POT a rămas deja fără grup parlamentar la Senat și este la un pas de același lucru la Camera Deputaților, în timp ce și SOS e aproape de a rămâne fără grupul de la Senat.
Cuprins:
Pentru un grup politic sunt necesari minimum 10 deputați
La începutul acestei săptămâni, POT încă mai supraviețuiește politic la Camera Deputaților, unde are în continuarea 14 membri (iar pentru un grup politic sunt necesari minimum 10 deputați), în condițiile în care la începutul mandatului avea 24 de deputați.
În schimb, la Senat, membrii rămași sunt considerați neafiliați, după plecările din formațiune, ceea ce a însemnat dizolvarea grupului de la finalul lunii mai. În schimb, partidul condus de Diana Iovanovici-Șoșoacă se confruntă cu fricțiuni interne, iar în paralel, o parte dintre senatori și deputați au ales să plece inițial ca neafiliați, apoi spre PSD.
Situația critică pentru SOS este la Senat, unde mai are doar 9 membri (din cei 12 inițiali), iar minimul este de 7. Pe de altă parte, la Camera Deputaților stă mai bine, unde mai are 20 de aleși (marți, Biroul Permanent a luat la cunoștință excluderea lui Ciprian Ciubuc din partid), plecând din formațiune 8, până acum. Următoarea perioadă va fi decisivă pentru viitorul SOS în parlament. Dacă încă 2 senatori vor decide să se despartă politic de Diana Iovanovici-Șoșoacă, formațiunea acesteia va rămâne fără grup politic, mai întâi la Senat, însă situația e complicată din cauza tensiunilor și la Camera Deputaților.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_b11e895d01449bf45455fcc2d0b888bf.jpg)
POT depășește la irelevanță PAC
În istoria parlamentarismului de după Revoluția din 1989, niciodată o formațiune nou intrată în Camera Deputaților sau Senat nu s-a dezintegrat în mai puțin de jumătate de an. De-a lungul timpului, au mai fost partide-surpriză intrate în Parlament, ajunse pe buza prăpastiei în prima legislatură și rămase în cele din urmă fără grupuri parlamentare.
Singura formațiune care a mai cunoscut o dizolvare la nivel de grup parlamentar încă din prima sesiune a fost Partidul Alianța Civică (PAC). Pe 29 iunie 1993 era consemnată „încetarea activității” grupului la Camera Deputaților. Pe de altă parte, la 1 septembrie 1993 e desființat Grupul parlamentar de orientare civic-liberală de la Senat.
Partidul Poporului Dan Diaconescu, surpriza politică de la legislativele din decembrie 2012, a rămas fără grup parlamentar la Senat pe 3 martie 2014. Pe de altă parte, PP-DD a avut până pe 4 martie 2015 grup parlamentar PP-DD. Apoi, din această dată până în septembrie 2015 a fost grup parlamentar Democrat Popular, iar până pe 22 decembrie 2015, grup parlamentar Național Democrat.
Cine s-a desființat nu a mai intrat în parlament
Soarta partidelor rămase fără grupuri parlamentare este similară în România postdecembristă. Cine a rămas fără grup parlamentar a ratat și obținerea de noi mandate în următorul legislativ.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_2504cf42a5070d3758d850524c6d6711.jpg)
PAC nu a mai prins locuri în 1996, PP-DD nu a mai reușit să candideze în 2016, iar în 2020, ALDE a ratat Parlamentul, deși a candidat. În prezent, la nivel de parlament, POT și SOS nu contează deloc la nivel propuneri de inițiative legislative sau în dezbaterile constructive, fiind mai degrabă nuclee de aleși orientați cu precădere spre producerea unor momente tensionate.
De ce sunt importante grupurile politice în Parlamentul României
Reprezentare și negociere: Grupurile parlamentare permit deputaților și senatorilor să se organizeze și să-și reprezinte mai eficient interesele și ideologiile politice. Liderii grupurilor negociază în numele membrilor și participă la stabilirea agendei parlamentare.
Influență asupra legislației: Grupurile politice examinează proiectele de lege, propun amendamente și își coordonează voturile pentru a influența rezultatul final al legislației.
Stabilirea agendei: Grupurile politice au un rol important în stabilirea agendei parlamentului, deoarece primesc mai mult timp de dezbatere și pot influența ordinea de zi.
Constituirea comisiilor: Grupurile politice decid componența comisiilor parlamentare și a delegațiilor, asigurând o reprezentare proporțională a diferitelor orientări politice.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_3a95fe0f36b157131592583f8ca7996b.jpg)
Resurse și suport: Grupurile politice beneficiază de resurse suplimentare, cum ar fi spații de birouri, personal și fonduri, pentru a-și susține activitățile.
Structura internă: Fiecare grup politic are o structură internă, cu un președinte (sau copreședinți), un birou și un secretariat, care asigură organizarea și funcționarea eficientă a grupului.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_25b059b3bea3a985c66385209c36d149.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ec619b7effb70ca7728c0dd91344db17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_021fcfa20ad6ecebe4c6aa97c05b5aaa.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_97eb9db2dc5fe99720b90513dde20682.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8bf70fcb510b581c07be7dc09d879302.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3e46e74d912e8a40ea16ff15cc678049.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b12a0f68610c77b588e0a471cf8ab7ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ceb1c219279d58fc58fe1ef6c2266587.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6a1700de5fc52ca5f1fec23656927997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d2b71152b51ea46aa735217d28841a5b.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a45b56d000f1da476ef034a403e2f8f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_2b266e7c27af6ab1f58f19b6021bdae6.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0fe7c2f33abc07241ddeebc44d249c99.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d143e0d99ea35a1d32e9eb74ddf7ce7e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_e940c2fcd7ca52e2b2cc93ac270aaf33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_500b66dc01107d68915ca3c6d59b1a11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d086f4e21048a17a7b09851194f95631.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_c9da2ed4564f209172653c63fcd8c2d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7a110f0e8be1e27e7dc721dcfbb54558.jpg)
VARUTU 11.06.2025, 07:58
Da ... Să rămână în continuare.. și hoția și prostia... Ce noroc pe nația Română..
Moravurinoi 10.06.2025, 21:31
Poate incet incet se stinge curentul suveranist care vrea sa schimbe hotia cu prostia
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.