„Mi-e rușine că am muncit o viață și tot tremur pe baltă pentru mâncare”. Cum arată viața pescarilor amatori într-un weekend geros de ianuarie, în Colentina

 3 comentarii
Zeci de pescari amatori își petrec weekend-ul încercând să prindă caras din lacul Plumbuita, din Colentina. Foto: Libertatea
Reportaj

La minus șase grade, pe marginea unui lac înghețat din București, oamenii nu mai pescuiesc din plăcere. Pescuiesc ca să mănânce. Pensionari cu pensii mici și curieri rămași fără comenzi stau cu undița în mână, tremurând nu doar de frig, ci și de grija zilei de mâine. Fiecare caras scos din apă înseamnă o masă, câțiva lei sau încă o zi trecută fără să cedeze în fața sărăciei.

E sâmbătă dimineața, sunt minus șase grade în termometre, iar la stăvilarul lacului Plumbuita, din Colentina, frigul „mușcă” fără milă.

Lacul e prins sub o crustă destul de groasă de gheață, spartă pe alocuri. Cormoranii stau îngrămădiți pe margini, iar lebedele alunecă greoi printre sloiuri.

Rațele se agită nervos în puținele ochiuri de apă liberă, iar aburul respirației se ridică peste tot, ca o ceață joasă de iarnă.

Viața pescarilor amatori: „Venim că e nevoie!”

Pe ambele părți ale stăvilarului, peste 30 de oameni au ajuns cu noaptea-n cap. Pescarii de ocazie și-au pregătit arsenalul de „luptă”.

Undițele sunt aliniate, gălețile așezate strategic, iar mâinile cu mănuși strâng bețele subțiri, aproape înțepenite de frig.

Se pescuiește caras, bucăți nu foarte mari, dar sigur pică. „Nu venim de plăcere”, spune un bărbat trecut de 60 de ani, cu o căciulă trasă pe ochi. „Venim că e nevoie! Sau credeți că ne-au mărit ăștia pensiile?”, continuă el.

Scos din apă, 15 lei kilogramul de caras proaspăt

Mulți dintre pescari sunt pensionari, cu pensii mici, insuficiente pentru facturi, mâncare și medicamente.

Unii vor să prindă două-trei kilograme, cât să aibă ce pune pe masă câteva zile. Alții speră la mai mult, ca să poată vinde.

Prețul e cunoscut de toată lumea: 15 lei kilogramul de caras proaspăt. „Mai ieftin ca la piață, mai bun ca la magazin”, spune cineva, în timp ce scoate un pește argintiu din apă, cu mișcări rapide.

„Am juma’ de oră și-am scos vreo cinșpe bucăți din lac”, se mândrește.

Au pus livrările pe pauză pentru pescuit

Printre români sunt și pakistanezi. Și-au luat undițe și momeală din Obor, piața aflată la doar patru stații de tramvai.

Au renunțat la cutiile termice cu care cară mâncarea peste zi și au trecut la găleți pentru carasul proaspăt din apa rece a lacului ce taie Colentina.

Și-au lăsat bicicletele sprijinite de copaci și se „bat” pe pește cu restul românilor care știu tainele prinsului de caras.

Dacă în restul anului sunt curieri de mâncare și străbat orașul pe ploaie și caniculă, acum stau pe marginea stăvilarului, cu undița în mână.

„Iarna e greu, comenzi puține”, e mesajul unuia dintre ei, zâmbind timid. „Peștele ajută. Mâncăm sau vindem. Ce rost are să mergem la piață când pescuim direct aici?”, spune unul dintre ei.

Nimeni nu se plânge tare, dar sărăcia se simte

Vremea strânge bine, dar, paradoxal, peștele trage bine. Gălețile se umplu rapid, iar lumea mai bea câte o licoare dintr-o sticluță ascunsă în geaca groasă.

Frigul e înlocuit de bucuria simplă a reușitei. E o adevărată competiție între pescarii de ocazie de la stăvilar. „Hai că ai spart gheața, colegule!”, se aude.

Aici, fiecare pește contează, fiecare kilogram înseamnă o masă asigurată sau câțiva lei în plus.

Pentru că toate discuțiile se învârt inevitabil în jurul banilor: facturi mari, pensii mici, chirii, copii plecați din țară.

Nimeni nu se plânge tare, dar sărăcia se simte în pauzele dintre undițele aruncate pentru un caras cât palma. Pescuitul devine un gest de supraviețuire, nu de relaxare.

„După întreținere, curent și medicamente nu mai rămâne nimic”

Un bărbat slab, cu obrajii roșii de frig, spune că a venit din Fundeni cu autobuzul 282, primul de dimineață. „Am plecat pe întuneric, la șase fără un sfert”, povestește, fără să-și ia ochii de la plută.

„Ce să fac acasă? Pensia e mică, nici o mie cinci sute n-am. După întreținere, curent și medicamente nu mai rămâne nimic. Aici mai prind un caras, doi, mai vând, mai duc și acasă. Nu mi-e deloc rușine pentru ce fac...”, spune el.

În schimb, realitatea din ianuarie e despre altceva: „Mi-e rușine că am muncit o viață și am ajuns să tremur pe baltă pentru mâncare”.

Carasul trage, unii mai mici, alții tocmai buni de prăjit pe plită. Omul strânge undița cu degete înțepenite și oftează: „Bine că nu ia locala, că altfel nu știu cum m-aș descurca”.

„Să fim sănătoși și să ne ajute Dumnezeu”

Concluzia unei dimineți pe Plumbuita, într-o iarnă în care soarele mai iese din când în când, e că orașul își arată o altă față.

Una tăcută, înghețată, dar încă vie. Între păsările care caută apă și oamenii care caută pește, stăvilarul adună laolaltă nevoia, răbdarea și speranța că, măcar pentru azi, va fi ceva de dus acasă.

„Eu vin pentru liniște. Aici ne vedem între noi, mai schimbăm o vorbă, mai bem ceva cald. Pentru câteva ore uiți de griji, de datorii, de necazuri”, spune un bucureștean.

„La pescuit ești fericit cu puțin. Un pește, o poveste, un prieten lângă tine. Restul? Să fim sănătoși și să ne ajute Dumnezeu”, încheie reportajul nostru un pensionar care încă are puterea să zâmbească.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    symy 18.01.2026, 10:21

    Grav de tot!!!!...viata de pensionar...ai salar ''minim pe economie'''cu dau majoritatea iar la pensie primesti 1300ron!!!pe luna...mori cu prima pensie in mana!!!!

  • Avatar comentarii

    CPTUCU 19.01.2026, 04:39

    Si noi, pensionarii, suntem un pic de vina. Suntem singura categorie sociala care, de la "ordonanta trenulet", nu a protestat/actionat in nicun fel de forma legala.

  • Avatar comentarii

    NicioLae 19.01.2026, 19:28

    Pescuitul este o pasiune care creează independență. Pescarilor nu le pasă că e ger sau zăpușeală, zi sau noapte sau ploaie sau ninsoare, Mă îndoiesc că acei "pensionari" pescuiesc ca să-și asigure mâncare. Pe Colentina (în poze se vede râul, nu lacul) se prind doar fâțe, care nu țin de foame,

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!