Familia POT se destramă. Victor Ponta și Gigi Becali, la pândă pentru a atrage nemulțumiții din alte partide

 7 comentarii
Victor Ponta, Anamaria Gavrila, Gigi Becali

Apărut ca speranță a noului suveranism, Partidul Oamenilor Tineri (unde nepostimul ajunsese la un alt nivel) se dezintegrează cu viteză, după ce miercuri 6 aleși și-au dat demisiile, iar alți 5 urmează, conform surselor Libertatea, să plece în următoarele zile. În același timp, surse politice susțin că Victor Ponta încearcă să atragă alături de el o parte dintre parlamentarii neafiliați, dar și dintre cei nemulțumiți de politica conducerilor AUR, SOS, POT, dar mai ales PSD. Iar ca meniul să fie complet și Gigi Becali a anunțat că-și face partid, unde îl așteaptă și pe europarlamentarul Claudiu Târziu, fost lider AUR.

Rezultatul turului al doilea al alegerilor prezidențiale bulversează și viața parlamentară, unde unele partide sunt în degringoladă totală, în timp ce altele se tem că vor pierde din oameni, date fiind unele disidențe.

Până marți, numărul celor care erau fără de partid era de 14, adică 12 deputați și doi senatori, printre care și nume cunoscute, cum e cazul lui George (Gigi) Becali și Dumitru Coarnă (fost PSD, fost AUR, fost SOS). Pe un butoi cu pulbere stă Partidul Oamenilor Tineri, condus de Anamaria Gavrilă, copartenera lui George Simion în cursa pentru prezidențiale, care doar miercuri a pierdut șase deputați, prin anunțarea demisiei în plen (Dumitrița Albu, Lucian Andrușcă, Andrei Csillag, Gheorghe Pîclișan, Aurora Simu și Călin Groza), alți cinci senatori (Ștefan Borțun, Liviu Fodoca, Robert Ghiță, Sorin Robe și Paul Cipria Pintea) urmând să părăsească, conform surselor Libertatea, partidul.

De altfel, încă din iarnă, din cei șapte senatori POT, doi erau văzuți ca „transferați” la PSD și PNL. Dacă la Cameră POT va rămâne cu 14 oameni, la Senat ar rămâne cu doi, ceea ce înseamnă că nu va mai avea grup. Și la Camera Deputaților pierderea a încă cinci oameni ar duce la dizolvarea grupului.

Cine e în căutare de parlamentari

Cu ochii pe cei recent plecați din POT și neafiliați sunt în primul rând PNL și PSD, pentru a-și consolida forța parlamentară. Un alt nume important din Parlament care ar intenționa să adune în jurul său oameni din mai multe partide, în vederea constituirii unui grup parlamentar cel puțin la Camera Deputaților (unde este nevoie de zece aleși) e Victor Ponta, potrivit informațiilor Libertatea. Ponta caută să atragă atât foști colegi din PSD, cât și deputați nemulțumiți de conducerea AUR, parlamentari din SOS și zona POT, astfel încât să dea contur parlamentar proiectul său recent, adică „România pe primul loc”.

Prin formarea unui nucleu parlamentar solid, în jur de zece deputați sau mai mult, Victor Ponta ar putea negocia pentru cei din partidul său funcții din eșalonul al II-lea, potrivit informațiilor Libertatea. Mai greu va fi însă cu finanțarea, pentru că potrivit legislației nu poți să primești subvenție dacă nu ești partid parlamentar recunoscut.

Iar legea prevede clar: „În sensul prezentei legi, prin partide politice parlamentare se înţelege partidele şi alte formaţiuni politice care au grup parlamentar propriu în cel puţin una din Camerele Parlamentului şi care au obţinut în urma ultimelor alegeri pentru Parlamentul României mandate de deputaţi sau senatori pentru candidaţii înscrişi pe listele acestora ori pe listele unei alianţe politice sau electorale din care au făcut parte partidele ori formaţiunile politice respective, precum şi alianţele politice sau electorale care au în componenţă astfel de partide ori formaţiuni politice”.

Ori, o oaste politică strânsă din mai multe partide nu îndeplinește partea a doua a prevederii pentru a fi recunoscut ca partid parlamentar și a fi conectat la robinetul cu bani de la stat.

„Precedentul” Victor Ponta

Însă în istoria recentă mai există un precedent de abatere de la ceea ce spunea legea în forma sa inițială. În 2020, când la Palatul Victoria era Ludovic Orban, Executivul a venit cu o derogare de la lege și a permis ca să fie beneficiar fiecare partid care are parlamentari, fără să mai existe condiția participării la alegeri și trecerea pragului parlamentar. Așa a ajuns să primească Pro România bani de la stat în 2020, dar și un „partid-fantomă”, Forța Națională care s-a bucurat de prevedere deși inițial avea doar cinci aleși, iar la final anului nu mai era niciunul.

Libertatea a încercat să obțină o reacție de la deputatul Victor Ponta, însă acesta a precizat inițial că nu poate vorbi, apoi că va reveni cu un telefon. Până la ora publicării articolului, Ponta nu revenise pentru o reacție.

Pericolul Gigi Becali și testarea apelor liberale

În o parte a taberei suveraniste, adică AUR și SOS, sunt tensiuni legate de ceea ce ar putea atrage Gigi Becali. Omul de afaceri, până de curând deputat AUR, a anunțat că își face un partid conservator, unde îl așteaptă și pe cofondatorul AUR, Claudiu Târziu. Surse politice au precizat că Becali ar putea lua câțiva aleși ai AUR, care nu mai vor să se asocieze cu discursul din ce în ce mai radical al lui George Simion. De asemenea, Becali ar putea lua din cei câțiva neafiliați care au părăsit încă din primele săptămâni de mandat SOS, dar și din cei care încă mai stau în partid.

Nu în ultimul rând, în rândul liberalilor sunt voci care vorbesc de o posibilă tentativă de sciziune, în condițiile în care o tabără din partid nu-l prea are la suflet pe Ilie Bolojan, iar la viitorul Congres cu greu ar putea prezenta un contracandidat pentru acesta.

Pentru moment, doar fostul candidat la prezidențiale, Crin Antonescu, agită apele, însă sunt foști susținători din Parlament și teritoriu care au arătat că nu au putut trece peste șocul rezultatului de la prezidențialele din noiembrie, dar și cel al primului tur din mai, iar în turul al II-lea au evitat să tureze motoarele pentru Nicușor Dan. De exemplu, la Giurgiu, deși a fost singurul județ câștigat de PNL când îl avea candidat pe Nicolae Ciucă, de data aceasta nu a reușit mobilizarea nici în primul tur, nici în al doilea. Mai mult, Giurgiu a fost și unul dintre cele trei municipii reședință de județ câștigate de Simion, restul fiind trecute în dreptul lui Nicușor Dan.

Fotografii: Hepta, Inquam Photos / George Constantin

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    CamelianPropinatiu 21.05.2025, 22:08

    Partidele trăiesc prin idealurile lor. După ce Simion a dezamăgit, POT trebuia să anunțe că intră la guvernare dacă, de exemplu, se asigură minimum 8% din pib la EduCultură și un miliard de euro ajutor nerambursabil de integrare UE pentru Republica Moldova.

  • Avatar comentarii

    Brinzovenescu 21.05.2025, 22:37

    Pai era clar ca Sistemul vrea sa lichideze și Opoziția parlamentara-toți parlamentarii AUR, POT și SOS, urmând sa fie ba ademeniți,ba șantajați cu dosare-pentru a fi racolați la foc automat la partidele coaliției!A monstruoasei coaliții, interne și externe!Becali?...„Diavolul care iși face cruce și numara matanii”!Un profitor de pe urma statului(vezi„afacerea” cu schimbul de terenuri cu MAN-pusa in brațe de Hrebenciuc)!Ponta?Chiar Basescu zicea de el-când era prim ministru-ca e...„cu dubla comanda”!Adica„omul”serviciilor!El insuși se caracteriza ca el... nu e chiar„de stânga”!Ca e„mai de dreapta”!Asta dupa ce a câștigat alegerile-ajungând prim ministru- cu un program„de stânga”!Un mincinos și un impostor!

  • Avatar comentarii

    69gato 21.05.2025, 23:37

    A plecat și ăla cu opt clase?

  • Avatar comentarii

    dobrin 22.05.2025, 00:19

    De unde rezulta ca prea mult „pot” strica.

  • Avatar comentarii

    Moravurinoi 22.05.2025, 01:29

    Care Sistem măi? Sistemul nervos central? Ăla da, creierul, ăla e dusmanul vostru.

ALTE ȘTIRI
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
08:08
SUA reiau procesarea vizelor de imigrant pentru Ungaria și Polonia. Suspendarea rămâne în vigoare în alte țări
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!