Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a fost depistat pozitiv cu COVID-19, după ce a făcut un test RT-PCR miercuri pentru a pleca joi la Novi Sad, în Serbia, unde joi seară are loc ceremonia de deschidere a Capitalei Europene a Culturii. În aceeaşi situaţie se află şi vicepreşedintele CJ Timiş, Alexandru Proteasa, potrivit News.
„Mă pregăteam să merg în Serbia la lansarea Capitalei Europene a Culturii pentru care a trebuit să fac un test RT-PCR pentru că la întoarcerea în ţară e nevoie de el şi s-a dovedit că e pozitiv. În consecinţă, trebuie să mă izolez la domiciliu 5 zile. Am făcute 3 doze de vaccin, aşa că după cinci zile voi repeta testul şi dacă e negativ, pot să îmi reiau activitatea. Nu am simptome. E o formă uşoară de boală, asta datorită faptului că m-am vaccinat. Am făcut şi un test antigen care a fost negativ, însă la cel RT-PCR, care e mai exact, a ieşit pozitiv”, a declarat Alin Nica pentru News.
Şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alexandru Proteasa, a fost testat pozitiv cu COVID-19. Acesta are şi el făcute trei doze de vaccin anti-Covid şi a trecut şi prin boală. De asemenea, Proteasa nu are simptome.
În cursul zilei de miercuri, 12 ianuarie, Alin Nica l-a însoțit pe primarul Dominic Fritz la Reșița, acolo unde s-au întâlnit cu omologii lor (Romeo Dunca, respectiv Ioan Popa) pentru a semna contractul pentru documentația tehnică necesară modernizării liniei ferate Reșița-Timișoara. Au participat și reprezentanții Metroul SA, firma care a câștigat licitația.
„Președintele CJ a anunțat situația în comunicare privată, către contacții direcți, mai ales că ieri a avut semnarea contractului de la Reșița, unde s-a petrecut mult timp în spațiu închis”, au spus reprezentanții CJ Timiș, potrivit Tion.
Primarul Timișoarei s-a testat anti-Covid după întâlnirea de la Reșița, rezultatul fiind negativ, conform celor de la PMT.