Prin decizia de ieri, instanţa a validat, de fapt, şi pentru România, o hotărâre ce datează încă din 1955, când un tribunal din Lisabona l-a recunoscut pe Prinţul Mircea Grigore, fiul născut din relaţia Regelui Carol al II – lea cu Ioana Valentina “Zizi” Lambrino (şi tată al actualului Prinţ Paul), ca fiu legitim al lui Carol al II-lea, “cu toate consecinţele legale ce decurg din aceasta”.
La noi, procesul a început în 1991 Poziţia Casei Regale şi a lui Mihai I a fost întotdeauna neschimbată, în sensul de a refuza orice recunoaştere a rudelor lui Mircea Grigore ca urmaşi ori membri legitimi ai Casei Regale. În România, disputa legală durează de peste 20 de ani, din 1991.

Poate cere 62,5% din averea regalăRegele Carol al II-lea și Zizi Lambrino

Decizia de ieri îi conferă Prinţului Paul un statut legitim în raport cu moştenirea lăsată de Regele Carol al II-lea, care, prin sentinţa de Lisabona, este de 37,5% din averea acestuia. La acest procent s-ar putea adăuga cei 25% primiţi de la Elena Lupescu.
Astfel, prinţul poate avea revendicări inclusiv asupra unor bunuri şi proprietăţi din România care, până ieri, erau, ca posibilitate de revendicare, doar în apanajul Regelui Mihai şi al Casei Regale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Horoscop zilnic pentru luni, 15 decembrie 2024. Gemenii primesc o lecție
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 15 decembrie 2024. Gemenii primesc o lecție
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă
Observatornews.ro
Minune înainte de Crăciun. Băieţelul de 10 ani care a stat minute în şir sub apă, la Aquapark Oradea, şi-a revenit din comă
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară
HOROSCOP
Horoscop 16 decembrie 2024. Berbecii sunt tentați să regleze tot ce intră în sfera lor și au o responsabilitate față de tot ce îi înconjoară

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI