Încântarea unui tunisian că a ajuns în România, după ce a locuit o vreme în Franța: „Am stat zece luni acolo, dar nu a fost deloc bine. Cred că îți dai seama de ce...”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Campion cu echipa de handbal a lui Dinamo, tunisianul Amine Bannour vrea cetățenie română, luând în calcul să se stabilească la București, acolo unde vrea să cumpere un apartament pentru ca fiul său să continue învățământul în țara noastră, ca să-și definitiveze studiile aici.
Cuprins:
Amine Bannour, 32 de ani, este unul dintre handbaliștii esențiali ai multiplei campioane a României, Dinamo București, care face furori și în Champions League. Tunisianul face parte din grupul străinilor care au venit în țara noastră nu doar pentru salarii foarte bune, ci și au oferit calitate, ridicând nivelul sportului românesc, chiar și pe plan continental. Amine este recomandat de două medalii de aur și una de argint cu Tunisia la Cupa Africii, de Champions League al Africii cu Club Africain, de trofee interne în țara natală, în Qatar și în România.
Este un partener de dialog relaxant pe durata interviului acordat Libertatea, care impresionează prin deschiderea lui, dar și prin reclama pozitivă pe care o face ”țării de adopție”.
Libertatea: - Amine, cum te simți în al patrulea an pe care îl traversezi în România?
Amine Bannour: - Sunt foarte bine, viața e calmă. Familia la fel, se simte foarte bine. Nu mi se par diferențe față de Tunisia, în sensul cum suntem văzuți, nu văd că sunt supus la niște diferențe pentru că sunt musulman. Peste tot e un pic rasism, în Occident, dar aici nu! Eu mai am încă un an contract cu Dinamo, sper să-l duc la bun sfârșit, apoi să extind.
- Cât ți-ai planificat să mai trăiești, să locuiești aici?
- Oricât se poate. Pot trăi foarte mulți ani. Peste un an poate voi aplica pentru cetățenia română, chiar asta e intenția! Eu sunt familist, iar dacă familia se simte bine, îți dai seama că nu o să stau să alerg după cai verzi pe pereți.
"Băiatul vorbește patru limbi"
- Poți detalia ideea asta?
- Copilul nostru, Slim, care are 6 ani, a început la Școala Franceză din București. Și el, și soția sunt alături de mine din 2018, ei au venit în septembrie. Băiatul vorbește patru limbi, printre care și româna. Are foarte mulți prieteni români, s-a adaptat foarte bine la școala de aici. Iar eu cred că învățământul românesc e de top, aș vrea să continue să se formeze aici. Soția, Nour, e prietenă cu multe românce, avem mulți prieteni, aici chiar ne simțim ca acasă.
- Ai venit la București direct din Franța, de la Chambery, cum a fost acolo, comparativ cu ceea ce ai întâlnit în România?
- Am avut multe dificultăți, o perioadă pe care vreau s-o uit. Și eu, și soția nu ne-am simțit bine acolo. Băiatul avea doi ani, era prea mic. Am stat zece luni, dar nu a fost deloc bine. Cred că îți dai seama de ce... Arabii, tunisienii, nu sunt plăcuți acolo.
- Dar cum se manifestau față de tine?
- Ți-am zis, și eu, și soția nu ne-am simțit confortabil. De exemplu, dacă-i zici cuiva: "Salut, prietene, ce faci?", se uită urât la tine sau te repede. Ca și cum te-ar trimite la naiba sau ceva de genul acesta. Am vrut să plec de acolo, oriunde.
"Românul îți zice în față"
- Și ai ajuns la București.
- Mi-am zis că nu are cum să fie mai rău. Deși, îți spun sincer, m-am gândit: "România, tot Europa, țară latină, o fi la fel cu oamenii, urât". Dar am zis: "Hai să încerc". Și-a fost o mare și plăcută surpriză. Mă întreabă vechi amici din Franța cum mă simt: "De la foarte bine în sus". Se miră și ei. Eu chiar sper să-mi închei cariera aici, să continuu cât se poate de mult la București. Am avut oferte din Dubai sau Qatar, dublu față de cât câștig la Dinamo, dar am decis să stau aici. Și pentru fiul meu, să aibă stabilitate.
- Poți încerca o comparație între români și francezi?
- Chiar nu vreau... Românul are caracter, dacă are să-ți reproșeze ceva, nu se abține, ți-o zice în față, cel puțin așa am întâlnit eu. Chiar dacă am avut discuții cu românii, mi-am zis în față, am discutat ochi în ochi, am rezolvat orice problemă. Apoi, spectatorii rivalilor, de la Steaua, de la CSM, de la Constanța, când mă văd, mă salută, eu îi salut, e chestie de respect, nu de ură. Una e ce este pe teren, unde fiecare ne facem meseria pentru care am fost angajați, alta e viața din afara sălii. În România, n-am avut nici măcar o problemă de rasism sau să se uite cineva urât la mine și la familia mea.
"Te adaptezi și la trafic, e normal"
- Unde îți place la noi?
- Constanța, vara, e chiar foarte frumos, mai ales la Mamaia. Iarna, Sinaia, Brașov, zăpadă. Îmi place și la zăpadă, deși sunt pe soare, fiind tunisian. Și noi avem ceva zăpadă, în nordul Tunisiei. Îmi place să dau o fugă până la mare sau până la munte, când avem timp liber.
- Dar cu traficul cum te împaci?
- Bucureștiul e capitală, e oraș mare, e normal să fie aglomerat. La fel e la Paris, Tunis sau Bruxelles. Dar te adaptezi. Încerc să nu mă enervez în trafic, sunt alte probleme mai mari pe pământ.
- Cu mâncarea cum te împaci?
- Cașcavalul pane e preferatul meu, foarte, foarte bun. Mai sunt și alte feluri de mâncare, dar nu le știu numele. Oricum, la București găsești orice de mâncare, ca la Paris. Doar că la prețuri mult mai bune.
Vrea pașaport și pentru viitorul copilului
- Vorbeam cu Saeid Heidarirad, Makrem Missaoui și cu Ali Mousavi, fie vor cetățenie, fie e deja român - Ali. Tu ai planuri concrete?
- Da, dacă voi avea posibilitatea. Sper să iau și pașaport, sper să-mi îmbunătățesc și limba română. Înțeleg foarte multă.
- Chiar ai planuri de viitor aici.
- Da. Mă gândesc vara viitoare să cumpăr un apartament, să-l administrez aici pentru fiul meu. Vreau ca el să continue școala în România, să facă aici o facultate. În Tunisia viața e mai dificilă din cauza politicii, a diverselor probleme, pentru el este mai bine să crească aici. Învață valori pentru viață valoroase.
- Ți-e dor de familia ta?
- Am fost acum două luni, merg când pot, ocazional. Am și afaceri acolo, în țara mea, trebuie să controlez situația. Nu fac mult, 7 ore, cu tranzit la Istanbul. E ca un drum până la Cluj, oricum mai puțin decât până la Iași cu mașina.
Cum e la București, cum e în Franța
- Vorbeai de acte de rasism. La București chiar n-a fost niciunul sau ești diplomat?
- Da, aici, nicio urmă. Românii sunt peste 80 la sută oameni buni, ceea ce este un procent mare. Comparativ cu alte țări pe care le-am văzut. E vorba de ceea ce simt.
- Cum te împaci cu românii?
- Cel mai frecvent exemplu. Mă întreabă de unde sunt, le zic că din Tunisia. "Aaa, mișto țară, oameni buni". Și dacă nu o cunosc, vorbesc frumos, se simte din ochi, din cuvinte. Francezii strâmbă din nas și nu mai vorbesc cu tine niciodată, te ocolesc, te văd ca un om rău din start. Bine, am înțeles că și pe voi vă consideră cam la fel.
- Cum a decurs viața ta și a familiei în pandemie?
- Masca, gel, tot tacâmul... Am stat acasă, două luni nu m-am mișcat din casă, nu-mi vin să cred acum. Viața s-a schimbat 180 de grade, dar ușor, ușor revine la normal. Am făcut trei vaccinuri. Eu am stat cinci zile cu coronavirus, a fost mai simplu, la soție a fost mai complicat, a stat
- Ți-e teamă de război?
- Da, chiar mi-e teamă. Sunt probleme lângă, n-ai cum să fii impasibil. Și e vorba de niște superputeri, nu doar ceva local. Soția încearcă să aibă încredere, când mă aude că mai vorbesc despre așa ceva: "Liniște, aici e securitate. Românii știu ce să facă. Românii nu sunt războinici, gândesc până la urmă". Cât despre război, a cui e vina, de ce, cum, e multă politică, nu mă interesează, nici nu mă pricep, sper să se calmeze…
- Ca să încheiem cu ceva optimist, cum petreci aici cu prietenii?
- Nu mă duc prea mult, nu-mi plac petrecerile, sincer. Aaa, să mergem la restaurant, să ne auzim, să vorbim, să mâncăm ceva bun, nu bum-bum-bum, pam-pam-pam, să-mi bubuie capul. Prefer pe stilul mai liniștit, familie, ieșim, antrenamente, nu zgomot. Am și o vârstă, apoi volumul de muncă nu-mi permit să ies, alcool, prostii de genul acesta, ce-mi cauzează...
