Jurnaliştii de la cunoscuta revistă National Enquirer, citând Globe, scriu că Barack Obama, preşedintele SUA, se luptă din greu să îşi ţină ascunse secretele vieţii private. Publicaţia le dezvăluie însă în ultimul număr, iar acestea sunt şocante: Obama ar fi gay şi ar fraterniza cu grupări teroriste.
Astfel, deşi toată lumea îl vede un familist convins alături de soţia sa, Michelle (49 de ani), şi cele două fiice, Malia Ann (15 ani) şi Natasha (12 ani), surse apropiate celor doi declară că aceasta ar fi doar o relaţie de faţadă şi o mare minciună.
Îi plăceau albii mai în vârstă
Jurnaliştii publică şi opinia a patru oameni care susţin că liderul de la Casa Albă este homosexual. Unul dintre aceştia, scriitorul Larry Sinclair, spune că i-a făcut sex oral lui Obama, iar apoi a făcut chiar sex cu el.
Un altul, predicatorul James David Manning, a declarat că Obama e gay şi că avea o relaţie cu preotul lui, reverendul Jeremiah Wright, tot un homosexual ascuns, iar un alt bărbat, jurnalistul Wayne Madsen, susţine că liderul SUA era un mare fan al băii publice din Chicago, un binecunoscut loc de întâlnire pentru homosexuali.
Surse din comunitatea gay spun că Obama venea în fiecare miercuri la băi, în perioada 1990-2004, şi era atras de bărbaţii albi, mai în vârstă. În încheiere, jurnaliştii susţin că există mai multe surse din Casa Albă care susţin că mariajul lui Obama cu Michelle este unul fals şi că ei duc vieţi absolut separate.
Cât despre acuzaţiile cu privire la fraternizarea cu teroriştii, se pare că fratele vitreg al preşedintelui SUA, Malik, este membru a Grupului Musulman, organizaţie care nu de puţine ori a fost numită ca fiind grupare teroristă. Aceasta ar fi finanţată din banii proveniţi din două fundaţii de-ale lui Obama.
Ziariştii de la National Enquirer au vorbit cu patru persoane care susţin teoria conform căreia Obama ar ascunde că este gay şi că fraternizează cu o grupare teroristă