Soldații Români Martiri Din Primul Război Mondial Din Franța - între Memorie și Istorie

În urma unui articol-opinie publicat recent în Libertatea, am fost contactată de atașatul militar al României la Paris, care mi-a descris pe larg activitățile organizate pentru comemorarea celor peste 3.000 de soldați eroi martiri români care își dorm somnul de veci în cimitire militare din estul Franței, în Alsacia și Lorena.

„În niciun caz nu sunt uitați,” a insistat oficialul român.

Spre deosebire de Franța, care a repatriat, în 1998, toți soldații francezi morți în România în timpul Primului Război Mondial, țara noastră nu intenționează să repatrieze resturile pământești ale militarilor români îngropați în cimitirele militare din estul Franței.

Povestea lor este amănunțit consemnată în analele istoricilor militari francezi, care le onorează martiriul.

„Nu se are în vedere un asemenea demers. Ei trebuie să-și doarmă somnul acolo unde viața i-a adus,” spune oficialul român, adăugând că s-au oficiat ceremonii în cimitirele militare române din Alsacia și Lorena, în luna iunie, „în apropiere de Ziua Eroilor”.

Ceremoniile au avut drept scop să omagieze memoria acestor bravi soldați, trimiși să moară, ca prizonieri, de armata Kaizerului Wilhelm, în cele mai îndepărtate lagăre militare germane ale fostului Imperiu German.

Recomandări

Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”

Povestea tristă a statuii soldatului român

Am aflat o poveste tristă și ciudată de la Remus Botar (Botarro), un sculptor român rezident la Dieuze, o comună din Moselle, în estul Franței, unde sunt îngropați cei mai mulți (943) eroi martiri români din Primul Război Mondial.

În cimitirul românilor de la Dieuze, inaugurat pe 12 septembrie 1920, în prezența Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, se află o lucrare reprezentând un soldat român, opera sculptorului Ion Jalea. Este, aparent, cea mai mare lucrare monumentală a lui Jalea.

Soldații români martiri din Primul Război Mondial din Franța - între memorie și istorie

Conform relatării lui Remus Botar/Botarro – care lucrează în prezent la Dieuze pentru a deschide, sub patronajul primăriei locale, un centru de artă contemporană dedicat lui Brâncuși, – printr-o stranie coincidență, soarta statuii lui Jalea ar putea fi similară cu cea a autorului său.

Ion Jalea și-a pierdut mâna stângă la Mărășești, în Primul Război Mondial, iar soldatul sculptat de el la Dieuze ar putea să-și piardă și el mâna stângă, conform spuselor lui Botar/Botarro.

Recomandări

Avem documente din interiorul Eurohold Bulgaria: cu 555 de milioane de lei încasați de la români, Euroins a transferat active în propriul grup de la Sofia, înainte de insolvență! Totalul mutat în două zile, sub ochii statului româ

Oficialii români nu par interesați de acest aspect, declinându-și competențele.

„Monumentul a fost donat primăriei din Dieuze și acceptat,” spune atașatul militar român de la Paris.

O altă frumoasă și aparent misterioasă statuie străjuiește somnul de veci al soldaților eroi martiri din Cimitirul militar român de la Soultzmatt, în Alsacia.

Soultzmatt și povestea statuii Reginei Maria

Soultzmatt are un statut special printre cimitirele militare române din Franța.

A fost inaugurat în 1924, într-o ceremonie emoționantă, în prezența Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, care a depus flori pe fiecare dintre sutele de morminte ale soldaților români pieriți acolo. De atunci și până la moartea sa, în 1938, Regina Maria a făcut pelerinaje anuale la Soultzmatt.

Au trecut anii războiului, a venit apoi comunismul în România. Abia în 1986, Regele Mihai a vizitat cimitirul de la Soultzmatt.

I-a urmat, după 1989, președintele Ion Iliescu, în 1994.

Recomandări

Senatorii au dezincriminat abuzul și neglijența în serviciu sub pragul de 250.000 de lei. Dragnea și Grindeanu au încercat același lucru prin OUG 13

Ultimul șef de stat român care a vizitat cimitirul de la Soultzmatt este Emil Constantinescu, în 1997. De atunci, doar oficiali români de rang mai mic au mers anual la acolo, pentru comemorări, inclusiv în 2017 și 2018.

Am întrebat la primăria din comuna alsaciană cine este autorul statuii din bronz a Reginei Maria/sau inspirată din figura Reginei Maria, care îi străjuiește pe cei aproape 700 de ostași români îngropați acolo. Statuia, realizată în 1933, a fost inaugurată în 1936, în prezența reginei.

Oficialii din Soultzmatt, care mi-au oferit cu amabilitate date ample despre cimitirul militar român din comuna lor, nu au putut însă să îmi răspundă.

„Un text de epocă spune că statuia a fost ridicată prin grija și osteneala lui Pamfil Șeicaru,” îmi precizează, amabil, atașatul militar român de la Paris.

Nu este clar dacă este vorba chiar de regina Maria sau dacă lucrarea în bronz este inspirată de „regina inimii românilor”. Aflu de pe site-ul Oficiului Român al Cultului Eroilor că statuia este opera lui Oscar Han.

Pe 9 aprilie 1924, Regele Ferdinand și Regina Maria inaugurează cimitirul, regina punând ea însăși flori pe fiecare mormânt al supușilor ei, pentru a-i omagia.

„Soldați români! Departe de patria voastră pentru care v-ați sacrificat, odihniți-vă în pace, aureolați de glorie, pe acest pământ care nu vă este străin!” – cuvintele Reginei Maria sunt gravate în piatra de la picioarele crucii înalte ridicate în cimitirul din Soultzmatt.

Orașul înfrățit

Între timp, oamenii din comuna Gura Râului, de lângă Sibiu, au ajuns și ei la Soultzmatt și au aflat povestea statuii și a cimitirului.

Primăria transilvană a pus o placă de bronz, comemorativă, de Ziua Europei, pe 9 mai 2015, la picioarele statuii inspirată de figura Reginei Maria. Mai apoi, cele două localități s-au înfrățit.

Primarul din Gura Râului, Călin Gheorghe, spune că preotul din satul său a căutat dar nu a găsit nume de localnici „râureni” înhumați acolo.

De miile de soldați eroi martiri români din Alsacia și Lorena se ocupă, prin slujbe și pelerinaje, de 35 de ani, și preotul Vasile Iorgulescu, de la Biserica română din Strasbourg – oraș aflat în linie dreaptă între Dieuze, Soultzmatt și Hagenau (unde sunt îngropați aproximativ 500 de militari români).

„Am redescoperit monumentul românilor din Vosges, mărturii despre cum au murit ei (…) pe linia de front din Primul Război Mondial (…) Germanii îi socoteau sub-oameni – din spusele unui martor ocular francez – și nu îi lăsau să fie îngropați alături de militarii germani,” spune părintele Iorgulescu.

Asociația Medicilor Români din Alsacia (AMRA) se ocupă și ea de memoria ostașilor români care odihnesc în cimitirele de acolo.

Un pic de istorie a României, prin ochii francezilor

Am găsit date interesante, unele chiar inedite, despre felul în care istoricii militari francezi văd istoria României din Primul Război Mondial, când românii au luptat pentru reîntregirea țării.

„17 august 1916 – țările aliate din Antantă și România semnează un tratat de alianță, iar zece zile mai târziu, România declară război Austro-Ungariei. Imediat, germanii, turcii și bulgarii declară război românilor, pe 28, 30 august și respectiv 1 septembrie,” relatează Ministerul francez al Apărării, în lucrarea „Românii în Franța, 1916-1918”, apărută în colecția „Les Chemins de la Mémoire” (Drumurile memoriei).

„Armata română preia ofensiva în Transilvania, dar, din lipsa unui ajutor eficient din partea Rusiei, se trezește izolată: într-o lună, este laminată de un atac zdrobitor din partea celor trei aliați centrali,” continuă lucrarea citată, amintind apoi că pe 6 decembrie 1916, germanii intră în București.

„Resturile armatei române se repliază în Moldova, unde își stabilesc apărarea. Regele Ferdinand și guvernul se instalează la Iași.”

„Lipsită de toate, mica armată română este reorganizată de generalul Berthelot, șeful misiunii militare franceze. Armament și material francez și britanic tranzitează prin Arhanghelsk,” scrie documentul francez, subliniind că „La finele lui 1917, efectivele (armatei române) vor atinge la 400.000 de oameni.”

Germania impune României un tratat umilitor, care nu a fost ratificat niciodată

Singură în fața forțelor puterilor Centrale, România este nevoită să înceteze lupta prin armistițiul de pe 9 decembrie 1917.

„Un tratat care nu va fi ratificat nici de rege, nici de Parlament, este semnat pe 7 mai 1918 la București: Germania ia în stăpânire petrolul României pe o durată prevăzută până în 1948 și își rezervă exclusivitatea asupra exporturilor României de cereale, carne și furaje, până în 1926. Dar pe frontul din Orient, Aliații triumfă în toamna lui 1918,” menționează lucrarea editată de Ministerul francez al Apărării.

„Armata franceză a Dunării, condusă de generalul Berthelot, intră atunci în România împotriva germanilor (bulgarii, turcii și austro-ungarii capitulaseră),” mai scrie lucrarea sus-menționată, precizând că pe 11 noiembrie 1918 , armistițiul pune capăt ostilităților „și pe acest front unde, înfrântă, armata germana se retrage. Tratatul de la București este anulat.”

„Pe 1 decembrie 1918, unitățile franceze și române intră în Bucureștiul eliberat. Regele Ferdinand și Regina Maria își fac intrarea solemnă. În aceeași zi, provinciile pierdute sunt adăugate la coroană. Situația este consfințită prin tratatele de la Saint-Germain-en-Laye și Trianon, din 1919 și 1920,” scriu istoricii militari francezi.

Povestea cimitirului militar român din Valea Păstorului (Val du Pâtre) de la Soultzmatt

„Primii români au sosit la Soultzmatt în ianuarie 1917 și au fost constrânși la munci grele, să taie lemne, pe un frig intens. Mai bine de 140 au murit de foame, sete, frig și rele tratamente.”

„În ciuda amenințării gardienilor lor înarmați, copiii din Soultzmatt le-au venit în ajutor, ascunzând hrană.”

Mărturiile îi aparțin lui Max Dollfus, președintele Comitetului Mormintelor Române din Alsacia.

„După ce am vorbit cu sute de martori oculari ai martiriului românilor din 1917, pot să afirm voința autorităților militare germane de a face să expieze acestor țărani nevinovați „crima” comisă de patria lor în ziua în care a intrat și ea în război.”

„Mai mult poate decât față de prizonierii de alte naționalități, germanii au dovedit ferocitate vizavi de români: de sus în josul ierarhiei militare, a fost o unanimitate pentru a-i distruge pe cei care au „trădat” tabăra Imperiilor centrale.” (Extras din „Românii în Franța 1916-1918, colecția „Drumurile memoriei”, editat de Ministerul Francez al Apărării.)

Istoricii militari francezi scriu că prizonierii de război români „au fost torturați de foame și sete (…) și transferați în comandouri agricole, în mine, uzine (…) fiind supuși la condiții de viață înfiorătoare.” În 1918, o echipă de medici elvețieni ai Crucii Roșii Internaționale constată existența unor edeme provocate de foamete.

Listele nominale ale soldaților eroi martiri români care dorm sub tricolorul nostru în Franța pot fi găsite pe pagina Oficiului Național pentru Cultul Eroilor – care cuprinde toate cimitirele militare române din Primul Război Mondial.