Guvernul condus de Ilie Bolojan a adoptat parțial pachetul 2 de măsuri fiscale. Reforma administrației publice a fost amânată

 1 comentariu

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, 29 august, după ședința de Guvern, că pachetul pentru administrația publică nu a fost adoptat, așa cum era programat, ci urmează să fie discutat într-o nouă ședință de Guvern, mai precis duminică, 31 august. Executivul își va asuma răspunderea în Parlament pe toate cele 6 proiecte care compun pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare până la finalul săptămânii viitoare, deși termenul inițial era finalul lunii august.

Principalele declarații live-text:

Premierul Ilie Bolojan:

  • Am încheiat o ședință de Guvern extraordinară. Pe ordinea de zi au fost 5 din cele 6 pachete propuse pentru adoptare prin procedura de asumare a răspunderii. Cel de-al șaselea, pachetul pentru administrația publică, urmează să fie discutat duminică, când foarte probabil vom avea o nouă ședință de Guvern. La finalul săptămânii viitoare, toate cele 6 pachete vor putea fi adoptate
  • A fost discutată componenta legată de pensiile magistraților. A doua componentă discutată a fost pachetul pe sănătate. Cea de-a treia componentă companiile de stat. A patra componentă autoritățile autofinanțate: ASF, ANCOM, ANRE. Și cea de-a cincea, componenta de fiscalitate-insolvență
  • Voi face referire la prima componentă, cea legată de pensiile magistraților. Acest proiect de lege rezolvă două dintre cele trei probleme majore care țin de partea de eficiență și de echitate, respectând independența justiției. Nu putem însă evita acumulările negative pe care le-am avut în acești ani.
  • Prima este pensionarea la o vârstă a unei maturități profesionale, care nu mai poate continua atunci când ai 48, 49 de ani, când ai maturitatea profesională, poţi să asiguri pentru mulţi ani înainte servicii publice pentru cetăţenii ţării noastre şi, practic, acest proiect prelungeşte vârsta de pensionare la vârsta standard, la 65 de ani, şi acordă o perioadă tranzitorie, în aşa fel încât vârsta de pensionare să crească treptat în următorii 10 ani
  • Al doilea aspect care este rezolvat în acest proiect de lege este valoarea pensiei în magistratură. Am avut o situație anormală, care nu se regăsește nicăieri în sistemul de pensii general, nici în România și nici în alte țări europene și anume ca valoarea pensiei să fie egală cu ultimul salariu în plată.
  • Valoarea unei pensii medii în magistratură este între 4.800-5.000 de euro, deci 24.000-25.000 de lei, o pensie care este de multe ori mai mare decât pensia medie de 550-600 de euro care este în România. În formula propusă de lege, pensia în magistratură nu va putea depăși 70 la sută din valoarea ultimului salariu, ceea ce oricum este cea mai mare pensie dintre categoriile profesionale din România, dar este una mult mai echitabilă și mai apropiată de realitate
  • Fără să avem un pachet perfect, aşa cum v-am spus, este un pachet absolut necesar care cu siguranţă va pune România într-o direcţie mai bună decât eram în aceste domenii, cel puţin până acum

Premierul Bolojan nu a acceptat întrebări din partea presei și a plecat din sală.

În concluzie, pachetul numărul 2 de măsuri fiscal-bugetare va fi asumat de Guvernul Bolojan în Parlament până la finalul săptămânii viitoare, după mai multe amânări.

Pachetul doi se referă, în principal, la:

  • reforma companiilor de stat: se reduc numărul de membri și indemnizațiile din consiliile de administrație
  • reforma fiscală
  • reforma administrației locale și centrale, inclusiv prin concedieri
  • reforma sistemului de sănătate
  • situația pensiilor speciale ale magistraților.

Măsurile luate de Guvernul Bolojan au ca scop reducerea cheltuielilor statului, după ce, anul trecut, România a avut cel mai mare deficit din Europa, de 9,3% din PIB.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Mihai111 31.08.2025, 11:32

    Domnule premier, sunt surprins ca dupa cateva luni de mandat singurele decizii pentru acoperirea gaurilor din bugetul national se refera doar la marirea taxelor pe spinarea poporului: ati marit TVA, ati marit accizele la carburant, clawback-ul la medicamente, bursele studentilor, impozitul pe proprietatea privata... Ar trebui marite substantial taxele pe tranzactiile busiere internationale! Acolo sunt bani foarte, foarte multi! Sunt usor de controlat si sunt bani pe tranzactii speculative. Nu sunt bani de parizer pentru omul necajit. Sunt banii milionarilor care asteapta un venit pasiv. De ce nu mariti aceste taxe? Pe tranzactiile bursiere internationale si pe crypto! Apoi sunt surprins ca tocmai reforma Aparatului de Stat, Central si Local, nu se poate face?! Aparatul Central: guvernul cu 5 vice-premieri, 16 ministri, zeci de secretari de stat, directori, directori de servicii, personal auxiliar inutil, parlament, administratia prezidentiala... de ce nu interveniti aici?

ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește