În noiembrie 2018, un medic i-a dat Marthei Sepúlveda diagnosticul: scleroză laterală amiotrofică (SLA), o boală neurologică progresivă cunoscută în Statele Unite sub numele de „Boala Lou Gehrig”. În lunile care au urmat, femeia de origine columbiană a pierdut controlul asupra mușchilor din picioare. Știa că de aici încolo va fi din ce în ce mai greu. Sepúlveda a început să citească despre opțiunea eutanasierii.  

Curtea Constituțională din Columbia a decis în iulie anul acesta că dreptul la eutanasie – dezincriminat în 1997, dar legalizat în 2015 – se aplică nu numai pacienților aflați în stadii terminale, ci și celor cu „suferințe fizice sau psihice intense, cauzate de leziuni corporale sau boli grave și incurabile”.

În urma acestei decizii, Martha Sepúlveda a hotărât să-și pună capăt vieții în această duminică, la 7 dimineața, când în mod obișnuit se îndrepta spre biserică – fiind o catolică practicantă. A petrecut ultimele zile alături de unicul său fiu, student la drept, care și-a ajutat mama să depună o cerere de eutanasie. 

Doar că eutanasierea sa a fost anulată în ultimul moment, potrivit Institutului Columbian al Durerii (Incodol), centrul clinic unde urma să fie efectuată, informează BBC. 

Decizia de a anula dreptul Marthei Sepúlveda de a se eutanasia a fost luată „pentru că nu se îndeplinea criteriul de a fi într-un stadiu terminal”, notează BBC. Lucas Correa, avocatul Marthei, califică decizia drept „ilegitimă, ilegală și arbitrară”.

„O obligă să trăiască o viață pe care ea nu mai e dispusă să o trăiască, o viață cu suferințe și dureri care sunt incompatibile cu ideea ei de demnitate”, mai declară avocatul. 

Eutanasierea și sinuciderea asistată 

Această națiune sud-americană este un pionier puțin probabil, în teorie, al eutanasiei. Se estimează că 73% din populație este catolică. În plus, 11 zile de sărbători catolice sunt sărbători naționale, iar accesul la avort este foarte limitat. Și totuși, Columbia a fost una dintre primele țări din lume care au introdus eutanasierea legală și una dintre puținele – alături de Belgia și Olanda – care au extins dreptul la acest serviciu și pentru pacienții care nu se află în stadii terminale. 

Niciun stat american nu permite eutanasierea; 10 state și districtul Columbia permit sinuciderea asistată medical pentru adulții bolnavi aflați în stadiu terminal, în deplinătatea facultăților mintale și cu un prognostic de șase luni sau mai puțin pentru a trăi.

Eutanasierea este actul de a pune capăt în mod intenționat vieții unui pacient și implică, în general, un medic care administrează medicamentul fatal.

În cazul sinuciderii asistate medical, pacienții eligibili pot solicita și obține medicamente de la medicul lor pentru a-și pune capăt vieții.

72,5% dintre columbienii chestionați de firma de consultanță Invamer au fost de acord că pacienților cu boli incurabile ar trebui să li se permită să-și pună capăt vieții.

Campanii pentru legalizarea acestui drept sunt în desfășurare în Uruguay și Chile. În Peru, instanța superioară din Lima a decis anul acesta că în cazul unei femei cu polimiozită, acesteia ar trebui să i se permită să moară prin eutanasie când decide că este pregătită.

Cum a devenit o țară de catolici un lider în drepturile eutanasiei

Eduardo Díaz Amado, directorul Institutului de Bioetică al Universității Pontificale Xavierian din Bogota, urmărește evoluția istorică a Columbiei. În 1991, ca răspuns la instabilitatea țării, generată și de războiul drogurilor adus de Pablo Escobar, Columbia și-a rescris Constituția. Noua Constituție a extins drepturile individuale, a subliniat „respectarea demnității umane” și separarea bisericii de stat, arată Díaz.

Documentul a creat, de asemenea, o curte constituțională care să contribuie la definirea acestor drepturi nou recunoscute. În termen de șase ani, noua instanță, acum cu mai mulți judecători progresiști, a preluat un caz de la un reclamant care a susținut că „uciderea prin milă” ar trebui să fie pedepsită ca orice altă omucidere.

Instanța și „medicul morții”

Instanța nu a fost de acord și a decis dezincriminarea eutanasiei – Columbia devenind astfel singura țară care o face pe baza argumentelor constituționale, a mai menționat Díaz, conform Washington Post. 

Dar au trecut mai mult de 15 ani pentru ca autoritățile să aplice hotărârea instanței. În timp ce liderii politici au încercat să evite subiectul, doctori precum Gustavo Quintana au satisfăcut cererea tot mai mare din partea oamenilor.

Cunoscut drept „medicul morții”, se spune că Quintana ar fi oferit eutanasie pentru aproape 400 de pacienți înainte de moartea sa recentă.

În 2014, instanța a cerut guvernului să emită orientări pentru ca spitalele și profesioniștii din domeniul sănătății să știe cum să procedeze cu cererile de eutanasie.

Mișcarea pentru drepturile eutanasiei a atras și aliați neașteptați: unii preoți catolici. Alberto Múnera, profesor de teologie și preot iezuit la Universitatea Pontificală Xavieriană din Bogota, își învață studenții despre „excepțiile” de la „valoarea absolută a vieții umane”. Când catolicii își urmează propriile valori, chiar și atunci când asta înseamnă să aleagă să-și pună capăt propriilor vieți, susține el, vor fi „văzuți bine” în ochii lui Dumnezeu.

157 de persoane eutanasiate în Columbia

De când guvernul a început să reglementeze practica în 2015, 157 de persoane au murit prin eutanasie în Columbia, potrivit datelor oficiale. Dintre acestea, 141 aveau cancer. Dar multor altora, inclusiv Marthei Sepúlveda, inițial li s-au respins cererile, deoarece bolile lor nu au fost considerate terminale. Anul trecut, o echipă de avocați a intentat un proces prin care a solicitat instanței extinderea dreptului la eutanasie și pacienților cu diagnostice non-terminale.

Curtea a mers mai departe, recunoscând dreptul la eutanasie pentru cei cu „suferință fizică și mentală intensă”. Aceasta a fost o surpriză chiar și pentru avocați, care nu au menționat boala mintală în plângerea lor. 

Decizia a adus critici imediate din partea liderilor bisericii și a politicienilor conservatori.

„Deschide posibilitatea oamenilor care sunt deprimați sau pur și simplu nu mai vor să trăiască”, a declarat senatoarea María del Rosario Guerra, membră a partidului președintelui Iván Duque. „Promovăm o cultură a morții”, a mai spus ea, conform Washington Post. 

Citeşte şi:

Justiția confirmă o investigație din Libertatea: „gurul” din Constanța ia 7 ani și 11 luni de închisoare pentru abuz de minori

Croația i-a suspendat pe vameșii prinși că fac „expulzări forțate” ale refugiaților. În România, practica e negată de Poliție

Povestea francezului mutat în România care face bere artizanală cu apă de Buzău

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
I-a murit soția, dar acum vedeta PRO TV iubește din nou! Cuplu unic în showbizz
Playtech.ro
I-a murit soția, dar acum vedeta PRO TV iubește din nou! Cuplu unic în showbizz
Tânără răpită din fața blocului, sechestrată, bătută crunt și tunsă de fostul iubit la Oțelu Roșu. A fost salvată de tatăl ei
Observatornews.ro
Tânără răpită din fața blocului, sechestrată, bătută crunt și tunsă de fostul iubit la Oțelu Roșu. A fost salvată de tatăl ei
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2021. Săgetătorii au multe de învățat, rapid, din mers, ca să poată recupera ce au pierdut
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Știrileprotv.ro
Românii fac cozi la vaccinare: “Merg cu soțul, l-am convins. Nu suportăm să fim închiși”
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută