Cum a votat România la Adunarea Generală a ONU

Într-un context internațional tensionat, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție care condamnă ferm agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Documentul, inițiat de Ucraina și susținut de un număr mare de state europene, reafirmă necesitatea respectării suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, precum și angajamentul față de dreptul internațional.

Rezoluția, care evidențiază cei trei ani de consecințe devastatoare generate de invazia pe scară largă a Ucrainei de către Federația Rusă, a fost supusă votului și a înregistrat 93 de voturi pentru, 18 împotrivă și 65 abțineri. 

România s-a aliniat partenerilor săi europeni votând „pentru”, demonstrând astfel solidaritatea cu Ucraina și sprijinul pentru o pace justă, durabilă și cuprinzătoare.

Cum a votat România rezoluția Adunării Generale a ONU care condamnă Rusia, împotriva căreia au votat Statele Unite, Sudan, Palau, Mali, Ungaria, Burundi, Belarus, Rusia și alte 10 state
Voturile la Adunarea generală a ONU – Foto X

„Eu sunt ferm convins că în perioada următoare vom vedea că abordările sunt de fapt comune. Sunt două rezoluții propuse. E o rezoluție americană în Consiliul de Securitate, e o rezoluție pe care o vor propune țările membre ale UE în plenul Adunării Generale a ONU. România trebuie, din punctul meu de vedere, ambele rezoluții să le susțină, pentru că spun același lucru”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, conform Europa Liberă.

„Eu sunt unul dintre garanții respectării parteneriatului cu SUA, dar și cu UE. Nu trebuie să alegem între UE și Statele Unite. E o greșeală imensă de abordare”, a mai adăugat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu la o ședință de Guvern
Premierul României, Marcel Ciolacu. Foto: Hepta

Diviziuni în cadrul Adunării Generale ONU

În mod remarcabil, printre statele care au votat împotriva rezoluției se numără și Statele Unite, Rusia, Sudan, Palau, Mali, Ungaria, Burundi, Belarus și alte 10 state. 

Votul advers al Statelor Unite marchează o schimbare semnificativă de poziție față de abordarea conflictului din Ucraina, în timp ce majoritatea țărilor europene au susținut ferm măsura, insistând pe necesitatea de a condamna agresiunea și de a pune capăt violențelor.

Textul rezoluției invocate subliniază faptul că „invazia pe scară largă a Ucrainei de către Federația Rusă a persistat timp de trei ani și continuă să aibă consecințe devastatoare”, afectând nu doar regiunea, ci și stabilitatea globală. 

Documentul solicită, de asemenea, investigarea și urmărirea responsabililor pentru crimele de război, ca parte a unui efort internațional de asigurare a responsabilității și justiției.

Rezoluția propusă de Ucraina cere „o pace cuprinzătoare, justă și durabilă”.

 

O a doua rezoluție, votată în Consiliul de Securitate al ONU, propusă de SUA și intitulată „Calea către pace”, susține rezolvarea rapidă a conflictului din Ucraina, fără a menționa că țara a fost invadată de Federația Rusă.

Cum a votat România rezoluția Adunării Generale a ONU care condamnă Rusia, împotriva căreia au votat Statele Unite, Sudan, Palau, Mali, Ungaria, Burundi, Belarus, Rusia și alte 10 state
Votul în Consiliul de Securitate al ONU – Foto X

Atât Rusia, cât și țările din vestul Europei au prezentat amendamente. Rusia a propus să fie recunoscute „motivele adânc înrădăcinate” ale conflictului, iar țările din UE s-au referit la „invazia pe scară largă a Rusiei” și la susținerea integrității teritoriale a Ucrainei.

Dar amendamentele au fost respinse și rezoluția a fost adoptată fără nicio modificare de către Consiliul format din 15 membri (10 pentru, zero împotrivă și cinci abțineri).

Mai exact, Regatul Unit, Franța, Danemarca, Grecia și Slovenia s-au abținut.

Cum a votat România rezoluția Adunării Generale a ONU care condamnă Rusia, împotriva căreia au votat Statele Unite, Sudan, Palau, Mali, Ungaria, Burundi, Belarus, Rusia și alte 10 state
Regatul Unit, Franța, Grecia, Danemarca și Slovenia s-au abținut – Foto X

Ambasadorul SUA Dorothy Shea a spus că Washingtonul apreciază sincer sprijinul membrilor Consiliului, spunând că votul „ne aduce pe calea păcii”.

Vot strategic în Adunarea Generală ONU

Pe de altă parte, rezoluția votată în Adunarea Generală ONU a fost salutată de liderii europeni. Aceștia au evidențiat importanța unui răspuns colectiv și coordonat la agresiunea rusească. 

Ministrul adjunct de externe al Ucrainei, Mariana Betsa, a declarat în Adunare că modul în care se răspunde agresiunii ruse „va defini viitorul Ucrainei… Europa și viitorul nostru comun”, subliniind astfel dimensiunea strategică a acestui vot.

Cum a votat România rezoluția Adunării Generale a ONU care condamnă Rusia, împotriva căreia au votat Statele Unite, Sudan, Palau, Mali, Ungaria, Burundi, Belarus, Rusia și alte 10 state
Betsa Mariana, ministrul adjunct de externe al Ucrainei, prezintă proiectul de rezoluție înainte de votul din Consiliul de Securitate al ONU, 24 februarie 2025, New York – Foto Hepta

Șefa ONU pentru menținerea păcii și afaceri politice, Rosemary DiCarlo, a subliniat, după votul din Consiliul de Securitate al ONU, că invazia rusă „a subminat însăși bazele ordinii internaționale” și a reamintit delegaților că, din 24 februarie 2022, cel puțin 12.654 de civili ucraineni, inclusiv 673 de copii, au fost uciși.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

BONY 25.02.2025, 14:02

Deocamdata Romania se afla in echilibru : este cu un picior intr-o barca si cu celalant in alta...Nu-i greu de intuit urmarea daca nu opteaza cat mai repede pentru una din ele.

Avatar comentarii

Janika 25.02.2025, 14:38

În mod natural, civilizat,omenesc, te-ai aștepta că organizațiile europene și mondiale, în speță ONU, UE și NATO, să fie împotriva pierderilor de vieți omenești!!! Pe dracu, sunt industrii de interese pe bani foarte mulți! Poporul doar plătește în România, Europa, Lume, politicienii,oameni de afaceri, își asumă răspunderea... Publicitate cu Natanticu

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.