Cine sunt victimele identificate

Oficialii au confirmat identitatea lui Ryan D. Fitzgerald, un trader valutar de 26 de ani, a Barbarei A. Keating, o fostă directoare a unei organizații non-profit, în vârstă de 72 de ani, și a unei alte femei, al cărei nume nu a fost făcut public la cererea familiei.

 

Cei trei se aflau deja pe lista oficială a celor aproape 3.000 de persoane ucise în atacurile coordonate de rețeaua Al-Qaeda, când avioane de linie au fost deturnate și prăbușite în turnurile gemene ale World Trade Center, în Pentagon și într-un câmp din Pennsylvania.

Peste 2.700 de victime au murit în prăbușirea turnurilor din New York, iar aproximativ 40% dintre ele nu au avut niciodată rămășițele identificate.

Cum au fost făcute identificările

Biroul medicului legist din New York a folosit teste ADN îmbunătățite pe fragmente extrem de mici, recuperate acum mai bine de 20 de ani din ruinele World Trade Center.

„Fiecare nouă identificare dovedeşte promisiunea ştiinţei şi eforturile susţinute de a ajuta familiile, în ciuda trecerii timpului”, a declarat medicul legist șef, dr. Jason Graham. „Continuăm această muncă pentru a-i onora pe cei pierduți”.

Fiul Barbarei Keating, Paul Keating, a spus că a fost impresionat de perseverența specialiștilor: „Este o realizare, un gest uimitor”, a declarat el pentru New York Post.

Materialul genetic a fost comparat cu ADN-ul obținut de pe peria de păr a mamei sale. Până acum, singura urmă recuperată din dărâmături fusese o bucată din cardul său bancar.

Cine au fost Barbara Keating și Ryan Fitzgerald

Barbara Keating era pasageră pe zborul American Airlines 11 spre Los Angeles, prăbușit intenționat în World Trade Center. Se întorcea acasă, în Palm Springs, după o vară petrecută în Cape Cod. Fost director executiv al organizației Big Brothers Big Sisters of South Middlesex din Massachusetts, ea își dedicase cariera serviciilor sociale și activităților caritabile.

 

Ryan D. Fitzgerald, locuitor al Manhattan-ului, lucra la o firmă financiară din World Trade Center, urma un master în afaceri și își făcea planuri de viitor alături de iubita sa.

Efortul continuu al autorităților

Biroul medicului legist din New York a testat și retestat, de-a lungul anilor, zeci de mii de fragmente. Noile tehnologii au permis citirea unor coduri genetice grav deteriorate de foc, lumină, bacterii și expunerea la mediu.

„Sperăm că familiile care primesc răspunsuri pot găsi alinare în dedicarea neobosită a oraşului pentru această misiune”, a transmis primarul New York-ului, Eric Adams.

Atacurile din 11 septembrie la World Trade Center

Pe 11 septembrie 2001, teroriști ai Al-Qaeda au deturnat avioane de linie care au fost prăbușite în turnurile gemene ale World Trade Center, în Pentagon și într-un câmp din sud-vestul Pennsylvaniei. În total, aproape 3.000 de persoane au murit.

La New York, peste 2.700 de victime au pierit în prăbușirea în flăcări a turnurilor, iar aproximativ 40% dintre victime nu au avut rămășițele identificate. Numele celor dispăruți sunt înscrise pe Memorialul Național 11 Septembrie din New York.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.