Remorcherul scufundat în Portul Midia, la 26 de metri adâncime, va fi scos din mare. De două luni, trei marinari sunt de negăsit

Comentează

Remorcherul scufundat în Portul Midia, la 26 de metri adâncime, va fi scos din mare. De două luni, trei marinari sunt de negăsit.

Compania Midia Marine Terminal a anunțat vineri aprobarea planului de ranfluare pentru remorcherul scufundat la jumătatea lunii martie. În timp ce lucrările preliminare pentru scoaterea navei la suprafață au început deja, bilanțul tragediei rămâne unul sumbru: doi marinari au murit, iar alți trei sunt în continuare dați dispăruți.

Epava se află blocată la o adâncime de 26 de metri, iar scafandrii vor intra în interiorul ei pentru căutări doar în momentul în care operațiunea va fi considerată complet sigură.

„Midia Marine Terminal (MMT) anunţă că ARAS Salvage a obţinut avizele necesare, a primit aprobarea pentru planul de ranfluare şi a demarat lucrările preliminare pentru operaţiunea de recuperare a remorcherului scufundat”, au transmis, vineri, reprezentanţii Midia Marine Terminal, potrivit News.ro.

Misiune la mare adâncime

Potrivit sursei citate, primele etape ale intervenției presupun delimitarea zonei de lucru, luarea tuturor măsurilor de siguranță și de protecție a mediului, precum și poziționarea navei multirol Yogi. Totodată, au fost mobilizate echipe de scafandri specializați și certificați pentru misiuni la mare adâncime.

Anterior, specialiștii de la ARAS Salvage și Midia Marine Terminal au inspectat tehnic remorcherul scufundat la 26 de metri. Aceștia au reușit să extragă lichidele de la bord și au analizat în detaliu poziția navei pe fundul mării, pentru a pregăti terenul pentru ranfluare.

„În măsura în care, pe parcursul lucrărilor, vor fi identificate soluţii tehnice viabile, nu este exclusă posibilitatea accesării interiorului navei. Orice acţiune de căutare va fi realizată exclusiv dacă situaţia concretă va permite derularea intervenţiilor în deplină siguranţă pentru scafandri. Ulterior lucrărilor preliminare, echipele de scafandri ale ARAS Salvage vor efectua operaţiunea de extragere a lichidelor din interiorul navei, urmând ca acestea să fie transferate pe nava suport multirol Yogi”, a mai transmis compania.

Operațiunea va dura între 5 și 7 zile

Oficialii Midia Marine Terminal au precizat că această etapă inițială va dura între 5 și 7 zile. Lucrările urmează întocmai planul aprobat de autorități și normele stricte de mediu, la suprafața apei fiind deja montate baraje plutitoare pentru a preveni orice risc de poluare.

Potrivit MMT, toate manevrele scafandrilor sunt avizate de instituțiile de resort și respectă cu strictețe normele în vigoare.

Cinci marinari se aflau la bord

Un remorcher cu cinci marinari la bord s-a scufundat, pe 18 martie 2026, în Portul Midia din Constanța. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea a intervenit la fața locului cu scafandri și echipaje SMURD.

Remorcherul s-a scufundat în timpul manevrelor de asistență la descărcare pentru un tanc petrolier, potrivit reprezentanților KMG International Rompetrol.

Directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Mihai Teodorescu, a declarat, la Digi 24, că nava a anunţat oprirea motoarelor, iar ulterior s-a răsturnat pe tribord. „Nava s-a întors cu chila în sus şi apoi s-a scufundat cu pupa”, a precizat Mihai Teodorescu.

El a afirmat că sunt mai multe ipoteze privind cauzele incidentului, printre care o eroare de manevră şi curenţi puternici. Autorităţile vor investiga toate cauzele care au dus la producerea acestui accident.

Mesaj disperat, înainte de tragedie

Pe 19 martie, un al doilea marinar decedat a fost recuperat din epava remorcherului scufundat în largul Portul Midia, după o intervenție complexă a scafandrilor militari.

Marinarii de pe remorcherul scufundat au transmis un mesaj disperat, înainte de tragedie. „Lăsați-o mai ușor, că ne băgați la fund”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale echipajului remorcherului către nava tanc. Vărul unuia dintre marinari lansează acuzații grave, susținând că legarea petrolierului a fost o eroare fatală care nu ar fi trebuit să aibă loc, relatează Replica Online.









Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cătălin Cherecheș INSTANT NADLAC EXTRADARE CHERECHES 04 INQUAM Photos Cornel Putan
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Cleopatra si Pavel Stratan
15:07
Cum sună piesa lansată de Cleopatra și Pavel Stratan, „Copacul vieții” . Imagini inedite cu cei doi artiști, tată și fiică
Simona Halep și Dorin Mateiu | sursa foto: Profimedia Images
14:57
Presa din Spania, anunț despre relația dintre Simona Halep și Dorin Mateiu: „Eliberarea unei regine a tenisului”
POLITIC
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
15:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
16:05
5 Știri Imobiliare.ro: Cum avansează șantierele din estul Capitalei și ce se întâmplă cu prețurile locuințelor în UE?
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
TRENDING
05:30
Ce conțin pungile de 5 kilograme pe care un mare retailer le vinde cu 3 euro și unde este disponibil proiectul
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește