a respectării acordului.

 O alternativă este ca părțile să poarte discuții de pace bilaterale (așa cum a fost cazul între sfârșitul lunii februarie și începutul lunii aprilie 2022) sau ca o terță parte să faciliteze discuțiile de pace. 

În acest scop, ar fi util dacă părțile-cheie ar numi trimiși speciali, așa cum a făcut președintele ales Trump. 

Inițiativele Track 2 și discuțiile confidențiale pot explora posibilitățile de avansare către o încetare a focului. 

Dezvoltarea discretă a cunoștințelor tehnice privind încetarea focului ar spori capacitatea ambelor părți, ar identifica și ar elimina lacunele în materie de cunoștințe și ar pregăti părțile pentru tipurile de considerații tehnice necesare pentru negocierea și punerea în aplicare a unei încetări a focului. Ar putea fi organizate cursuri de formare personalizate, bazate pe experiența specialiștilor. 

Crearea condițiilor pentru o încetare a focului ar necesita, de asemenea, deschiderea canalelor de comunicare. 

Ce fel de canale de comunicare ar putea exista 

Deși contactele inter-militare au fost limitate în timpul războiului, părțile au găsit modalități de cooperare în chestiuni de interes reciproc, cum au fost schimburile de prizonieri sau ale corpurilor decedaților în război, precum și inițiativa privind cerealele din Marea Neagră.

 Pentru a facilita gestionarea câmpului de luptă și pentru a intermedia o încetare a focului, va fi vital să se deschidă un canal de comunicare și dialog între oficialii ucraineni și ruși, în mod ideal atât la nivel operațional, cât și la nivel politic. Ca urmare, ar trebui să existe o relegitimare a diplomației și o întoarcere la dialog. Părțile terțe, cum ar fi trimișii speciali sau un grup de contact, pot contribui la reducerea costurilor politice ale unui astfel de dialog. 

Prin intermediul canalelor secundare sau al unei înțelegeri discrete, ar putea fi stabilite linii directe de comunicare („linii fierbinți”) între capitalele și/sau comandamentele operaționale respective. 

În lipsa unei încetări a focului, s-ar putea face experimente pentru a reduce violența pe câmpul de luptă, de exemplu prin deschiderea de linii directe fie în zonele fierbinți (pentru a gestiona și a reduce violența), fie în zone mai liniștite pentru a permite acordarea de asistență umanitară. Prin intermediul acestor canale, părțile ar putea, de asemenea, să negocieze acorduri informale de a nu lansa atacuri pe teritoriul celeilalte părți folosind vehicule aeriene fără pilot, rachete de croazieră sau rachete cu rază scurtă sau intermediară de acțiune. Reprezentanții părților ar putea, de asemenea, să se întâlnească pentru reuniuni confidențiale în state terțe. 

Un pas important în regularizarea unor astfel de contacte ar fi instituirea unei Comisii Comune de Coordonare Militară care ar putea oferi o platformă pentru facilitarea contactelor între militari. 

Dacă este necesar, părțile terțe ar putea contribui la facilitarea contactelor. Părțile terțe ar putea, de asemenea, să faciliteze în mod discret discuțiile privind crearea unui mecanism consultativ și să ofere sprijin pentru medierea încetării focului.  

De ce e importantă linia de încetare a focului 

O linie de încetare a focului clară și recunoscută reciproc este esențială. Incapacitatea de a trasa o graniță comună de încetare a focului a împiedicat punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk, în special separarea forțelor. 

Este esențial să existe claritate cu privire la geografia liniei de încetare a focului, să se utilizeze o „hartă de planificare” comună și să se ajungă la un acord reciproc cu privire la tipul, scara și sursa hărților la care se poate face referire în textul și punerea în aplicare a acordului, explică studiul think tank-ului elvețian. 

Experții atrag atenția că, în cazul Ucrainei, o posibilă linie de încetare a focului ar traversa un set variat de zone topografice și geografice, inclusiv așezări populate, dintre care unele au fost disputate cu costuri ridicate. Există, de asemenea, infrastructură (cum ar fi conexiunile de apă, gaz și electricitate) care leagă în prezent comunitățile de ambele părți ale liniei frontului. Prin urmare, trasarea liniei ar trebui să ia în considerare condițiile locale, precum și istoria conflictului. 

Atunci când se trasează o linie, este important să se ia în considerare dacă aceasta ar fi o linie de contact sau baza pentru o zonă demilitarizată. O zonă demilitarizată (care ar trebui să fie delimitată) ar implica o divizare de facto pe termen lung a țării, în timp ce o linie de contact sau o linie de încetare a focului sugerează un acord mai ușor, mai tranzitoriu, prin care ar putea exista un acord viitor privind controlul asupra teritoriului. 

 NB: Este demn de remarcat faptul că, în circumstanțele actuale (din februarie 2025), Rusia nu controlează toate teritoriile din cele cinci regiuni pe care le-a declarat unilateral ca fiind anexate de către Federația Rusă. Acesta este în special cazul regiunilor Kherson și Zaporizhzhia. 

Prin urmare, linia de încetare a focului nu ar corespunde unei granițe administrative deja existente. Acest lucru poate necesita prezența unor forțe de menținere a păcii sau a unor observatori internaționali în regiunile Kherson și Zaporizhzhia, de natură și număr diferite față de restul liniei de încetare a focului.

Ce presupun zona-tampon și zonele de limitare 

Conform bunelor practici, experții susțin că va fi necesară crearea unei zone tampon sau a unei zone de separare între părți. Această zonă tampon – cu o lățime de aproximativ 10-15 km – ar trebui să fie lipsită de forțe militare, arme grele și ușoare, precum și o zonă de interdicție de zbor pentru UAV-uri, cu excepția celor utilizate de internaționali. Ar trebui să se convină că niciuna dintre părți nu va efectua niciun act ostil în interiorul, dinspre sau împotriva zonei de securitate/tampon. Observatorii internaționali ar putea patrula și monitoriza această zonă. 

În cazul în care centrala nucleară Zaporizhzhia se află în zona tampon, ar trebui găsit un acord special – sub auspicii internaționale – care să permită siguranța și securitatea nucleară, precum și securitatea energetică pentru populațiile afectate. Astfel de zone speciale sau zone de excludere ar trebui avute în vedere în ceea ce privește infrastructura critică pe toată întinderea liniei de contact.

În ceea ce privește zonele de limitare, ambele părți ar trebui să convină asupra unei separări a forțelor, de exemplu:  

– 7,5 km de la linia de încetare a focului pentru toate trupele (rezultând o zonă tampon de 15 km lățime); 

– 50 km de la linie pentru artileria de calibru 100 mm sau mai mare; 

– 75 km pentru lansatoarele multiple de rachete (MLRS); 

– 150 km (87 mi) pentru sistemele de rachete tactice MRLS Tornado-S, Uragan, Smerch și Tochka U. 

La acord ar trebui anexat un protocol privind dezangajarea și retragerea, care să includă detalii privind separarea forțelor și dispoziții verificabile privind retragerea, depozitarea și cantonarea armamentului greu, inclusiv termene și zone de limitare clar definite. De asemenea, ar trebui să existe un acord între părți de a nu zbura cu UAV-uri sau elicoptere în zona tampon. 

Deoarece multe atacuri aeriene sunt efectuate departe de linia frontului, experții susțin că ar trebui încheiat un acord separat, dar însoțitor, fie între Rusia și Statele Unite, fie între NATO și Rusia, privind nedeplasarea rachetelor de croazieră și a rachetelor cu rază intermediară de acțiune în anumite zone. De asemenea, pot fi necesare acorduri separate privind securitatea maritimă.

Ce înseamnă comisia mixtă de coordonare militară 

Majoritatea acordurilor de încetare a focului pentru conflictele intra- sau inter-statale includ o anumită formă de acord comun pentru supravegherea, responsabilitatea și controlul punerii lor în aplicare. 

Mecanismele consultative de securitate pot varia de la acorduri bilaterale foarte flexibile pentru menținerea deschisă a unui canal de comunicare la organisme responsabile de coordonarea măsurilor de stabilizare sau chiar de monitorizarea unei încetări a focului. 

Experiența proceselor de monitorizare a încetării focului arată rolul important pe care astfel de mecanisme îl pot juca în ceea ce privește consolidarea încrederii și îmbunătățirea punerii în aplicare a acordurilor. 

Contactele între militari sunt esențiale pentru menținerea și monitorizarea unei încetări a focului, pentru de-escaladare, pentru retragerea armamentului greu, pentru deminare și pentru securitatea frontierelor. În plus, acestea pot contribui la restabilirea încrederii și la crearea spațiului necesar pentru ca inițiativele politice și diplomatice să ia amploare. Dacă nu vor exista observatori internaționali, o comisie militară comună capătă o importanță și mai mare.

Ce presupune o comisie militară mixtă de coordonare 

În contextul acestui conflict, se sugerează crearea unei Comisii militare mixte de coordonare (Joint Military Coordination Commission- JMCC). O astfel de comisie ar putea fi înființată înainte sau în absența unui acord politic (de exemplu, de către un grup de contact), sau la intrarea în vigoare a acordului. 

Pe baza experienței anterioare și a bunelor practici, JMCC ar trebui:

 – să fie coerent cu un proces politic mai amplu; 

– să aibă un mandat clar definit, un mandat (inclusiv roluri și responsabilități) și proceduri standard de operare convenite de părți; 

– să aibă protocoale clare și convenite de comun acord privind colectarea de informații și raportarea lor; 

– să responsabilizeze părțile pentru încălcarea încetării focului; 

– să aibă o funcție de investigare a litigiilor;

 – să includă un mecanism de primire a apelurilor, informațiilor sau plângerilor din partea populațiilor afectate. 

– să fie legat de un organism de nivel superior cu influență politică și/sau de o „organizație mamă”; 

– să aibă modalități care să permită transparența și comunicarea eficientă 24/7;

 – să stabilească legătura și coordonarea dincolo de linia de încetare a focului; 

– să asigure și să faciliteze accesul convenit pentru membrii comisiei; 

– să aibă modalități convenite de comun acord pentru schimbul de informații și să se bazeze pe date sau înregistrări convenite de comun acord atunci când raportează.

Lecții învățate de la JCCC în Ucraina

Experții în securitate susțin că ar trebui să se tragă învățăminte din Comisia mixtă de control și coordonare din trecutul recent. JCCC a fost o încercare a statelor majore militare ucrainean și rus în toamna anului 2014 de a crea un mecanism care să faciliteze schimbul de informații și contactele între militari în timpul conflictului. În perioada sa de vârf (între 2015 și 2017), sediul, din Soledar, a găzduit aproximativ 75 de ofițeri din Ucraina și Rusia, precum și 10 ofițeri de legătură ai OSCE. Ofițerii ruși se roteau la fiecare 90 de zile; acestora li se permitea accesul în Ucraina pe baza unei vize turistice. 

JCCC a fost unul dintre puținele canale de contact inter-militar între forțele ruse și ucrainene. Personalul militar a avut o interacțiune directă limitată. De obicei, aceștia nu împărtășeau informații în mod direct, dar fiecare furniza informații către OSCE în mod independent. 

Unul dintre beneficiile JCCC a fost acela de a ajuta la negocierea încetării focului la nivel local sau a „ferestrelor de liniște” care au permis repararea infrastructurii critice. Misiunea specială de monitorizare a OSCE a monitorizat aceste armistiții locale prin intermediul „patrulelor de supraveghere” de ambele părți ale liniei de contact. 

În decembrie 2017, Rusia și-a retras ofițerii din JCCC, invocând obstacole în calea activității personalului rus. Acest lucru a lăsat un vid pe care OSCE a trebuit adesea să îl umple pe cont propriu. 

În ce constă efortul unei misiuni internaționale de monitorizare și verificare 

Pentru a consolida încrederea în încetarea focului în rândul părților și al comunităților afectate, va fi necesară desfășurarea unei misiuni internaționale de monitorizare și verificare în Ucraina. 

O astfel de misiune ar avea nevoie de un mandat clar, în mod ideal în temeiul Cartei ONU. Securitatea sa ar trebui să fie garantată. Ea ar trebui să fie sprijinită de suficientă voință politică și resurse. După cum s-a subliniat în legătură cu lecțiile învățate de la Misiunea specială de monitorizare (SMM) a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în Ucraina, „monitorii umani și utilizarea tehnologiei nu pot compensa deficiențele unor acorduri imperfecte sau lipsa voinței politice”. 

Deși mandatată de ONU, misiunea ar putea include și un pilon de personal civil și de poliție al OSCE. Prin urmare, aceasta ar putea fi denumită o misiune internațională, mai degrabă decât una a ONU (ceea ce ar putea fi, de asemenea, mai acceptabil pentru unele țări, inclusiv SUA). Sau ar putea fi o misiune a ONU din care OSCE să facă parte dintr-un pilon. 

Indiferent de constelație, misiunea ar trebui să raporteze și să fie responsabilă în fața unei „organizații mamă”. 

Sarcinile principale ale misiunii ar fi monitorizarea încetării focului și verificarea retragerii trupelor și a armamentului greu. Dacă este necesar și sub rezerva unor resurse suficiente, misiunea ar putea fi prezentă, de asemenea, de-a lungul părților necontestate ale frontierelor recunoscute la nivel internațional ale Ucrainei cu Rusia și Belarus, dar acest lucru ar necesita resurse suplimentare semnificative. Având în vedere amploarea conflictului și puterea armatelor implicate, o misiune internațională ar trebui să aibă o dimensiune adecvată și să fie compusă din forțe care să câștige respectul părților. 

Se pornește de la premisa că există o încetare a focului care trebuie menținută. O forță de interpoziție de-a lungul unei linii albastre care separă două armate puternice ar necesita sute de mii de trupe cu un mandat de impunere a păcii; acest lucru este puțin probabil și periculos.

În general, dimensiunea și componența unei astfel de forțe ar depinde de mandatul acesteia, de disponibilitatea părților de a accepta o astfel de forță și de disponibilitatea țărilor care contribuie cu trupe, poliție și civili pentru a sprijini un astfel de efort. 

Țările care contribuie cu trupe, poliție și civili ar trebui să fie agreate atât de Ucraina, cât și de Rusia. Din cauza dimensiunii zonei care trebuie acoperită, ar fi logic să se împartă regiunea care trebuie monitorizată în sectoare, poate cinci sau șase de fiecare parte a liniei de încetare a focului. O opțiune dificilă ar fi desfășurarea unei brigăzi în fiecare sector, dar aceasta ar necesita cel puțin 50 000 de observatori înarmați, ceea ce nu pare realist.

Legătura cu soluționarea politică și garanțiile de securitate 

Pentru a fi durabilă, o încetare a focului ar trebui să fie legată de un acord politic (și viceversa). Într-adevăr, o încetare preliminară a focului poate opri luptele, permite dezangajarea, declanșează desfășurarea unei misiuni internaționale de monitorizare și verificare și contribuie la crearea condițiilor pentru o soluționare politică. O altă alternativă (care a fost încercată în Acordul de la Minsk) este că toate formele de violență trebuie să înceteze la o oră zero, la intrarea în vigoare a acordului politic. Un acord de încetare a focului ar putea fi, de exemplu, o anexă la un acord politic. 

Încălcarea acordului de încetare a focului ar putea bloca punerea în aplicare a măsurilor menite să recompenseze respectarea acestuia. 

Prezența unei misiuni internaționale de monitorizare și verificare ar putea reduce riscul încălcării încetării focului. Cu toate acestea, ar fi necesar un mecanism puternic de responsabilizare în cadrul unei comisii militare mixte de coordonare. 

Un acord permanent de încetare a focului ar trebui să facă parte dintr-un acord mai amplu, altfel există pericolul de a conveni asupra unui acord pripit care îngheață conflictul, subminează dreptul internațional sau va fi încălcat fără consecințe. 

Prin urmare, un acord obligatoriu din punct de vedere juridic ar trebui să includă 

– o reafirmare a principiilor generale, precum cele din Carta ONU, Actul final de la Helsinki, Carta de la Paris și Declarația comemorativă de la Astana (2020); 

– interzicerea amenințării sau utilizării forței, astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (4) din Carta ONU, inclusiv interzicerea schimbării frontierelor prin forță; 

– dreptul inerent de autoapărare individuală și colectivă în cazul unui atac armat împotriva unui membru ONU, astfel cum este consacrat la articolul 51 din Cartă; 

– principiul egalității suverane a statelor și neintervenția în drepturile lor suverane, inclusiv dreptul de a-și stabili în mod liber sistemul politic, economic, social și politic și politica externă; 

– obligația de a nu recunoaște rezultatul dobândirii de teritorii prin forță; 

– o reamintire a angajamentelor convenite în Memorandumul de la Budapesta (1994);

– o recunoaștere clară a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei. 

Războiul din Ucraina afectează pacea și securitatea europeană și chiar internațională. Prin urmare, un acord politic ar trebui să facă referire la necesitatea reafirmării principiilor și angajamentelor OSCE și la necesitatea unei ordini de securitate mai cooperante în Europa. Aceasta ar putea fi legată de lansarea unui dialog privind viitorul securității europene. 

Calea către pace va necesita, de asemenea, discuții privind stabilitatea strategică între Statele Unite și Rusia, pornind de la sugestiile făcute de Statele Unite în documentul său neoficial ca răspuns la propunerile și cererile Rusiei către NATO în decembrie 2021.

Rezultatele benefice reciproce care ar putea răspunde preocupărilor de securitate ale ambelor părți ar putea include: măsuri de reducere a riscurilor; un mecanism de evitare a incidentelor și accidentelor în aer și pe mare; acorduri de limitare a rachetelor cu rază intermediară și mai scurtă lansate de la sol; precum și acorduri și aranjamente privind controlul armelor și dezarmarea care să includă toate armele nucleare ale SUA și Rusiei. 

De asemenea, va trebui să existe un dialog și negocieri între NATO și Rusia care să limiteze staționarea de trupe și desfășurarea de rachete, precum și măsuri de consolidare a încrederii și securității în special de-a lungul zonelor de contact NATO-Rusia. 

De ce cere Ucraina garanții de securitate 

Pentru a fi durabilă, o încetare a focului ar necesita garanții. Astfel de garanții ar trebui să sporească sentimentul de siguranță al părților și să crească costul încălcării încetării focului. Garanțiile bilaterale de securitate, de exemplu, între Ucraina și diferite țări aliate, ar putea spori respectul pentru încetarea focului și ar putea consolida suveranitatea Ucrainei. O altă opțiune este reprezentată de garanțiile de securitate multilaterale.

Întreg studiul poate fi citit aici. 

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.