Dragoș Ioniță, cercetător SNSPA: „Recunoașterea statului Kosovo de către România ar contribui la slăbirea influenței Rusiei în Balcanii de Vest” | Interviu

Cinci țări membre UE nu recunosc Kosovo

Consecințele în domeniul securității regionale generate de războiul de agresiune lansat de Federația Rusă împotriva Ucrainei sunt vizibile pe multiple planuri. România se numără printre ultimele cinci țări membre UE care nu recunosc statul Kosovo.

Pentru a înțelege cât de puternică mai este influența Rusiei în regiunea Balcanilor de Vest și care ar trebui să fie noile direcții de politică externă ale Administrației Dan, Libertatea a realizat un interviu cu Dragoș Ioniță, cercetător în cadrul Centrului de Studii Europene SNSPA. 

Ioniță crede că traiectoria euroatlantică asumată de autoritățile de la Priștina va grăbi decidenții români să schimbe strategia pentru toată regiunea. Însă o repoziționarea a României față de declarația de independență a Kosovo din 2008 nu ar trebui să se facă în orice condiții, ci în baza unei analize de tip cost-oportunitate, consideră Ioniță. 

Recomandări

Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani

O recunoaștere a Kosovo ar întări poziția și statutul României ca actor garant al procesului de integrare euroatlantică al statelor din Balcanii de Vest și ar contribui la slăbirea influenței Federației Ruse în regiune. 

„România trebuie să folosească toate pârghiile”

Libertatea: Ce ați schimba în strategia de politică externă a României asupra Balcanilor de Vest, având în vedere noul context mult mai turbulent de securitate provocat de Rusia în această regiune?
Dragoș Ioniță: Având în vedere contextul de securitate generat de Federația Rusă, prin războiul de agresiune declanșat împotriva Ucrainei, România este în situația de a fi nevoită să își recalibreze strategia de politică externă față de Balcanii de Vest. Autoritățile de la București trebuie să își concentreze atenția și eforturile pe asigurarea stabilității regionale, accelerarea procesului de integrare euroatlantică a statelor din regiune și contracararea influenței maligne a Rusiei. O abordare strategică proactivă a României în regiunea Balcanilor de Vest trebuie să includă atât instrumente de hard power, cât și unele soft power.

România trebuie să folosească toate pârghiile diplomatice pentru a asigura aprofundarea legăturilor de securitate dintre NATO și statele din Balcanii de Vest – în special în relația cu state non-membre precum Bosnia-Herțegovina (unde comanda misiunii EUFOR ALTHEA a fost preluată recent de generalul-maior Florin Barbu) sau Serbia (manifestând precauție în contextul politicii de neutralitate asumate de Belgrad, dar și a relațiilor încă strânse dintre Serbia și Rusia). 

Recomandări

Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”

În aceeași linie de cooperare strânsă în domeniul militar trebuie să se regăsească furnizarea de expertiză și dezvoltarea unor parteneriate bilaterale care să valorifice experiența României în domeniul apărării cibernetice și care să asigure o coordonare a serviciilor de informații din regiune pentru a contracara campaniile de dezinformare derulate tot mai frecvent de Moscova.

În al doilea rând, România ar trebui să își asume un rol de sponsor al statelor din Balcanii de Vest în UE, pledând constant pentru aderarea țărilor aflate în curs de negociere (Albania, Muntenegru, Serbia), sau sprijinind eforturile de deblocare a negocierilor cu state care nu au ajuns deocamdată în această fază (Macedonia de Nord sau Bosnia și Herțegovina). Aceste acțiuni ar presupune atât oferirea de asistență tehnică și instituțională statelor candidate, cât și încurajarea reformelor democratice și economice necesare pentru accelerarea procesului de negociere.

În al treilea rând, influența Rusiei în regiune poate fi contracarată prin sprijinirea unor reforme care să asigure o mai strânsă legătură dintre instituții media din România și partenerii acestora din Balcanii de Vest. În acest sens, este necesară dezvoltarea unor campanii de sprijin și promovare a jurnalismului independent, care să ofere accesul societății civile la anchete și informații nefiltrate de agenții guvernamentale sau de canale media aflate sub presiuni politice. Astfel de campanii pot include burse și traininguri pentru jurnaliștii din regiune, parteneriate dintre instituții media sau chiar crearea unor consorții media regionale menite a facilita accesul publicului larg la produse jurnalistice de calitate (anchete, campanii de fact-checking etc.). 

Recomandări

Ultimele calcule pentru noul Guvern: propunerea PNL care a făcut șah mat PSD. Cine se încălzește pentru ministere

– În general, când vorbim despre regiunea Balcani, vom despre securitate. Totuși, există și mize economice pe care România ar putea să le fructifice?
– Absolut. O accelerare a proiectelor de investiții în statele din Balcanii de Vest ar asigura accesul lărgit al acestor societăți la Piața Unică Europeană și ar facilita dezvoltarea economică locală și regională. În consecință, întreprinderile românești trebuie încurajate să investească în statele din regiune și să deschidă sucursale ale unor companii sau linii de producție – astfel de proiecte ar fi reciproc avantajoase din perspectivă economică. 

Totodată, România, în ansamblu, trebuie să investească mai mult în proiectele de infrastructură transfrontalieră finanțate de UE (de exemplul rețeaua TEN-T, care include coridoare de transport comune României și statelor din Balcanii de Vest). O altă pârghie de acțiune economică a României în regiune este contribuția la diversificarea energetică, prin crearea unor coridoare de distribuție a gazului și a energiei electrice – o astfel de măsură ar asigura reducerea dependenței regiunii de energia produsă în Federația Rusă.

În cele din urmă, România trebuie să se implice activ în activitățile diplomatice derulate în cadrul unor platforme disponibile la nivel european sau regional – Procesul de la Berlin, Procesul de Cooperare Sud-Est-European sau Consiliul Regional de Cooperare (în calitate de partener). Participarea în aceste rețele ar asigura o creștere a profilului României în regiune ca exportator de valori democratice și instrumente hard și soft, necesare deopotrivă reducerii influenței Rusiei în regiune și accelerării procesului de integrare euroatlantică.

Particularități ale influenței Rusiei în Balcani

– În fapt, cât de mare este influența Rusiei în regiunea Balcanilor?
– Influența Rusiei în Balcanii de Vest este semnificativă, însă nu se poate discuta despre o abordare unitară la nivel regional. Integrarea euroatlantică a unor state a generat o scădere a acestei influențe, însă Moscova continuă să fie activă în regiune prin canale politice, economice, culturale și mai ales informaționale. Astfel, este dificil de realizat un profil regional al influenței ruse în Balcanii de Vest, fiind necesară o analiză individuală a fiecărui stat din regiune.

• În cazul Serbiei (cel mai important partener al Rusiei în regiune), se pot observa influențe în plan politic (sprijinul Moscovei pentru nerecunoașterea Kosovo, cooperare în campaniile diplomatice desfășurate pe diverse teme de interes la nivelul ONU sau al Consiliului Europei – până la excluderea Moscovei, în 2022), militar (schimb de informații, exerciții comune – de ex. „Frăția Slavă”, achiziții de armament și antrenament militar), energetic (o parte semnificativă a importurilor Serbiei de gaze provine din Rusia prin conductele TurkStream și BalkanStream. Deși Serbia a încercat să își diversifice sursele de alimentare cu gaze prin Bulgaria sau Grecia, dependența sa de importurile rusești rămâne substanțială, în special după invazia Ucrainei, când Belgradul a crescut importurile din Rusia). La nivel Informațional discutăm despre trusturi media rusești precum Sputnik Serbia sau Russia Today Balkan, care continuă să amplifice discursurile antioccidentale și care exploatează punctele geopolitice sensibile: rolul crescând al NATO în regiune, relațiile comerciale cu UE sau independența Kosovo.
• În cazul, Bosniei și Herțegovina, autoritățile de la Moscova sprijină campanii interne sau externe de destabilizare, folosindu-se predominant de canale diplomatice și mediatice. Autoritățile Republika Srpska (entitate politică locuită preponderent de etnici sârbi, rezultată în urma Acordului de la Dayton din 1995) mențin legături politice strânse cu Moscova, iar liderul entității, Milorad Dodik, vizitează adesea Kremlinul. Totodată, Federația Rusă susține retorica secesionistă a autorităților din Republika Srpska, subminând astfel autoritatea instituțiilor guvernamentale centrale și blocând aspirațiile de integrare euroatlantică ale statului.
• Cazul Muntenegrului rămâne cunoscut opiniei publice internaționale pentru tentativa de lovitură de stat din 2016, susținută de serviciile secrete rusești care aveau ca obiectiv blocarea aderării statului la NATO (desăvârșită în 2017). În prezent, Muntenegru continuă să reprezinte ținta campaniilor de dezinformare legate de activitatea Rusiei în regiune – operațiuni amplificate de facțiuni politice interne cu viziuni proruse. Recent, implicarea Federației Ruse în alte segmente ale economiei muntenegrene (turism, imobiliare) au scăzut ca urmare a reorientării resurselor economice rusești spre industria de armament, în contextul războiului de agresiune declanșat împotriva Ucrainei.
• În cazul Macedoniei de Nord, autoritățile ruse s-au făcut remarcate prin opoziția față de Acordul de la Prespa (2019), care a încheiat disputa privind numele constituțional al țării și care a deblocat procesul de integrare euroatlantică. Federația Rusă continuă să influențeze opinia publică macedoneană și să stârnească sentimente antioccidentale (inclusiv prin campanii media și blocarea unor soluții de compromis în disputele diplomatice dintre Macedonia de Nord și vecinii săi – Bulgaria, Grecia sau Albania), însă puterea de proiecție a intereselor economice și politice rămâne relativ scăzută comparativ cu alte state din regiune.
• Albania se remarcă în regiune ca fiind una dintre cele mai puțin susceptibile la influența Federației Ruse, prin prisma atașamentului față de valorile occidentale, a apartenenței la NATO, a politicii externe euroatlantice consecvente, precum și absenței unei dependențe energetice. Cu toate acestea, deși Moscova nu are o influență substanțială în Albania în comparație cu țări precum Serbia sau Bosnia-Herțegovina, aceasta încearcă în continuare să exercite o influență limitată, dar țintită, în principal prin război informațional, eforturi diplomatice și acțiuni de decredibilizare a NATO și UE la nivel național.
• Federația Rusă nu are influență directă în Kosovo, în principal din cauza lipsei relațiilor diplomatice formale și a orientării puternice pro-occidentale (inclusiv NATO și UE) a autorităților de la Priștina. Cu toate acestea, Kosovo rămâne un spațiu de luptă strategic pentru Moscova în Balcanii de Vest – folosit în principal pentru a submina procesul de reconstrucție postconflict a statului, a bloca recunoașterea internațională și normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Priștina, precum și procesul de extindere a UE în regiune. În perioadele marcate de tensiune (de ex., blocaje ale zonelor de graniță dintre Serbia și Kosovo sau conflicte armate sporadice), Moscova utilizează recurent propriile canale de comunicare (diplomatice, mass-media) pentru a amplifica narațiunile naționaliste în Serbia și tensiunile interetnice din nordul Kosovo (în zone precum Mitrovica sau Zubin Potok). Mai mult, Federația Rusă critică în permanență prezența și eforturile misiunilor internaționale de asigurare a păcii (EUFOR) și a funcționării statului de drept (EULEX). În ciuda acestor tentative de destabilizare, autoritățile de la Kremlin nu au ezitat să prezinte încă din 2014 independența Kosovo drept precedent internațional pentru a-și justifica acțiunile de destabilizare teritorială în fostul spațiu sovietic (de ex., Oseția de Sud, Crimeea).

„Moscova rămâne o forță destabilizatoare puternică”

– Așadar, Federația Rusă în Balcanii de Vest se concentrează mai mult pe compromiterea eforturile de integrare în structurile euroatlantice.
– Sau pe alimentarea diviziunilor pe linie etnică sau menținerea influenței prin mijloace asimetrice. Pe măsură ce UE și NATO continuă să își extindă rolul în regiune, influența Rusiei se confruntă cu acțiuni de contracarare, sprijinite de instrumentele puse la dispoziție acestor state de Bruxelles și (mai puțin) Washington. Cu toate acestea, Moscova rămâne o forță destabilizatoare puternică, în special în Serbia, Bosnia și Herțegovina sau Kosovo, state puternic divizate etnic sau slabe din punct de vedere instituțional.

– Credeți că a venit momentul ca România să recunoască statul Kosovo? Ce ar avea de câștigat prin această decizie? Dar de pierdut?
– Respingerea de către România a independenței Kosovo a fost motivată de o combinație de preocupări juridice, îngrijorări legate de pacea și securitatea regională în regiunea extinsă a Mării Negre, dorința sa de a avea relații bune cu Serbia și temeri legate de propria integritate teritorială. Cu toate acestea, trebuie clarificat încă de la începutul discuției că, spre deosebire de Grecia sau Spania, România a abordat într-o manieră precaută subiectul independenței declarate de Priștina în februarie 2008, majoritatea decidenților politici nuanțându-și poziția față de această temă în ultimii 17 ani. 

Deși la prima vedere nu pare un subiect presant în spectrul politicii externe a României recunoașterea independenței Kosovo, el va deveni în curând un subiect dificil de evitat de către decidenții politici, având în vedere evoluțiile în domeniul securității regionale generate de războiul de agresiune lansat de Moscova împotriva Ucrainei, traiectoria euroatlantică asumată de autoritățile de la Priștina și interesele crescânde ale României în Balcanii de Vest. Luând în considerare toate aceste elemente interconectate și implicațiile geopolitice pe termen mediu-lung ale unei asemenea decizii, repoziționarea României față de declarația de independență a Kosovo din 2008 trebuie să se bazeze pe o analiză de tip cost-oportunitate.

O recunoaștere a Kosovo ar întări poziția și statutul României în regiune ca actor garant al procesului de integrare euroatlantică al statelor din Balcanii de Vest. Discutăm în acest caz despre întărirea coeziunii la nivelul UE în domenii sensibile din punct de vedere geopolitic (extindere, promovarea valorilor democratice, sprijinirea reformelor în domenii-cheie: statul de drept, reforma sistemului judiciar, combaterea corupției și a crimei organizate) – toate aceste elemente constituie esența procesului de integrare euroatlantică, iar prin recunoașterea independenței celui mai tânăr stat din Europa, România ar putea deveni un actor-cheie în procesul de extindere, facilitând dezvoltarea unei rețele de sprijin la care celelalte state membre UE din regiune (Bulgaria, Croația, Slovenia) participă deja prin diverse instrumente instituționale puse la dispoziție de Uniunea Europeană sau organizații precum Consiliul Regional de Cooperare. 

În al doilea rând, recunoașterea independenței Kosovo ar contribui la slăbirea influenței Federației Ruse în regiune, despre care discutam anterior. Decizia ar contribui la destabilizarea narativelor Kremlinului, care utilizează „precedentul Kosovo” ca justificare pentru ocuparea ilegală a Crimeei. O astfel de decizie ar contribui așadar la îmbunătățirea profilului României ca garant al stabilității și securității regionale, facilitând participarea activă a autorităților de la București în procesele diplomatice care vizează, printre altele, normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Priștina. 

În al treilea rând, prin recunoașterea independenței Kosovo (proces care ar trebui însoțit de decizii similare ale autorităților din alte state care nu recunosc acest actor – Grecia, Cipru sau Spania), România ar contribui la uniformizarea poziției politice față de necesitatea de accelerare a procesului de extindere a UE – o asemenea decizie ar veni în sprijinul declarațiilor formulate de oficiali ai Comisiei Europene, care au etichetat extinderea drept o „necesitate geopolitică”. Accelerarea procesului de extindere prin includerea tuturor statelor din Balcanii de Vest în procesul de negociere a aderării ar asigura un climat de stabilitate geopolitică la granița de sud-vest a României, necesar în condițiile tensiunilor generate de războiul din Ucraina.

Cu toate acestea, în procesul de recunoaștere a independenței Kosovo, autoritățile de la București trebuie să aibă în vedere o serie de potențiale efecte negative pe termen scurt și mediu. Un prim astfel de efect se referă la generarea unor tensiuni în relațiile bilaterale cu Serbia – o recalibrare a poziției României față de statutul Kosovo ar avea impact asupra cooperării politice dintre București și Belgrad în subiecte sensibile precum situația minorității vlahe din Valea Timocului; de asemenea, relațiile economice dintre cele două state ar stagna, principalele efecte fiind resimțite la nivelul proiectelor de cooperare economică transfrontalieră, care beneficiază de un buget consistent (aprox. 88 de milioane de euro) și contribuie la dezvoltarea economică a 3 județe din România și 6 districte din țara vecină.

La nivel intern, recunoașterea independenței Kosovo ar relansa discuțiile despre autonomia Ținutului Secuiesc, subiect considerat a se afla printre motivele principale ale deciziei de nerecunoaștere. Aici merită subliniată o informație de context: statutul actual al Kosovo este rezultatul unor circumstanțe istorice, umanitare și juridice extraordinare, recunoscute de instanțele internaționale. Astfel, recunoașterea independenței nu ar afecta integritatea teritorială a României, comparația dintre statutul Kosovo și Ținutului Secuiesc fiind considerată a fi nefondată de către experții din domeniul dreptului internațional (datorită statutului juridic unic al Kosovo și intervenției ONU din anii ‘90). 

Delicatețea relațiilor diplomatice România-Serbia

– Ce fel de relații ar trebui să dezvolte România cu Serbia?
– România ar trebui să urmărească dezvoltarea unei relații strategice, echilibrate și orientate spre viitor cu Serbia, bazată pe elemente precum asigurarea securității și stabilității regionale, definitivarea procesului de integrare europeană, cooperarea economică și respectarea drepturilor minorităților. Aceste elemente trebuie asigurate indiferent de decizia autorităților de la București privind recunoașterea independenței Kosovo. În ciuda inexistenței unui parteneriat strategic, este nevoie ca viitorul relației România-Serbia să fie definit de acțiuni care să răspundă punctual nevoilor statului vecin., dar și intereselor regionale ale României. 

Discutăm în primul rând de asigurarea securității și îmbunătățirea cooperării în acest domeniu. În acest sens, dezvoltarea relației Serbia-NATO rămâne esențială, în ciuda neutralității militare asumate de autoritățile de la Belgrad. În aceeași direcție, includerea României în Spațiul Schengen a generat nevoia unei cooperări mai strânse în domeniul asigurării securității în zonele de frontieră cu state non-UE, printre care se numără și Serbia.

La fel de important trebuie să rămână (și să se materializeze) angajamentul României de a sprijini eforturile de integrare europeană a Serbiei. În acest sens, dincolo de încurajările și condiționările transmise la unison cu celelalte state membre ale UE, autoritățile competente de la București trebuie să contribuie cu programe, proiecte și strategii care să faciliteze Serbiei: reforma sistemului judiciar (folosind modelul Strategiei Naționale Anticorupție), asigurarea independenței jurnaliștilor, garantarea drepturilor minorităților și alinierea la Politica Externă și de Securitate a UE. 

În plan economic, rămân esențiale Cooperarea Transfrontalieră România-Serbia, unde promovarea ocupării forței de muncă, protecția mediului și diversificarea surselor de energie constituie principalele direcții de acțiune. De asemenea, relațiile comerciale dintre cele două țări (bazate de un volum al schimburilor de aproximativ două miliarde de euro) pot fi dezvoltate pe măsură ce Serbia își diversifică economia și își întărește relațiile cu UE, în cadrul procesului de aderare. În plan energetic, o primă direcție de cooperare în sectorul energetic ar reprezenta-o proiecte comune de furnizare a energiei bazate pe combustibili regenerabili, România având potențialul necesar sprijinirii Serbiei prin (1) furnizarea energiei provenite din centralele eoliene și solare; (2) dezvoltarea capacității Serbiei de a investi în propriile parcuri fotovoltaice și eoliene, ca parte a procesului de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de energia obținută din combustibilii fosili. De asemenea esențială pentru diversificarea surselor de energie ar fi dezvoltarea unor investiții în terminalele de Gaz Natural Lichefiat (GNL) de la Marea Neagră din România și conectarea acestora cu Serbia prin conducte ar putea permite Serbiei să acceseze piețele globale de GNL, reducând dependența Belgradului de un număr limitat de furnizori în domeniu (în principal Grecia, prin viitorul terminal de la Alexandroupolis). Procesul ar fi unul costisitor și de durată, fiind necesară o planificare pe cel puțin 5-10 ani a dezvoltării rețelei de conducte necesare operării transportului prin România.

Problema minorității române de pe Valea Timocului

– Totuși, România ar trebui să fie refractară acestei relații strategice, câtă vreme Serbia se află încă sub dominația Rusiei. În plus, nici situația minorității române nu este una bună.
– Gestionarea minorității române din Valea Timocului este într-adevăr un subiect mai sensibil – grupurile de dialog formate pentru a aborda acest subiect nu au înregistrat progrese, iar abordarea pasivă a României trebuie înlocuită de o strategie care să includă situația minorității române din Serbia atât pe agenda de discuție a problemelor bilaterale, cât și pe agenda de integrare europeană a Serbiei. Această dublă prioritizare a subiectului ar pune presiune pe autoritățile de la Belgrad pentru a identifica soluții și ar asigura o protecție sporită minorității române, a cărei situație a fost deseori instrumentalizată în discursurile publice și campaniile electorale din țara vecină.

În cele din urmă, trebuie subliniat că prioritizarea acestor direcții de dezvoltare a relației bilaterale dintre cele două state depinde în mare măsură și de poziția asumată de România în raport cu independența Kosovo, însă ele trebuie incluse în mod obligatoriu pe agenda de discuții bilaterale și reforme (alături de subiecte mai „soft”, precum cooperarea în domeniul cultural sau turistic). Îndeplinirea acestor obiective ar permite aprofundarea relațiilor România-Serbia, îmbunătățind șansele ca cele două state să devină actori-pivot în procesele decizionale de la nivel european și regional și asigurând totodată cadrul politico-diplomatic necesar dezvoltării arhitecturii de securitate în această parte a continentului.

„În ultimii ani, România și-a canalizat atenția asupra Balcanilor de Vest”

– Cât de implicată este România în procesul de aderare a acestor state la UE?
– În prezent, România joacă un rol activ, dar moderat, în sprijinirea procesului de aderare la UE a țărilor din Balcanii de Vest. Deși nu și-a asumat rolul de „motor” al procesului de extindere, precum Germania sau Austria, România pledează în mod constant pentru accelerarea negocierilor și reformelor necesare în statele candidate, existând motivație geopolitică, economică și de asigurare a stabilității regionale. Implicarea Bucureștiului este vizibilă cu precădere în sprijinul politic declarat aderării statelor din regiune, acțiunile specifice diplomației bilaterale, asistența tehnică acordată sistemelor administrative de la nivel regional și implicarea în formatele de cooperare regională (de ex. OCEMN, Comisia Dunării etc.). Se poate observa astfel că Bucureștiul și-a asumat mai degrabă un rol de furnizor regional de securitate (socială, economică, energetică) în vecinătatea strategică a UE, inclusiv în Balcanii de Vest.

În timpul președinției Consiliului UE deținute de România (2019), extinderea a rămas o prioritate în ciuda altor crize care se suprapuneau la acel moment. În același timp, Summitul de la Sibiu a reafirmat angajamentul UE față de o Europă sigură și coezivă, asigurând astfel o consolidare indirectă a obiectivelor de extindere, facilitată de România în calitate de mediator al discuțiilor.

Sprijinul României pentru statele din Balcanii de Vest poate fi observat analizând cu precădere investițiile economice – printre instrumentele utilizate regăsim asistența pentru dezvoltare gestionată de Agenția Română pentru Dezvoltare (RoAid) sau proiectele politice și diplomatice derulate la nivel bilateral prin intermediul Ambasadelor României în fiecare dintre cele cinci state și biroul de legătură de la Priștina. Din datele disponibile în acest moment reiese faptul că Serbia reprezintă al doilea stat în topul beneficiarilor asistenței pentru dezvoltare oferite de România, iar Albania se află pe locul 5 – ambele la mare distanță de Republica Moldova, aflată pe primul loc. 

În domeniul luptei anticorupție, România a devenit un actor esențial, prin prisma apartenenței la Regional Anti-Corruption Initiative (RAI-SEE), organizație interguvernamentală regională cu sediul în Sarajevo ce include nouă state: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, România și Serbia. Conducerea aleasă a RAI este asigurată în acest moment de către un expert român, Laura Ștefan, alți români activând în poziții de experți și colaboratori ai rețelei.

Putem concluziona că în ultimii ani, România și-a canalizat atenția asupra Balcanilor de Vest din perspectiva economică și comercială, însă implicarea politică în temele principale la nivel european sau regional dispune de o vizibilitate limitată. 

Autoritățile române dețin un potențial mare de influențare a progresului în Balcanii de Vest, însă este necesară suplimentarea resurselor (materiale, umane, financiare) și orientarea acestora către domenii în care țara noastră a înregistrat progrese semnificative – lupta împotriva corupției și crimei organizate, diversificarea surselor de energie, respectarea drepturilor minorităților etnice. 

O strategie de comunicare mai eficientă, facilitată de Ministerul Afacerilor Externe, ar scoate în evidență proiectele în care România exportă bune practici și care se pot dovedi modele de dezvoltare a unor politici publice eficiente, orientate spre reformele care constituie esența procesului de negociere a aderării la UE.

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro