Liber la cuvânt: Cei doi Papi pro-români!

La catolici, e diferit faţă de noi, ortodocşii, unde canonizarea poate dura şi secole. Oficial se aşteaptă cinci ani, dar Ioan Paul al II-lea a avut parte de o derogare papală, iar procedura a fost iniţiată la doar două luni de la moartea sa. Pe mine, unul, ca ortodox, m-a uluit mulţimea din faţa basilicii San Pietro din Roma, care striga: “Santo Subito!” (“Sfânt, imediat!”).
Pentru noi, Papa Ioan Paul al II-lea a fost important întrucât era unul de-ai noştri. Un răsăritean sau, cum bine zice P.S. Calinic, “un vecin”. Papa a înţeles ce înseamnă şi dictatura nazistă, dar şi cea comunistă. În 1939, când trupele germane au intrat în Polonia, ca urmare a sinistrului pact Ribbentrop- Molotov, Karol Wojtyla, viitorul Papă Ioan Paul al II-lea, avea 19 ani. Fiu de ofiţer, tânărului avea să i se întipărească în minte că doar România a ajutat armata şi guvernul polonez, oferindu-le azil politic. Din cei 265 de Papi, numai Sixt al IV-lea – care l-a numit pe Ştefan cel Mare “atletul lui Hristos” – şi Ioan Paul al II-lea au avut reale sentimente pentru noi.
România a fost prima ţară ortodoxă vizitată de acesta din urmă, deşi putea să se ducă în Grecia sau în Ucraina. Un cardinal spunea că Papa Ioan Paul al II-lea “a reuşit să umple stadioanele, dar a golit bisericile”. Dar noi, românii, trebuie să-l iubim.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro