Corin Trandafir, avocatul familiei Habsburg, a declarat, astazi, intr-o conferinta de presa, ca va cere daune de 150 de milioane de euro statului roman care a decis ca retrocedarea Castelului Bran este ilegala, transmite Mediafax. ‘Consecinta juridica a acestei decizii nu exista, pentru ca titlul de proprietate ramane in continuare valabil. Clientii nostri sunt in cursul unei discutii de vanzare a castelului. Am aflat de aceasta decizie din presa, nici macar nu am fost invitat la audieri’, a spus avocatul. El a adaugat ca ‘decizia Camerei Deputatilor va ingreuna procesul de vanzare a Castelului Bran’. Deputatii au adoptat, astazi, Raportul subcomisiei de ancheta, care stabileste ca restituirea castelului nu s-a facut catre toate persoanele indreptatite, iar actele prin care s-a facut retrocedarea intra, astfel, sub incidenta nulitatii absolute. Raportul si proiectul de hotarare au fost adoptate cu 159 de voturi ‘pentru’, 56 ‘impotriva’ si patru abtineri.   

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.