Elisabeth Borne a cerut includerea dreptului la avort în Carta drepturilor fundamentale a UE şi, de asemenea, în Constituţia Franţei, relatează EFE, citată de Agerpres.

„În contextul acestui regres şi inclusiv ca urmare a faptului că în Europa extrema dreaptă pune sub semnul întrebării dreptul la avort, rezultă importanţa de a-l înscrie ca drept fundamental”, a argumentat Elisabeth Borne, în timp ce vizita un centru de planificare familială la Paris.

Unele grupuri parlamentare au anunţat deja proiecte de lege pentru înscrierea avortului ca un drept fundamental în Constituţia franceză.

Să dispună liber de corpul lor este un drept fundamental al femeilor.

Elisabeth Borne:
Franţa cere înscrierea dreptului la avort în Carta drepturilor fundamentale a UE
Elisabeth Borne. Foto: Epa

Șefa guvernului francez consideră că decizia Curţii Supreme a SUA este „un avertisment foarte ferm, care ne arată că, în ce priveşte drepturile femeilor, nimic nu poate fi considerat ca obţinut definitiv”.

Incendiu lângă Moscova. Chiar agenția TASS contrazice Ministerul Situațiilor de Urgență: clădirea distrusă e a unei unități militare, nu civilă, cum s-a spus
Recomandări
Incendiu lângă Moscova. Chiar agenția TASS contrazice Ministerul Situațiilor de Urgență: clădirea distrusă e a unei unități militare, nu civilă, cum s-a spus

Patru bărbați și o femeie, judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, au votat vineri, 24 iunie, pentru anularea hotărârii „Roe v. Wade” din 1973, cea care garanta dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină.

Salutată de conservatori şi criticată de progresişti, hotărârea nu scoate în afara legii avorturile, dar restabileşte situaţia când fiecare stat era liber să le autorizeze sau nu.

Primele rezultate ale luptei pentru dreptul la avort au apărut în Louisiana și Utah, unde judecătorii au blocat temporar aplicarea legilor care ar fi interzis avortul, imediat după decizia Curții Supreme.

Carta drepturilor fundamentale a UE a fost proclamată pe 7 decembrie 2000, la Consiliul European de la Nisa. Ea reunește ansamblul drepturilor civice, politice, economice și sociale de care se bucură cetățenii europeni și toți cei care trăiesc pe teritoriul UE.

Urmărește-ne pe Google News
A lovit-o cu piciorul în spate, a lovit-o cu capul în gură. Cine e vedeta care riscă 5 ani de închisoare, toată lumea e șocată de ce i-a făcut fostei iubite
GSP.RO
A lovit-o cu piciorul în spate, a lovit-o cu capul în gură. Cine e vedeta care riscă 5 ani de închisoare, toată lumea e șocată de ce i-a făcut fostei iubite
ȘOC! Florin Salam, în stare GRAVĂ la spital! A fost internat de URGENȚĂ și trecut pe oxigen!
Playtech.ro
ȘOC! Florin Salam, în stare GRAVĂ la spital! A fost internat de URGENȚĂ și trecut pe oxigen!
"Stăm cu sufletul cât un purice". Mărturiile românilor de pe insula Thassos. Paradisul grecesc, înghiţit de flăcări
Observatornews.ro
"Stăm cu sufletul cât un purice". Mărturiile românilor de pe insula Thassos. Paradisul grecesc, înghiţit de flăcări
Horoscop 11 august 2022. Taurii au destule motive să revină la gânduri mai bune în legătură cu familia și să renunțe la gândurile negre
HOROSCOP
Horoscop 11 august 2022. Taurii au destule motive să revină la gânduri mai bune în legătură cu familia și să renunțe la gândurile negre
Păcăleală la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” TIR-ul cu aer
Știrileprotv.ro
Păcăleală la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” TIR-ul cu aer
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
PUBLICITATE
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
Comentarii (1)

ivryernest   •   30.06.2022, 07:51

Aș vrea ca cineva să-mi explice cum să fac : în ce fel se poate "salva" articolul, dacă el se zbate ? Nu vrea "salvat" ! Atunci poate am să încerc să-l copiez, să-l păstrez, să-l arhivez, să-l imprim (NU să-l "printez"...)

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Urmărește cel mai nou VIDEO