Membrii tribului „Los Ninos” vor avea parte de provocări spectaculoase în jocurile pentru recompensă și imunitate, iar învingătorii vor surprinde și de această dată.

Însă ce va urma este total neașteptat, după cum Libertatea anunță în exclusivitate! Surpriză de proporții în această săptămână în cel mai dur format de televiziune, Survivor. Show-ul de la Antena 1 a ajuns de două săptămâni într-o nouă etapă, cea de după unificare și cei de acasă au parte de șoc, după șoc.

Considerat de mulți drept unul dintre cei mai puternici concurenți, Alberto Hangan a intrat la duel chiar cu bunul său prieten, Lucian Popa, și a plecat acasă cu ochii în lacrimi, pierzând șansa de a câștiga marele premiu de 100.000 de euro.

Și se pare că strategiile nu se opresc aici, iar cei care au rămas în tribul unificat, „Los Ninos”, au planuri mari de această dată: să scape de cel care ocupă primul loc în clasamentul punctelor aduse și al eficienței pe traseu. Nimeni altul decât Gabi Tamaș, după cum au confirmat sursele Libertatea!

Gabriel Tamaș la Survivor România 2026, emisiune difuzată de Antena 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Cel care a devenit rapid liderul fostului trib al Faimoșilor, dar și principalul adversar al celor care reprezentau tribul Războinicilor a scăpat până în prezent de teama că ar putea pleca acasă. Însă totul se va schimba în săptămâna cu numărul 18 din competiție, atunci când Gabi Tamaș va simți emoția potențialei eliminări.

Cu cine va intra la duel și, mai ales, dacă va reuși să supraviețuiască și acestui moment rămâne de aflat în acest weekend, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, la Survivor România 2026!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.