Parlamentul a deschis portile Romaniei pentru NATO prin votarea, cu o singura abtinere, aceea a reprezentantului sarbilor, deputatul Slavomir Gvosdenovic, a hotararii privind participarea tarii noastre, alaturi de statele membre ale NATO, la actiunile de combatere a terorismului international. Participarea de facto a Romaniei presupune punerea la dispozitia Aliantei a spatiului terestru, aerian si maritim, precum si a unor mijloace si forte disponibile. Trimiterea de trupe va solicita bugetul cu o suma estimativa de 160 miliarde lei.
Preconizata sa inceapa la ora 9.00, sedinta comuna a demarat cu trei sferturi de ora mai tarziu, in bunul obicei al senatorilor si deputatilor. Acestia au venit insa in numar mare pentru a demonstra atasamentul partidelor fata de America. Vorbitorii au repetat pozitiile exprimate de-a lungul saptamanii, singura revelatie fiind atitudinea PRM, care s-a alaturat opiniei generale. „PRM se alatura razboiului declarat terorismului. Aceasta este pozitia noastra indiscutabila si ferma”, a afirmat prim-vicepresedintele PRM, Corneliu Ciontu. Totusi, PRM isi pastreaza rezervele, avertizand ca pedeapsa trebuie data „numai si numai pentru cei dovediti vinovati”. Senatorul PRM Dumitru Badea le-a spus colegilor ca „practic, aceasta hotarare e o declaratie de razboi, fara sa cunoastem inamicul”.
Liberalul Valeriu Stoica vrea ca lupta impotriva terorismului sa se duca si prin tribunalele internationale, solicitand guvernului sa faca demersuri pentru constituirea unor asemenea institutii. Micile frictiuni din sanul partidelor au iesit, totusi, la iveala.
Desi nimeni nu se astepta, nici macar democratii, cel care a vorbit in numele acestui partid a fost tocmai fostul lider PD, Petre Roman. „Prin hotararea noastra de astazi, aratam ca suntem solidari impotriva terorismului si parte a aliantei care va duce lupta pentru stavilirea si eradicarea terorismului”, spune Roman. Principalul partid de guvernamant a explicat, prin vocea lui Viorel Hrebenciuc, ca Romania nu putea sa ramana neangajata in lupta impotriva terorismului si a salutat sprijinul acordat de celelalte partide acestui demers.
Seful Marelui Stat Major al Armatei, generalul Mihai Popescu, le-a spus parlamentarilor ca participarea Romaniei se va face doar dupa ce NATO ne va solicita acest lucru. La nivelul MApN nu s-a primit inca o astfel de solicitare. Sedinta s-a desfasurat intr-o atmosfera sobra, singurul moment „de cumpana” a fost la votul final, cand, chiar in momentul cand senatorii si deputatii isi exprimau votul, s-a intrerupt curentul, provocand un scurt moment de agitatie.