„Assad a plecat”, a reacționat Donald Turmp pe platforma sa Truth Social. „Protectorul său, Rusia, Rusia, Rusia, condusă de Vladimir Putin, nu a mai fost interesată să îl protejeze”, a continuat președintele reales al SUA.
Potrivit lui Trump, Kremlinul „şi-a pierdut orice interes în Siria din cauza Ucrainei, unde aproape 600.000 de soldaţi ruşi sunt răniţi sau morţi, într-un război care nu ar fi trebuit să înceapă niciodată şi care ar putea dura la nesfârşit”.
„Rusia şi Iranul sunt într-o stare de slăbiciune în acest moment, una din cauza Ucrainei şi a unei economii proaste, cealaltă din cauza Israelului şi a succeselor sale în luptă”, a afirmat președintele reales al SUA, care va prelua noul mandat la Casa Albă pe 20 ianuarie 2025.
Donald Trump afirmă că președintele ucrainean Volodimir Zelenski își dorește „să ajungă la o înţelegere şi să oprească nebunia”.
„Au pierdut în mod ridicol 400.000 de soldaţi şi mult mai mulţi civili. Ar trebui să existe o încetare imediată a focului şi ar trebui să înceapă negocierile. Prea multe vieţi sunt irosite inutil, prea multe familii sunt distruse, iar dacă se continuă, se poate transforma în ceva mult mai mare şi mult mai rău. Îl cunosc bine pe Vladimir. Este momentul să acţioneze. China poate ajuta. Lumea aşteaptă!”, a încheiat Trump.