Reportaj. Ce a mai rămas din Sărbătorile de iarnă la Paris, în județul Olt: tradițiile, înlocuite de video call-uri cu copiii din străinătate. „E pustiu Parisul”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Când trăieşti de azi pe mâine, nu te mai gândeşti aşa mult la sărbători”, spun oamenii care au mai rămas în Parisul oltenesc. Despre tradiții vorbesc mai mult din amintiri. Bradul împodobit a rămas în copilăria lor, azi e mai important să aibă ce să pună pe masă. Reporterul Libertatea a fost în celebra localitate pentru a afla cum mai trăiesc parizienii Sărbătorile de iarnă.
Cuprins:
- Libertatea a lansat pe 24 decembrie o serie specială de Sărbători. Mai mulți reporteri ai ziarului au fost în localitățile depopulate ale României pentru a adresa o întrebare simplă: cum mai sărbătoresc locuitorii lor nașterea Domnului?
Miroase a fum şi-a ger în Paris. Pământul e îngheţat de parcă e asfalt, iar ramurile copacilor şi buruienile care au supravieţuit toamnei s-au îmbrăcat frumos în cristale albe. Dar degeaba sunt frumoase, numai crivăţul parizian le vede, atât. Pe străzi, nimeni. La Turnul Eiffel, nimeni.
A rămas singur turnul din fier forjat şi s-a făcut mic, mic. Nici măcar nu s-a pregătit pentru fotografii; o luminiţă, o decoraţiune n-are. Iar arcul de triumf s-a făcut pătrat, probabil tot de la frig.
Se ajunge uşor la Paris. De la Piteşti, pe drumul european spre Craiova, şoseaua coboară înspre localitatea Optaşi-Măgura. Acolo, chiar în intersecţie, e semnul de voie bună: opt cărţi de joc supradimensionate, dispuse simetric pe un ax. Opt aşi. Arhitectul a făcut ca, din orice unghi ai privi monumentul ludic, să rămâi în faţa ochilor cu un careu regulamentar, de culori diferite: treflă, romb, inimă roşie şi inimă neagră.
De la careul dublu ce străjuieşte Optaşi-Măgura, drumul duce singur la Paris. E cel mai cunoscut sat din comuna celor opt cărţi de joc. Parisul acesta e românesc. Am venit aici să-i întrebăm pe parizieni care sunt cele mai frumoase tradiţii ale lor de Crăciun. Cum sărbătoreau, cum mai sărbătoresc.
Din Paris, cu dragoste: colindeţe de la doamna Tita
„Au venit tinerii la colindeţe şi-atât, mămică!, cine să mai vină”, povesteşte doamna Tita. Are 75 de ani şi locuiește, undeva, pe o uliţă secundară. Tinerii satului, uneori cu tot cu părinţi, vin la ea în fiecare an să-i ureze de Crăciun.
„Nu, nu cântă ca la Bucureşti. Vin în curte şi zic aşa: «Buuună dimineaaaţa, măă!». De trei ori zic. După aia, le dau punga cu colindeţe şi gata! Da’ eu le mai pun şi un leu, şi măr, şi mandarină. Punguţa mai mare, aşa, să nu tremure copilul pe doi covrigi”.
Colindeţele sunt nişte pâini pe care doamna Tita le frământă, le împleteşte, le coace singură. Special pentru tinerii care vin la ea în poartă de Crăciun. Anul ăsta, cei 4-5 tineri din sat au fost singurii care-au vizitat-o. De pregătit, ea s-a pregătit: a cumpărat un sfert de porc, ouă, a făcut cârnaţi. Dar se bucură singură la masă. O fiică e la Bucureşti, a venit înainte de Crăciun, să se asigure că are cămara plină. Dar fiul din Spania nu mai vine, s-a căsătorit cu o fată din Chişinău şi îi merge bine. „Ce să mai caute la ţară, la Paris?”.
Aşa că, acum, colindeţele sunt singurele care anunţă Naşterea Domnului în curte doamnei Tita. „Brad? N-am mai văzut brad la mine în casă de când eram tânără”, spune. Când era tânără, atunci era altceva, parcă totul era mai frumos, îşi aminteşte.
De ce sunt aşezaţi copiii pe porc
„Când eram eu copil, nu era curent la Paris, nici gaze nu erau. Ieşeam la zăpădă, ne dădeam pe gheaţă, tăia tăticul porcul, după ce-l pregătea, îl punea pe frate-meu să se aşeze pe el, să se-ngraşe ca porcul. Vara, mama opărea (fierbea, n.r.) prune, le întindea la soare şi iarna ne dădea să mâncăm. Mai făcea şi chisăliţă (reţetă tradiţională, ca un compot dens, n.r.). Era sărăcie, dar am avut o copilărie curată”, îşi aminteşte doamna Tita.
Născută şi crescută la Paris, la 20 de ani s-a măritat, a luat drumul Bucureştiului, ca să nu intre la colectiv (ferme agricole colective în comunism) şi a fost încadrată la fabrica APACA - zice că era singura din unitate care nu l-a plăcut pe Petre Roman. Apoi, după ce s-a desfiinţat fabrica, s-a întors între parizieni. I-a lăsat săraci şi puţini, dar i-a găsit şi mai săraci, şi mai puţini.
„Când eram copil, nu erau șacali”
Sunt maximum 40 de famili în sat, le numără repede. Asta înseamnă 80, maximum 100 de persoane. Aceştia sunt toţi locuitorii. „Nici magazine nu mai avem, tre’ să mergi la Scorniceşti. Lumea a plecat la Piteşti, la Slatina, alţii în Spania, Germania, Italia. E pustiu Parisul. Dacă vedeţi om pe stradă, în afară de câini, aveţi noroc. Să auziţi şacalii cum se-aud noaptea! Când eram eu copil, nu erau şacali, nu erau porci mistreţi”, povesteşte doamna Tita.
Deşi nu locuieşte chiar în centrul Parisului, are noroc că asfaltul se termină după curtea ei, are utilităţi şi chiar iluminat public! Zice că, prima dată, când a montat primarul becurile economice pe stâlpi, ceilalţi parizieni erau mai atenţi când se plimbau ziua pe uliţă. Şi chiar la vorbele pe care le rosteau erau atenţi.
„Credeau că sunt camere de luat vederi! Mai era şi pandemie, îţi dai seama... Bine ai venit în Paris!”, glumeşte doamna Tita despre obiceiurile localnicilor.
Averea domnului Gheorghe
Nea Gheorghe e însă mai îngăduitor cu consătenii lui. Are 74 de ani şi nepoţi de însurat, iar de Crăciun l-a vizitat băiatul din Scorniceşti. Cel din Franţa n-o să vină nici anul ăsta. „Lucrează acolo, în construcţii, cum am lucrat şi eu când eram mai în putere. Dar nu vine în ţară de sărbători”, se amărăşte domnul Gheorghe.
Nu ştie să ne spună în ce oraş francez lucrează fiul său, dar nu crede că e Paris, „ar fi culmea!”, glumeşte.
E însă mulțumit cu bogăţia din ograda sa. Zice că a avut, cândva, apartament în Piteşti, dar nu i-a plăcut, tot la Paris e mai bine. Are lemne de foc, i-au mai rămas vreo 50 de păsări, multe găini, câteva raţe leşeşti şi câteva gâşte. Anul trecut i-au murit 3 porci, nu ştie ce boală or fi avut, i-a îngropat, dar anul ăsta s-a descurcat şi a tăiat alt porc. În spatele casei, are un hectar de teren. Mai pune porumb. Locuieşte lângă o biserică frumoasă ca o catedrală, într-o regiune mai înaltă a Parisului, un Montmartre oltenesc, cu largă vedere la şosea şi la cimitir.
Se bucură că-l vizitează cineva, chiar şi jurnalişti, că în rest doar soţia ce-i mai ţine de urât. Nici măcar de sărbători nu-i mai bate lumea în poartă.
Înainte se forma un grup mare, îşi aminteşte, şi mergeau cu toţii din poartă în poartă, să vestească marea sărbătoare! Erau aşa de mulţi că, dacă le oferea cineva vreo sticlă de vin, beau patru colindători dintr-un pahar. Acum, abia dacă mai vede pe cineva pe uliţă.
Tradiţia videocall-ului
Doamna Mariana, în vârstă de 70 de ani, spune că s-a pregătit cum trebuie pentru Crăciunul acesta. N-a decorat în curte, e drept, numai drapelul României dăruit de primar ce mai e o pată de culoare. Dar are noroc că încă are copii în sat, nu e singură, precum vecinii săi. De Crăciun, au venit fiica, nepoţii, le-a pus deja deoparte banii pentru sorcovă. Din pensia soţului de 1.000 de lei.
„Ei sunt copii, nu îi interesează de tradiţii, vin cu sorcova şi de Crăciun, nu doar de Anul Nou, că vor şi ei să câştige câte ceva. Nu mă supăr, că sunt copii”, spune doamna Mariana.
Are copii şi în străinătate, în Italia şi în Germania, iar de sărbători vorbește cu ei de pe telefonul fiicei care a rămas în Paris. Ea nu ştie să folosească apeluri video. În fiecare an, de sărbători măcar, vorbeşte cu ceilalţi trei copii plecaţi în lume. E tradiţia videocall-ului.
Şi e tot ce-şi doreşte doamna Mariana de Crăciun, să-şi ştie copiii bine. Bradul împodobit e un moft şi pentru ea, n-a mai văzut un pom de Crăciun de când erau copiii săi la grădiniţă. Nici măcar porc n-a mai tăiat anul ăsta. Nici nu şi-a permis, nici problemele de sănătate n-ar fi lăsat-o să prelucreze carnea în frig. Dar e împăcată.
„Ne e teamă de consum”
Domnul şi doamna Bănicioiu sunt o excepţie între parizieni. S-au mutat aici de şase ani, din Piteşti, în timp ce alţi locuitori ai Parisului alegeau să plece din sat. Locuiesc chiar vizavi de Turnul Eiffel şi spun că, vara, mai văd tineri care-şi petrec seara în scuarul cu arc de triumf şi turn semeţ.
„Vin copiii aici să se fotografieze, unii fac şi cununia civilă, mai ies şi eu cu cele 10 gâşte şi le mai stric pozele”, glumeşte doamna Elena. Ca să-i avertizeze, dar mai mult ca să-i distreze, au lipit pe gardul gospodăriei un anunţ mare: „Câinele e OK! Nevasta e agresivă”.
Nu prea sunt la curent cu tradiţiile locale, pentru că, de când s-au mutat aici, nu prea au văzut de niciunele. Din ce au auzit şi văzut, nu prea se preocupă sătenii de obiceiurile de Crăciun. Primarul a făcut brad la primărie, de 1 Decembrie a trecut cu caleaşca prin sat, la 50 de ani de căsnicie se mai face o serbare, fac serbări şi copiii la şcoală, dar atât.
Şi nici ei, în familie, nu se preocupă prea mult. Brad n-au, pentru că cele două fete, de 38 şi 40 de ani, dacă vin la părinţi, stau câteva ore şi pleacă. „Mai punem şi noi acolo o instalaţie, dar anul ăsta nici n-am mai pus, că ne e teamă de consum”, spune Florea Bănicioiu.
„Dacă nu vin copiii la noi, suntem singuri aici”
După aproape patru decenii în care au lucrat ca ajutor de maiştri în industria uşoară, la fabrica Argeşana din Piteşti, pensia abia le-ajunge pentru nevoile curente. „Ne-am pregătit şi noi cum am putut. Am făcut tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie”, explică doamna Elena.
Lumea s-a împuţinat aici, iar cei care au rămas nu mai sunt interesaţi de tradiţii. Vedeţi, când trăieşti de azi pe mâine, nu te mai gândeşti aşa mult la sărbători.
„Apoi, mulţi au rămas singuri, nu-i ştie nimeni, trăiesc şi ei cum pot. Păi, vecinul nostru a murit acum câteva săptămâni. L-au găsit în casă la câteva zile după ce s-a întâmplat. Dacă nu vin copiii la noi, suntem singuri aici, să ştiţi, numai noi între noi”, se amărăşte doamna Bănicioiu.
!function(e,i,n,s){var t="InfogramEmbeds",d=e.getElementsByTagName("script")[0];if(window[t]&&window[t].initialized)window[t].process&&window[t].process();else if(!e.getElementById(n)){var o=e.createElement("script");o.async=1,o.id=n,o.src="https://e.infogram.com/js/dist/embed-loader-min.js",d.parentNode.insertBefore(o,d)}}(document,0,"infogram-async");Crăciunul în localitățile depopulate
Infogram
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
dante69 28.12.2022, 16:49
Nu sunt un nostalgic, întotdeauna au existat schimbări, chiar dramatice. Dar nu știu de data asta ce-o mai rămâne din nația română. De la politicieni nu ma aștept, dar nici oamenii nu mai cred că mai existăm cu adevărat și mai avem ceva de lăsat în urmă. Pare că trăim niste vremuri cu iz de final de istorie.
pikpik 28.12.2022, 18:37
Fårå tineri, copilasi viata satului e in comå. Patronii romani preferå så dea 1000 euro la indieni etc in loc så ofere acest salariu romanilor bietii de ei ce s-au såturat så munceascå pe salariu minim si fug la muncå peste måri si tåri. Traume tråiesc si ei pe acolo, cå nu toti prind un job cald, traume pt. copilasi, nepoti, pårintii råmasi in RO. Vai de viata de roman!