MENIU CAUTĂ
, de Cătălin Doscaș

Proiect-pilot: 1.000 de trotinete electrice, de închiriat, pe străzile Bucureştiului. Cât va costa minutul de deplasare

Distribuie

O companie americană specializată în închirierea de trotinete electrice ar putea ajunge la Bucureşti în baza unui acord cu Primăria Generală. Proiectul urmează să fie supus la vot în cadrul şedinţei de marți a Consiliului General al Municipiului București.

Trotinetele electrice vor fi limitate la o viteză maximă de 24 de kilometri pe oră, astfel încât să fie încadrate la categoria moped, care nu necesită deţinerea unui permis de conducere.

Sistemul de închiriere al trotinetelor va depinde de telefonul mobil. Utilizatorul trebuie să-şi instaleze o aplicaţie specială care va fi legată la un card de debit prin care se va face automat plata.

Tot cu ajutorul aplicaţiei, trotinetele vor putea fi descoperite pe o hartă interactivă şi, ulterior, deblocate cu ajutorul camerei de la telefon scanând un cod unic aflat pe ghidonul trotinetei.

Locurile de parcare ale acestora ar urma să fie amenajate la toate gurile de metrou, lângă parcările publice, în toate parcurile şi la insituţii publice precum teatre şi biblioteci.

Proiectul-pilot ”Sistem de transport alternativ – Electric Scooter Sharing în municipiul Bucureşti” ar urma să fie implementat de Lime Technology Network SRL, o societate înregistrată la Registrul Comertului pe 25 martie, în baza unui acord cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti.

Societatea este controlată de Lime Network B.V. din Olanda şi Neutron Holdings INC. din Statele Unite şi îl are administrator pe Weiyao Sun.

Înţelegerea, care urmează să fie supusă votului consilierilor generali, mai presupune şi un schimb de date permanent între municipalitate şi serverele companiei.

Aplicaţia va fi utilizată în sistem integrat, în vederea optimizării serviciului, cum ar fi dimensionarea rastelurilor şi idenificarea unor noi zone.

Potrivit proiectului de hotărâre, acordul nu implică nicio obligaţie financiară din partea Primăriei București

Cât ar urma să coste o plimbare

La Bruxelles, spre exemplu, serviciul nu depinde de rasteluri dedicate în anumite puncte. Trotinele pot fi folosite într-un perimetru bine stabilit.

Orice intrare în ”No-go-zone”(n.r. – Zone ”Nu te duce”) dezactivează automat, cu ajutorul GPS-ului, mijlocul de transport. În afara acestei restricții, trotinetele pot fi folosite atât timp cât utilizatorul consideră necesar, iar singul criteriu impus este să nu o parcheze astfel încât să împiedice circulaţia pietonală şi rutieră.

În capitala Belgiei, deblocarea unei trotinete costă 1 euro, iar fiecare minut de deplasare costă 15 euro cenţi. Un calcul simplu arată că dacă preţurile ar rămâne aceleaşi şi pentru Bucureşti, 30 de minute de deplasare ar costa 26 de lei.

În prezent, în sud-estul Europei, compania americană se află în discuţii şi cu administaţia de la Sofia, iar în localităţile greceşti Salonic şi Atena, serviciul este deja activ.


OPINIE | Tolo: „Prin înlocuirea lui Tudorel Toader cu Eugen Nicolicea, PSD trece de la scrimă la un duel cu aruncătorul de flăcări”

Klaus Iohannis şi-a lansat a treia carte, a criticat PSD și Guvernul ”antieuropene” și a atenționat asupra extinderii analfabetismul. ”Avem, din păcate, şi persoane publice care au dificultăţi în a exprima o idee într-o frază coerentă”

Un fost președinte peruan s-a împușcat în cap în momentul în care poliția a venit să-l aresteze

Comentarii