Donald Trump are o cerința pentru Xi Jinping, înainte de vizita în China din mai și spune că se înțelege foarte bine cu el. Președintele american a afirmat că i-a cerut omologului său chinez să nu livreze arme Iranului, iar acesta din urmă i-ar fi răspuns că nu o va face, conform unui interviu difuzat miercuri pe postul Fox Business.
„Mi-a răspuns la o scrisoare pe care i-am trimis-o, pentru că auzisem că China furniza arme Iranului”, a explicat Donald Trump jurnalistei Maria Bartiromo, relatează AFP.
„I-am trimis o scrisoare prin care i-am cerut să nu facă acest lucru, iar el mi-a scris înapoi spunându-mi, în esență, că nu o face”, a continuat acesta.
Donald Trump se va deplasa la Beijing pe 14 și 15 mai. Inițial, acesta trebuia să se întâlnească cu Xi Jinping mai devreme, la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, însă vizita a fost amânată din cauza războiului din Orientul Mijlociu.
Jurnalista l-a întrebat pe președintele american dacă impactul războiului din Orientul Mijlociu asupra prețului petrolului, intervenția americană în Venezuela și declarațiile administrației Trump cu privire la Cuba vor schimba tonul acestei întâlniri cu Xi Jinping.
„Nu cred. El are nevoie de petrol, eu nu. Este cineva cu care mă înțeleg foarte bine. Mi-a trimis o scrisoare foarte frumoasă”.
Donald Trump a afirmat, de asemenea, că nu a primit „nicio” contestație din partea Chinei sau a Arabiei Saudite cu privire la decizia sa de a bloca Strâmtoarea Ormuz.
Pe de altă parte, președintele american a fost întrebat despre răspunsul pe care Statele Unite intenționează să îl dea unui atac cibernetic recent, presupus a fi fost orchestrat de China.
„Noi le-o facem lor, ei ne-o fac nouă”, a răspuns Donald Trump, fără a detalia eventuala ripostă viitoare, adăugând că „așa stau lucrurile de multă vreme”.