Cum ajung tinerii scriitori să-și publice prima carte. „Talentul nu garantează întotdeauna publicarea”

 1 comentariu
Ilustrație în acuarelă a unei scriitoare așezate la masă

Pentru un tânăr care termină primul manuscris, drumul până la publicarea unei cărți poate veni cu multe necunoscute, de la găsirea unei edituri și până la promovarea volumului. Asociația „Artă de Patru Dimineața”, fondată în 2018 de scriitoarea Alexandra Daniela Anghel, își propune să îi sprijine pe autorii aflați la început de drum și să îi ajute să înțeleagă pașii pe care îi au de parcurs.

Cum a apărut Asociația „Artă de Patru Dimineața”

După publicarea primei sale cărți, Alexandra Daniela Anghel, fondatoare și președinte al Asociației, spune că a trebuit să descopere singură cum funcționează lucrurile în lumea editorială.

„A fost odată ca niciodată o scriitoare care a publicat prima ei carte și nu avea nicio idee ce este necesar să facă pentru a avea succes; Cum o va promova? Cum o va vinde? Cum va realiza o lansare de carte? Așa a început povestea Artă de Patru Dimineața”, povestește ea.

Anghel spune că a încercat singură să găsească răspunsurile, după ce s-a lovit de refuzuri din partea librăriilor și a început să cerceteze constant piața de carte.

„Am înotat singură prin ele, încercând să țin capul la suprafața unei mări a cărei ape nu-i cunoșteam adâncimea. Am greșit mult, am testat variante multiple, am primit refuzuri din partea librăriilor, am cercetat în fiecare zi piața de carte și cu greu am răzbit și am înțeles cum funcționează lucrurile”, spune fondatoarea.

După ce a reușit să publice, Anghel a început să se întrebe dacă și alți scriitori treceau prin aceleași dificultăți.

„Cu minimul meu de experiență în spate, după ce am reușit să-mi lansez, distribui în librării, promovez și vând cartea, am avut un gând: «Oare sunt singura scriitoare care nu a cunoscut aceste informații?»”, povestește aceasta.

Așa spune că a apărut pagina de Instagram a Asociației. Fondatoarea a început să împărtășească informațiile pe care le acumulase cu publicul pe care îl avea la acel moment. Treptat, tot mai mulți scriitori au început să îi ceară ajutorul. „Pe zi ce trecea, aveam zeci de conversații cu scriitori care îmi cereau ajutorul. Cu mare drag am stat alături de ei, dorindu-mi ca ei să nu se lovească de aceleași greutăți, ca mine”, explică ea.

Fondatoarea descrie relația cu scriitorii aflați la început de drum ca pe una în care a încercat să fie mereu disponibilă pentru întrebările lor. „Am stat cu un pas în spatele lor și se puteau întoarce oricând să-mi pună o întrebare, eram mereu acolo”, susține aceasta.

Pe măsură ce numărul scriitorilor care apelau la ea a devenit tot mai mare, Anghel a decis că are nevoie de o echipă. A selectat treptat un cerc de scriitoare care să o sprijine în activitatea sa. „Acestea mi-au devenit mai mult decât prietene, aproape parte din familie”, spune fondatoarea.

Pentru ea, comunitatea creată în jurul proiectului este una dintre cele mai importante componente ale activității asociației.

„Îmi place mereu să afirm că Artă de Patru Dimineața unește destine și suflete. În comunitatea noastră mare de scriitori s-au legat prietenii care durează de ani buni; poate acest lucru mă bucură uneori mai mult decât simpla publicare de texte, cărți și activitatea formală pe care o are Asociația”, afirmă aceasta.

„Cea mai mare problemă cu care se confruntă un tânăr scriitor este tocmai receptivitatea”

Covăsînțan Denisa, vicepreședinte al Asociației „Artă de Patru Dimineața”, consideră că începutul în literatură este unul dificil. „Orice început poartă în el o doză de neliniște, însă începutul în literatură este, deseori, mai anevoios decât în oricare alt domeniu”, spune aceasta.

În opinia sa, tânărul care începe să scrie se poate întreba dacă este posibil să trăiască din cuvinte, într-o societate în care lectura nu mai ocupă întotdeauna locul pe care l-ar merita.

„Într-o societate în care lectura nu mai ocupă întotdeauna locul pe care l-ar merita, tânărul care alege să scrie pornește adesea la drum cu o întrebare care îi umbrește entuziasmul: se poate trăi, cu adevărat, din cuvinte?”, subliniază Covăsînțan.

Aceasta vorbește despre drumul unui tânăr scriitor ca despre unul presărat cu obstacole. Printre acestea se află și modul în care funcționează uneori spațiile dedicate literaturii.

„Uneori, chiar spațiile care ar trebui să încurajeze și să formeze tinerele condeie (de exemplu, cenaclurile literare) se transformă în locuri ale criticii lipsite de îndrumare”, susține vicepreședintele.

În același timp, editurile pot fi dificil de accesat. Potrivit acesteia, unele solicită resurse financiare considerabile, altele preferă nume deja consacrate sau autori care beneficiază de vizibilitate în online. Covăsînțan menționează și situația anumitor genuri literare, precum poezia, care sunt privite cu reținere, sub pretextul unei receptivități scăzute din partea publicului. „Iar cea mai apăsătoare dintre toate rămâne, poate, tăcerea - acel răspuns care nu mai vine niciodată și care lasă manuscrisul suspendat între speranță și îndoială”, afirmă ea.

În opinia vicepreședintei, problema principală rămâne găsirea acelui loc în care un autor să primească o șansă. „În esență, cred că problema cea mai mare cu care se confruntă un tânăr scriitor este tocmai receptivitatea: găsirea acelui loc, a acelei edituri, a acelui cititor dispus să ofere cuvintelor sale o șansă”, spune Covăsînțan.

Ea atrage atenția că talentul nu este singurul element care determină publicarea și că un autor trebuie să fie pregătit pentru refuzuri, perioade lungi de așteptare și dezamăgiri. „Talentul nu garantează întotdeauna publicarea, așa cum publicarea nu garantează întotdeauna întâlnirea cu publicul”, susține aceasta.

Covăsînțan consideră însă că un refuz nu trebuie privit ca un verdict asupra valorii unui scriitor. „Un refuz nu este întotdeauna un verdict asupra valorii sale, ci doar dovada că drumul spre cartea potrivită este mai lung decât și-ar fi dorit”, explică ea.

În opinia sa, respingerea poate fi și o etapă prin care autorul își poate reevalua propriile pagini și poate căuta ceea ce îi aparține. „Respingerea poate răni, este adevărat, dar poate și șlefui; poate obliga autorul să se întoarcă la propriile pagini, să le privească din nou și să caute, dincolo de îndoială, acel lucru care îi aparține numai lui: încrederea în sine”, susține vicepreședintele.

Cum ajunge un manuscris să fie publicat

Covăsînțan explică traseul concret al unui tânăr care vine la asociație cu primul său manuscris. Primul pas este citirea manuscrisului de către echipă. Acesta este analizat, iar autorului îi sunt oferite sfaturi acolo unde poate fi nevoie de îmbunătățiri sau corecturi.

„Primul pas este citirea manuscrisului de către echipa noastră – îl analizăm, oferim sfaturi acolo unde poate fi loc de îmbunătățire sau corectare și asigurăm un feedback obiectiv autorului”, spune Covăsînțan.

După această etapă, ea spune că începe căutarea unei edituri. Asociația colaborează cu editura Casa Cărții de Știință, unde există colecția care poartă numele „Artă de Patru Dimineața”. Autorul poate alege dacă dorește să facă parte din această colecție. Dacă preferă o altă variantă, reprezentanții asociației spun că încearcă să contacteze diverse edituri și să pună scriitorul în legătură cu acestea. „Cu pași mici și plini de emoție, ne apropiem de momentul în care manuscrisul prinde viață!”, explică vicepreședintele.

Mai departe, autorul alege oferta care i se potrivește și publică în cadrul editurii dorite. Sprijinul asociației nu se oprește însă în momentul publicării. Potrivit acesteia, serviciile oferite de asociație sunt gratuite, iar scriitorul plătește doar editura, în funcție de oferta aleasă.

Ea spune că autorii beneficiază gratuit de ajutor în procesul de publicare, de promovarea cărții în comunitate și pe social media, materiale foto și video cu volumul, sprijin pentru organizarea lansării și invitații la evenimentele editurii. Pentru autorii colecției există și posibilitatea unor interviuri despre parcursul lor ca scriitori.

„Pentru noi, fiecare manuscris reprezintă un vis care așteaptă să fie împlinit – tocmai din acest motiv oferim șansă oricărui scriitor care își dorește să crească și să se perfecționeze în arta scrisului”, spune Covăsînțan.

„Cel mai greu pas nu a fost publicarea în sine, ci finalizarea manuscrisului”

Pentru Ioana Dumitru, secretar general al Asociației „Artă de Patru Dimineața”, cea mai dificilă etapă nu a fost neapărat publicarea, ci finalizarea manuscrisului. Ea explică faptul că între prima frază și ultimul punct poate exista o luptă cu propria creație.

„Între prima frază și ultimul punct se află, uneori, o luptă tăcută cu tine însuți: ștergi, rescrii, înlocuiești, te întorci mereu asupra acelorași pagini și ajungi, uneori, să te îndoiești chiar de povestea pe care ai vrut să o spui”, explică aceasta.

Dumitru atrage atenția și asupra perfecționismului, care poate deveni o formă de blocaj și poate împiedica finalizarea unei cărți. Ea spune că, în momentul în care găsea titlul unei creații, putea deja să își imagineze ultima pagină. „Eu sunt însă o fire optimistă. În clipa în care am găsit titlul unei creații, parcă vedeam deja, undeva în depărtare, și ultima pagină”, povestește aceasta.

Odată ce manuscrisul este finalizat și poate fi trimis unei edituri, urmează mai multe etape: corectura, editarea, machetarea, coperta, tiparul, ISBN-ul și distribuția. „Sunt etape necesare, uneori anevoioase, dar care te apropie, pas cu pas, de momentul în care ceea ce a existat cândva doar în mintea și sufletul tău devine un obiect real, o carte pe care o poți ține în propriile mâini”, spune Dumitru.

Mesajul acesteia pentru cei aflați la început de drum este unul simplu: să nu abandoneze înainte de final. „Nu renunța!”, transmite ea.

Cât de mult îi influențează social media pe tinerii scriitori

Alisia Balogh, membru asociat pe partea de PR al Asociației, consideră că social media a ajuns să aibă o influență foarte mare asupra oamenilor. Ea spune că rețelele de socializare pot influența și ghida modul în care gândim, ceea ce ne dorim și felul în care ne raportăm la noi înșine și la cei din jur.

„Consider că ceea ce consumăm pe social media spune foarte multe despre cine suntem, despre valorile noastre, despre interesele pe care le avem și, în același timp, despre persoana care ne dorim să devenim”, explică Balogh.

În opinia sa, pe rețelele sociale nu sunt promovate doar produse, ci și opinii, stiluri de viață, imagini, idealuri, comportamente și moduri de a vedea lumea. „Pe aceste platforme ni se vinde în permanență ceva. Nu este vorba doar despre produse, ci și despre opinii, stiluri de viață, imagini, idealuri, comportamente și chiar anumite moduri de a vedea lumea”, spune aceasta.

Balogh compară influența social media cu politica, argumentând că ambele pot forma opinii, crea grupuri și influența comportamente. „Așa cum politica poate influența societatea, poate forma opinii și poate determina oamenii să adere la anumite idei sau valori, și rețelele de socializare au capacitatea de a crea grupuri, de a forma opinii și de a influența comportamente”, explică ea.

Totuși, aceasta subliniază că social media poate avea și o influență pozitivă. Utilizatorii pot descoperi informații utile, pot învăța lucruri noi, pot primi recomandări și pot cunoaște oameni sau idei care îi ajută să evolueze. „Social media poate deveni un instrument foarte valoros atunci când știm să îl folosim conștient”, susține Balogh.

Aceasta consideră că tinerii trebuie să fie capabili să facă diferența între ceea ce își doresc cu adevărat și ceea ce au ajuns să își dorească pentru că li s-a repetat suficient de mult că au nevoie de acel lucru. „De aceea, consider că social media a devenit una dintre cele mai puternice forme de influență ale societății contemporane și mai ales a tinerilor”, spune ea.

Balogh spune că important este ca oamenii să nu devină simpli consumatori ai informației. „Să rămânem oameni capabili să alegem, să analizăm și să filtrăm ceea ce primim. Cred cu tărie că adevărata libertate pe social media nu înseamnă să vedem totul, ci să avem capacitatea de a decide ce merită să lăsăm să ne influențeze”, explică aceasta.

Mai citesc tinerii în era TikTok?

Anamaria Mușet, membru al Asociației pe partea de PR, consideră că social media a luat amploare în ultimii ani, într-o lume în care oamenii sunt obișnuiți să țină pasul cu un ritm tot mai rapid.

„Cu siguranță, social media a luat amploare în ultimii ani, fiindcă într-o lume care e constant pe grabă tindem și noi să ținem pasul cu ea și astfel consumăm cu mai multă ușurință conținutul de pe rețelele de socializare”, spune Mușet.

Aceasta consideră că lectura își face în continuare loc în viața multor tineri. „Cu toate acestea, lectura își face loc în viața multor tineri din zilele noastre, care sunt pasionați de frumos, care vor să descopere lumea într-un ritm mai lent și, de asemenea, să se descopere pe ei prin prisma personajelor și experiențelor din romanele lor preferate”, explică ea.

Mușet spune că tinerii sunt obișnuiți să primească informații în câteva secunde, să treacă de la un subiect la altul și să își piardă rapid atenția, ceea ce asociază cu fenomenul de scroll excesiv. „Spre deosebire de generațiile mai înaintate, noi, tinerii, suntem obișnuiți să primim informații în câteva secunde, să trecem de la un subiect la altul și să ne pierdem atenția foarte repede, acestea fiind rezultatul fenomenului de scroll excesiv”, spune aceasta.

În opinia sa, tocmai ritmul rapid al vieții îi poate face pe tineri să simtă nevoia să încetinească, iar lectura le oferă această posibilitate pentru că necesită conectare, răbdare și atenție. Aceasta consideră că există încă o comunitate mare de tineri care aleg să citească nu pentru că trebuie, ci pentru că găsesc în cărți ceva ce nu găsesc în altă parte, și anume posibilitatea de a trăi, pentru câteva ore, o altă viață și de a privi lumea prin ochii altcuiva.

„Acești tineri sunt prezenți inclusiv pe social media, unde au apărut comunități precum BookTok și BookTube, unde își expun pasiunea pentru lectură și îi încurajează pe alți adolescenți, și nu numai, să pătrundă în acest univers magic al lecturii”, explică  Mușet.

În opinia sa, faptul că tinerii vorbesc despre cărți chiar pe platformele unde există și conținut superficial este un lucru important. „Mi se pare frumos că, într-o perioadă în care auzim atât de des că tinerii nu mai citesc, există, de fapt, o generație care vorbește despre cărţi într-un spaţiu în care ne-am fi așteptat să găsim doar conținut superficial”, susține aceasta. 

Mușet consideră că literatura își găsește în continuare locul, chiar dacă modul în care tinerii citesc s-ar putea să fie diferit față de generațiile anterioare. „Poate că tinerii nu mai citesc neapărat în același fel ca înainte, însă, cu siguranță, literatura își găsește în continuare locul în viețile lor”, spune ea.

Se poate trăi doar din scris?

Alexandra Daniela Anghel spune că nu a descoperit încă o rețetă prin care un scriitor să poată trăi doar din scris. Pentru ea, scrisul a fost mai ales o modalitate de eliberare, un hobby și o plăcere. „Eu încă nu am aflat rețeta prin care se poate trăi doar din scris”, spune fondatoarea.

Aceasta explică faptul că, personal, nu a fost axată pe partea financiară, ci pe împlinirea sufletească pe care i-o aduce publicarea unei cărți. Totuși, Anghel spune că există posibilități de a obține profit din activitatea literară.

„Cu toate acestea, profitul există! Din vânzarea exemplarelor cărților pe care un autor le publică, din clasarea pe podium în cadrul concursurilor literare care au premii sub formă de recompensă financiară, din organizarea de evenimente de tip ateliere de scriere/seri de poezie/lansări de carte, care se desfășoară pe baza unei taxe de participare”, explică aceasta.

În opinia sa, rezultatele depind de fiecare scriitor și de efortul pe care este dispus să îl depună. „Totul depinde de scriitor, de cât de mult își dorește să reușească și cât efort este dispus să depună!”, afirmă Anghel.

Pentru cei aflați la început de drum, fondatoarea spune că răbdarea este unul dintre cele mai importante lucruri. „Încurajez scriitorii, mai ales pe cei care se află la început de drum, să poarte în suflet cel mai important element din tot acest proces: răbdarea”, spune ea.

Anghel povestește că a întâlnit persoane care își doreau să grăbească foarte mult lucrurile și care se așteptau ca imediat după publicare să vândă sute de exemplare. „Fiecare pas înainte este important; fiecare promovare făcută îți poate aduce un cititor nou!”, susține aceasta.

Mesajul fondatoarei este ca fiecare etapă să fie parcursă treptat. „Totul trebuie luat pas cu pas, cu multă răbdare și perseverență, iar rezultatele nu vor întârzia să apară!”, spune Anghel.

„Fiecare scriitor are nevoie de încurajare”

Andreea Neagu, tehnoredactor, spune că un refuz din partea unei edituri nu înseamnă că autorul nu este suficient de bun. „Arta este subiectivă și inevitabil vor exista atât oameni care vor rezona cu ceea ce creați, cât și persoane care nu o vor face. Asta nu înseamnă că efortul vostru nu a fost suficient sau că nu sunteți talentați”, susține Neagu.

Aceasta îi îndeamnă pe scriitorii care au primit refuzuri să continue să încerce și să aibă încredere în proces. „Tot ceea ce trebuie să facă scriitorii care au primit refuzuri de la edituri este să continue să încerce și să aibă încredere în proces, căci arta lor, cu siguranță, își va găsi locul”, spune ea.

Gabriela Manole, vicepreședinte al Asociației, consideră că fiecare scriitor are nevoie de încurajare, în special din partea oamenilor apropiați. Ea spune că acest sprijin îl poate ajuta pe autor să continue pe drumul literar. „Numai așa reușește să prindă aripile de care are nevoie să zboare pe deasupra drumului literar”, spune aceasta.

Aceasta spune că oamenii care nu scriu nu cunosc întotdeauna munca pe care o presupune realizarea unui manuscris.

Aceasta descrie asociația ca pe un sprijin la care scriitorii pot apela atunci când simt că au nevoie de ajutor. „Îi oferă o mână întinsă de care scriitorul se poate prinde oricând simte nevoia”, subliniază Manole.

Fondatoarea spune că Asociația „Artă de Patru Dimineața” poate fi contactată pe pagina de Instagram @artadepatrudimineata și la adresa de e-mail artadepatrudimineata@gmail.com.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: carti
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Radma 30.08.2026, 20:27

    „Am înotat singură prin ele, încercând să țin capul la suprafața unei mări a cărei ape nu-i cunoșteam adâncimea." Pai, nu prea... Unei mări ale cărei ape, zic eu.

ALTE ȘTIRI
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
MONDEN
Liam Neeson și Stella Stocker FOTO: Profimedia
16:05
Liam Neeson, surprins ținându-se de mână cu Stella Stocker pe covorul roșu. Au jucat împreună în trei filme
Nick Radoi și Madalina Apostol formau un cuplu de mai mulți ani
15:40
Nick Rădoi, primele declarații după ce s-a întors în România pentru înmormântarea Mădălinei Apostol. „De fiecare dată când își revenea, îi părea rău”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
16:13
Prima reacție a lui Ilie Bolojan după violențele din timpul protestului din Piața Victoriei. Soluțiile propuse de Guvern pentru problemele fermierilor
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), încruntat, face o declarație de presă în timp ce se îndreaptă spre Palatul Cotroceni pentru a-și depune demisia din funcția de prim-ministru la președintele României, 5 mai 2025.
15:00
Guvernul Ciolacu a scos 1,6 miliarde de lei din Fondul de urgență ca să acopere gaura de la pensii, arată raportul Curții de Conturi
Ultimele știri
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
16:31
Un bărbat a crezut timp de trei ani că are o relație cu Céline Dion. Cum a fost înșelat de escroci cu peste 10.000 de euro
LiveText
06:43
Violențe la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene / Toate arterele rutiere care duc către Piața Victoriei sunt restricționate / Reacția premierului Ilie Bolojan
16:30
Anunț istoric al Pentagonului: armele secrete lansate deja de SUA pe orbita Pământului și viitorul războiului spațial
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
Fructe și legume de toamnă
16:20
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
O văduvă a făcut o descoperire uluitoare în propria casă o comoară de aur ascunsă într-o cutie veche de biscuiți.Sursă foto: Lay'sAuctioneersBNPS.
16:05
O văduvă a găsit o comoară într-o cutie veche de biscuiți. Ce ascunsese soțul ei în urmă cu 50 de ani
O pictură vândută cu peste 200.000 de euro la licitație fusese cumpărată cu 86 de euro. Sursă foto: X/End3of6Days9 (Helen) 🇺🇸.
15:27
O pictură cumpărată cu doar 86 de euro de o femeie în urmă cu 60 de ani a fost vândută la licitație cu peste 200.000 de euro
Un aranjament de citrice, bicarbonat, oțet, perii din lemn și o lavetă pe o suprafață de bucătărie.
14:53
Cum să scapi de mirosurile neplăcute din bucătărie folosind doar ce ai prin casă
Patru bărbați pozează lângă un ton de 160 de kilograme la festivalul TunIstra din Croația
14:42
Captură spectaculoasă în Croația: un ton roșu de peste 160 de kilograme, doborât după 36 de minute de luptă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Cotele Dunării au scăzut semnificativ în septembrie, ajungând sub nivelul din luna precedentă. Sursă foto Shutterstock
13:00
Nivelul Dunării a scăzut dramatic, dar dragarea a fost oprită la Cernavodă din cauza birocrației: contractul a expirat și e nevoie de o nouă Hotărâre de Guvern
Schiță traseu
Exclusiv
13:00
Proiectul uriaș readus pe masa Europei de oamenii de afaceri din Iași: o „autostradă” de 2.000 km între Marea Neagră și Marea Baltică
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!