„Parlamentarii cash”: 200 de deputați și senatori iau lunar zeci de mii de lei de la casieria instituției. Unii dintre aleși îndeasă peste 40.000 de lei în portofel

 4 comentarii
Om de afaceri care ține o grămadă de bani
Exclusiv

200 de parlamentari din totalul de 464 preferă să încaseze zeci de mii de lei lunar cash, de la casieria instituției. Pentru unele dintre venituri, deputații și senatorii nu trebuie să justifice nici măcar un leu.

Libertatea a făcut un inventar al atitudinii partidelor din Parlament la sumele cash, mai ales în condițiile în care tema banilor numerar a fost ridicată și cu prilejul adoptării noii legi a ANI. Însă, până la urmă, parlamentarii s-au asigurat că în viitor, opacitatea va fi și mai mare privind averile lor, fie că vorbim de proprietăți, sume în conturi sau cash.

Ziarul a solicitat celor două foruri ale Parlamentului date cât se poate de clare referitoare la acest aspect, dar din cauza impedimentelor generate de protecția datelor personale, am primit doar repartizarea lor pe partide, nu și numele aleșilor care nu vor banii pe card.

În ceea ce privește salariile pe care le iau, cunoscute în limbajul parlamentar ca indemnizații, sunt 47 de parlamentari care merg pe varianta cash. 14 parlamentari sunt de la AUR, nouă sunt de la PNL, iar șapte de la PSD. Partidul SOS al Dianei Șoșoacă mai are cinci aleși care preferă salariul/indemnizația cash, patru fac parte din Grupul Uniți pentru România, iar parlamentarii de la celelalte partide sau formațiuni completează lista până la 47. De exemplu, deși e un partid parlamentar mediu, USR are un singur deputat care își ia leafa cash.

Peste 30.000 de lei cash, lunar

Pe de altă parte, grosul parlamentarilor care preferă cash-ul este la suma forfetară pentru cabinetele lor parlamentare. Iar pentru acestea au dreptul la o indemnizație și jumătate brută, ceea ce înseamnă peste 30.000 de lei, din care pentru jumătate nu trebuie să justifice niciun leu. De exemplu, potrivit datelor publice ale Camerei Deputaților, sunt deputați care în luna mai 2026 au primit până la 39.000 de lei pentru birourile parlamentare.

La solicitarea Libertatea, Camera Deputaților și Senatul au dat și datele referitoare la aleșii care preferă să ia întreaga sumă forfetară, ceea ce înseamnă peste 30.000 de lei în numerar. Iar numărul acestora este unul mare. Mai precis, 194 de parlamentari merg la casierie să ia fișicul cu bani pentru cabinetele parlamentare.

79 dintre aceștia sunt de la PSD (deputați și senatori). Următorul partid ca număr de membri adepți ai cash-ului este AUR, cu 34 de aleși. Și la PNL sunt 31 de parlamentari care încasează în numerar suma forfetară. La USR sunt șapte parlamentari care preferă cash-ul, în timp ce la UDMR sunt zece. Restul până la 194 sunt la grupurile parlamentare mai mici sau neafiliați.

Parlamentarii cu cash pe linie

Libertatea s-a interesat și dacă sunt cazuri de parlamentari care au mers pe varianta cash atât la salariu, cât și la suma forfetară. Iar în această situație sunt 41 de parlamentari, grosul fiind de la Camera Deputaților. Mai exact, 30 de deputați încasează, teoretic, peste 40.000 de lei lunar în numerar. La Senat sunt doar 11 aleși care merg să ia toți banii la casierie.

Urmărește, de luni până duminică, de la ora 18:00, Focus la Prima TV.

Pe partide și grupuri politice, formațiunea care domină este AUR, cu 12 aleși (șase de la Cameră, șase de la Senat). AUR e urmat de PNL, care are opt parlamentari (șase deputați și doi senatori) care iau și ei ambele sume în numerar. PSD este doar pe locul trei, cu șapte parlamentari (șase deputați și un senator), care iau lunar peste 40.000 de lei de la casierie. Un număr mai mare de aleși care preferă cash-ul pe linie este SOS-ul Dianei Șoșoacă, cu cinci deputați.

Școala veche a PSD

În ultimii ani au fost mai multe exemple de politicieni care au arătat că sunt adepții declarați ai cash-ului. Cel mai cunoscut este Mihai Tudose, care pe vremea când era premier, în a doua jumătate a anului 2017, a precizat că nu are niciun card bancar, după cum nota Adevărul. „Am refuzat să-mi pun leafa pe card ca să-i dau băncii câte doi bani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să-i dau. Consider că nu-i merită“, afirma Tudose în 2017. Între timp, situația s-a schimbat și pentru acesta, de când cu experiența europeană, fiind la al doilea mandat de europarlamentar, unde sumele se dau pe card.

Al doilea exemplu din PSD este Marcel Ciolacu. În perioada pandemiei, Ciolacu a fost surprins de două ori când îi ieșeau afară numeroase bancnote de 100 sau 200 de lei, după cum nota și Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Diogene24 31.08.2026, 10:35

    Nu se poate aşa ceva ! Ăştia nu sunt oameni. Pe față își votează propriile interese ! Dar, să-mi fie cu iertare, românii își merită soarta: este o vorbă care spune că " fiecare popor are conducătorii pe care îi merită " . . . când te gândești că au trecut vreo 12 ani de când românii au votat rprin referendum, REDUCEREA NUMĂRULUI DE PARLAMENTARI și ... nimic ! Ne place sau nu ne place, suntem mămăligi și ne merităm soarta.

  • Avatar comentarii

    Serban_radu. 31.08.2026, 12:06

    Cash, ca să-i împartă cu #prietena fără sa știe consoarta. Și după noua lege a salarizării vor și mai mulți. Curat murdar Coane Iancule.

  • Avatar comentarii

    l0SlF 31.08.2026, 12:52

    Așa, și? Vorbiți de parcă banii ăștia cash nu ar fi tot bani. De ce vă deranjează atât de tare oamenii care folosesc în continuare numerarul?

    • Avatar comentarii

      Cititor2 04.09.2026, 11:18

      Știm că sunt fie hoți, fie proști.

  • Avatar comentarii

    gabiprossi 31.08.2026, 13:03

    Nu va este frica sa umblati cu ditamai maldarul de bani? Voi care o tineti cu digitalizarea si e-portofelul??? Sau asta este doar pentru prostimea care trebuie urmarita unde, cat si cum isi cheltuie banii??? Indiferent de ceeea ce spuneti, ceea ce faceti este total pe dos!?! Halal exemplu pentru oamenii de rand...

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate