Semnele de criză economică au fost recunoscute într-un final de toată lumea, în condiţiile în care de la începutul acestei luni suntem asediaţi cu ştiri despre companii care se închid sau îşi reduc activitatea. Iar lista acestora se îngroaşă de la o zi la alta. Şomajul ameninţă îndeosebi industria textilă, metalurgică şi auto, dar şi alte domenii se confruntă cu probleme. Abia acum premierul Tăriceanu îşi dă seama de gravitatea situaţiei. „Am crezut la început că este vorba numai de vestul ţării, unde e o concentrare mai mare de întreprinderi. Dar e vorba de toate zonele geografice”, a precizat primul-ministru.
Cei mai mulţi şomeri, în Mureş
Din estimările Ministerului Muncii, circa 25.000 dintre viitorii şomeri sunt din sectorul privat, iar 3.600 de la stat. Dacă e să realizăm o hartă a disponibilizărilor, pe primul loc în lista întocmită de oficialii Ministerului Muncii se află judeoeul Mureş, cu 3.581 de posibili viitori şomeri. Urmează Iaşi cu 1.624, Cluj cu 1.606, iar pe poziţia a patra este Bucureştiul, cu 1.600 angajaţi care ar urma să fie disponibilizaţi. Peste 1.000 de noi şomeri ar urma să fie şi în judeţele Braşov, Dolj, Prahova, Timiş, Argeş, Vaslui, Gorj, Vâlcea şi Alba.
Ieri, alte unităţi anunţau disponibilizări
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj a primit notificări pentru alte 250 de disponibilizări în judeţ, printre care 54 de angajaţi ai Copa Electronic şi 37 ai Cominex Nemetalifere.
Rafinăria Arpechim a întrerupt producţia, de ieri, la secţia de piroliză, ca urmare a deciziei principalului beneficiar, societatea Oltchim Râmnicu-Vâlcea, de a reduce activitatea cu 40 la sută.
Societatea Cildro din judeţul Mehedinţi a anunţat disponibilizarea a 80 de angajaţi. Şi societatea Hidroconstrucţia va disponibiliza 200 de salariaţi.
Oţelinox Târgovişte şi-a întrerupt temporar activitatea până la sfârşitul lunii.
Conducerea de la Alro Slatina analizează reducerea producţiei şi personalului combinatului.