Siguranță și nesiguranță. Când ursul, drumul și statul ne amenință, ce înseamnă asta?

În ultimii ani am străbătut multe sate și orășele: merg prin multe care în presa centrală n-au un renume „bun”.

Știți ce am descoperit cumva fără să bănuiesc: dispariția sentimentului de nesiguranță.

Culmea e că asta s-a întâmplat în mai tot estul unde am umblat mult.

Față de anii ‘90, când sentimentul de nesiguranță era total, în ultimii 10 ani, teama s-a risipit.

Asta am înțeles, mai ales când a apărut copilul.

Prima revelație a fost la Ciocana: unul din cartierele muncitorești dure ale Chișinăului din anii ‘80-90. Când am ajuns acolo, la un prieten, și am ieșit la terasă cu copiii noștri de 9-11 ani, el le-a zis: mergeți și vă jucați prin cartier. Eu am tresărit: cu instinctele de ‘90. El a râs: ai mei de pe la 8 ani aleargă prin cartier – nu li se mai poate întâmplă nimic. S-a terminat povestea.

Cartierul acela violent a ajuns unul domestic, de familie și copii: un soi de curte mare cu părinți, copii și adolescenți pașnici. A devenit blând.

Bucureștiul – orașul nostru cel mai mare și probabil cel mai violent – este o urbe tare sigură: de la 11-12 ani, copiii noștri bat orașul singuri, fără teama de a li se întâmpla ceva violent. Poate mașinile să fie singurul pericol.

Recomandări

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Mi s-a spus să mă tem de Craiova: am umblat la picior în miez de noapte prin toate cotloanele – nimic nu prevestea violență. Eram la fel de sigur ca în cartierul meu.

Nu vreau să idealizez: știu că nu totul e sigur, știu că fetele încă nu pot spune la fel – aici avem de lucrat imens. Știu că mai avem probleme asupra cărora avem de lucrat. Dar e vizibil că societatea noastră, la nivel de relații interumane, a devenit mult mai sigură.

Am discutat mult cu prietenii din țări dezvoltate europene. Aflu că ei se simt mai siguri în România când vin decât în țările lor de reședință.

Pentru mine, siguranța aceasta relațională umană este esențială: este un indiciu bun. E important să știi că trăiești într-o societate unde nu ți se poate întâmpla nimic violent decât accidental. Și chiar umblu în zonele cele mai precare.

Ce spune asta? Asta spune că societatea noastră are aceste resurse importante – și am cucerit ceva ce putem pierde repede.

Trăim în țara în care urșii devin un pericol mai mare decât oamenii. Asta unde? Asta în ce secol? În secolul XXI, în România. Trăim în țara unde se moare mai ușor pe drum – probleme cu infrastructura.

Ce spune asta? Asta spune că pericolele cele mai mari vin dinspre stat, dinspre instituțiile lui.

Recomandări

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Ce înseamnă stat și instituții? Asta înseamnă mecanisme care au ca scop stoparea violenței, nu amplificarea ei.

Ce s-a întâmplat acum, cu ocazia alegerilor și gestiunea scrutinului, ne arată că factorul cel mai mare de nesiguranță și violență vine dinspre instituțiile statului și din felul cum gestionează ea societatea. 

Ce am aflat cu această ocazie? Că statul și instituțiile lui sunt varză. Că instituția numită Servicii – crema societății – este sub nivelul celorlalte instituții și a devenit o castă privilegiată și total deprofesionalizată. Că avem o ruptură imensă între establishmentul politic, păturile de sus și grosul populației. Că avem o populație imensă nereprezentată cu interese opuse „elitei” politice și sociale gata să meargă împotriva ei, să urmeze un dement doar pentru a o pedepsi. Și că în loc să caute cauzele polarizării sociale, economice și politice fără precedent se vine cu fumigene și mai iritante.

E ceva halucinant: dar asta aveam.

Pericolul cel mare vine dinspre cei puși să stopeze pericolul. Populația simte asta: mai ales cea care nu este cuplată la beneficii directe sau cea care crede că a plătit un preț prea mare.

Ea vrea să pedepsească ceva ce o amenință. Pe politicieni, instituții, partide și presă sau intelighenție & ONG – aservite establishmentului. Grosul alegătorilor vede asta ca pe un întreg. Și nu cred că greșesc mult. Toți se hrănesc de la masa puterii. Iar ei se văd ca fiind abandonați. Pentru ei, statul minimal s-a înfăptuit. Se întâlnesc cu statul doar când se nasc, se căsătoresc și mor, plus la plata multelor impozite. Beneficii – minime.

Recomandări

Dezmăț financiar al partidelor. Cheltuieli de 68,4 milioane de lei, subvenții de doar 42,31 de milioane de lei. Unde s-au dus cei mai mulți bani

Sunt foarte supărați. Și în loc să se vină cu o negociere, cu o ofertă cât de cât credibilă, tu încalci regulile jocului, le mai ții și lecții de morală plus povești halucinante cu „pericole” pe care nu le cred nici copiii.

A-ți umili cetățenii, a-i desconsidera și crede proști e cea mai proastă strategie posibilă. Mai ales după ce li s-a întâmplat în lunga tranziție. Acolo s-a adunat multă umilință și multă frustrare.

Eu cred că e nevoie de regândit urgent un nou contract social minimal, dacă vrem ca lucrurile să se termine cu bine.

E ușor să scapi de holograma tembelă Georgescu și alde „legionari maceta” – ambele produse ale instituțiilor statului – cetățenii însă nu uită, nu iartă și pedepsesc. Cum? Asta depinde de cum vor gestiona partidele situația. Dar pe termen mediu și lung, nota de plată vine.

Trăim în țara în care cel mai mare pericol este ursul, drumul și statul. Adică exact opusul a ceea ce înseamnă modernitate: unde natura e de mult sub control, iar infrastructura și statul vin să stopeze violența. Adică noi am făcut un pas spre premodernitate. Iar cetățenii se simt amenințați de un stat capturat de unii care nu știu să facă din el decât moșie proprie.

Foto ilustrativ: Shutterstock

Urmărește-ne pe Google News