Cine este Tyler Robinson, ucigașul lui Charlie Kirk. Îl numea pe influencer un om „plin de ură și care răspândește ură”

 6 comentarii
Fotografierea lui Tyler Robinson, ucigașul lui Charlie Kirk

Persoana suspectată de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost prinsă. Bărbatul a fost identificat ca fiind Tyler Robinson, un rezident din Utah.

Criminalul are 22 de ani

Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a confirmat într-o conferinţă de presă că Tyler Robinson, în vârstă 22 de ani, este principalul suspect în cazul uciderii activistului de dreapta Charlie Kirk, potrivit BBC.

Jurnaliștii britanici precizează că au analizat un profil de Facebook, despre care cred că aparțin mamei suspectului, și de pe care acum se șterg imaginile cu Tyler, în care se precizează că familia provine din Cedar City, Utah, la aproximativ trei ore de mers cu mașina de Universitatea Utah Valley, unde a avut loc asasinatul.

De asemenea, sunt prezentate numeroase detalii despre viața familiei, fiind incluse fotografii din călătoriile pe care le-au făcut împreună, unele dintre ele fiind vizite la poligoane de tir.

Alte postări de pe profilul ei dezvăluie că Tyler Robinson a urmat cursurile Școlii Gimnaziale Pineview. În 2022, s-a mutat în orașul Logan pentru a urma cursurile Universității de Stat din Utah, la aproximativ două ore de mers cu mașina de Universitatea Utah Valley.

Charlie Kirk a fost împuşcat în gât miercuri, 10 septembrie, în timp ce vorbea la un eveniment din campusul Universităţii Utah Valley.

Tatăl criminalului ar fi contactat autoritățile

Guvernatorul Spencer Cox a mulţumit familiei suspectului, care a alertat autorităţile şi a cooperat cu acestea. El a declarat că pe muniţia care nu a fost folosită, găsită lângă arma crimei descoperită într-un tufiş, scria: „Hei, fascistule! Ia asta!”, „O, bella ciao” sau „Dacă citeşti asta, eşti gay. LMAO”.

Presupusul ucigaș i-ar fi mărturisit fapta tatălui său, care apoi a contactat autoritățile, au precizat mai multe surse pentru BBC.

În conferinţa de presă comună a autorităţilor din Utah şi a FBI au fost citate numeroase dovezi care îl leagă pe suspectul reţinut de asasinarea lui Charlie Kirk. Printre acestea se numără propriile declaraţii făcute rudelor care sugerează că el a comis crima, mesaje pe reţelele sociale (în special Discord), precum şi dovezi fizice.

De asemenea, potrivit guvernatorului, suspectul a contactat și un prieten de familie, care apoi a luat legătura cu autorităţile.

Suspectul îl considera pe Charlie Kirk ca fiind o persoană „plină de ură”

Spencer Cox a mai precizat că un membru al familiei suspectului le-a spus anchetatorilor că Tyler Robinson a devenit „mai politic” în ultimii ani. Aceeași persoană le-a mărturisit anchetatorilor că Robinson a menționat, recent, că Charlie Kirk vine la Universitatea Utah Valley și a vorbit despre motivul pentru care „nu-l place și despre punctele de vedere pe care le avea”.

Suspectul i-a spus familiei sale că „Kirk era plin de ură și răspândea ură”, potrivit lui Cox.

Guvernatorul statului Utah mai spune că suspectul, Tyler Robinson, nu era student la Universitatea Utah Valley, unde a avut loc împușcătura.

Președintele SUA vrea ca acesta să fie condamnat la moarte

Președintele SUA, Donald Trump, a fost printre primele persoane care au anunțat reținerea bărbatului în cadrul unei emisiuni live la Fox News. Liderul de la Casa Albă a precizat că suspectul principal în asasinarea lui Charlie Kirk a fost prins.

Președintele SUA a mai spus că speră ca suspectul, dacă este găsit vinovat, să primească pedeapsa cu moartea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    Cj99ama 12.09.2025, 18:34

    Lui trebuia să-i dea medalia lui Kirk!

  • Avatar comentarii

    MihaiDinu 12.09.2025, 20:01

    După cum o scaldă FBI cu informațiile despre crima și asasin, se nasc multe semne de întrebare, suspiciuni chiar, de implicare directa in acest asasinat politic, mai ales ca modul in care s-a comis crima presupune o execuție de profesionist, extrem de bine antrenat in astfel de misiuni. Raționamentul obiectiv ne poate conduce la mari surprize.

  • Avatar comentarii

    NedelcuDaniel 12.09.2025, 23:09

    ...pustii ăsția din generația A.I....nu se feresc de consecințe...spun ce gandesc!🤗🫥😐

  • Avatar comentarii

    Elgabri 12.09.2025, 23:26

    Trump, o persoana plina de ura !!

  • Avatar comentarii

    Catch22 13.09.2025, 08:09

    Eu nu stiam cine e Kirk asta pana sa fie impuscat. Am aflat dupa. Hitler era mic copil pe langa ce debita individul asta... Vorba aia, cand o cauti, uneori risti sa o gasesti. Pacat de copiii lui.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!