Surpriză: ucrainenii încep deja instrucția pe tancurile Leopard din Polonia, chiar dacă Germania ezită să accepte livrările

 2 comentarii
Arhiva foto

Pasul anunțat de unul dintre cei mai importanți oficiali ucraineni, într-o discuție cu publicația Voice of America, sugerează că Kievul se așteaptă în cele din urmă să primească într-o formă sau alta mai multe tancuri de fabricație germană, în ciuda faptului că Berlinul a amânat să ia o decizie.

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat vineri că forțele ucrainene se vor antrena pentru a folosi tancurile de luptă Leopard 2, deși aliații occidentali nu au reușit deocamdată să ajungă la o decizie privind furnizarea acestor blindate de fabricație germană.

Reznikov a declarat vineri pentru serviciul ucrainean al Voice Of America că trupele ucrainene vor învăța să opereze aceste tancuri în Polonia și a descris acest pas ca fiind un progres.

„Țările care au deja tancuri Leopard pot începe misiuni de antrenament pentru tanchiștii noștri. Vom începe cu asta și vom evolua de acolo”, a spus oficialul.

„Germania își va urma procesul, sper, își va desfășura consultările interne și va ajunge la decizia de a transfera tancurile. Sunt optimist în această privință, deoarece primul pas a fost făcut. Vom începe programele de pregătire pentru echipajele noastre de tancuri pe Leopards 2", a adăugat Reznikov.

Anterior, vineri, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, și șeful Statului Major american, generalul de armată Mark Milley, au declarat că, în acest moment, Germania nu va oferi Ucrainei tancuri Leopard.

Ei au făcut anunțul la baza aeriană Ramstein din Germania, după o reuniune internațională privind sprijinul acordat Ucrainei.

Cel puțin două țări au anunțat public că sunt pregătite să trimită tancuri Leopard Kievului, iar altele s-ar putea alătura unei alianțe internaționale pentru a face acest lucru.

Cele două țări sunt Polonia și Finlanda, care au în dotare astfel de tancuri cumpărate din Germania, dar care au nevoie de acordul Berlinului pentru a dona blindatele.

Zilele trecute totuși, Varșovia a sugerat că ar putea oferi Kievului tancurile fără să mai ceară permisiunea partenerilor germani.

Noi pachete de ajutor militar

În ciuda acestui blocaj, Reznikov s-a declarat mulțumit de rezultate și de ajutorul militar promis de aliați.

„Consider că conceptele-cheie ale acestei reuniuni de astăzi au fost unitatea, termenele de livrare a ajutorului și sporirea capacităților forțelor armate ale Ucrainei de a continua operațiunile de contraofensivă pentru a elibera teritoriile ocupate temporar din Ucraina”, a spus el.

„Toate pachetele (de ajutor militar) anunțate anterior au fost confirmate. În plus, unele pachete noi au fost discutate în spatele ușilor închise, dar nu am libertatea de a le anunța încă. Sunt foarte mulțumit”, a adăugat oficialul ucrainean.

Pachetul american de ajutor include 59 de vehicule de luptă pentru infanterie Bradley și 90 de transportoare blindate pentru trupe Stryker. Livrările includ, de asemenea, trei tipuri de rachete, zeci de mii de cartușe de artilerie și mortiere și muniție suplimentară HIMARS, dar și opt sisteme de apărare aeriană Avenger.

Statele Unite au anunțat deja că vor trimite un sistem antiaerian Patriot, în timp ce Olanda va furniza două rampe de lansare pentru acestea, precum și rachete, a anunțat agenția olandeză de presă ANP.

Celelalte țări au promis de asemenea vehicule de luptă pentru infanterie, transportoare blindate, sisteme antiaeriene, drone, obuziere, muniție și - în cazul Marii Britanii, un escadron de tancuri principale de luptă Challenger.

Moscova a declarat vineri că furnizarea de tancuri suplimentare Ucrainei nu va avea niciun efect asupra cursului conflictului.

„Am spus în repetate rânduri că astfel de livrări nu vor schimba nimic în mod fundamental, ci vor adăuga probleme pentru Ucraina și poporul ucrainean”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a spus că Occidentul va „regreta iluzia” că Ucraina poate câștiga pe câmpul de luptă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Mihaidarie8868 21.01.2023, 15:22

    EXISTA ARMAMENT NEUTILIZAT DE PESTE 35 DE ANI .MII DE MILIARDE DE EURO...TRAIM CUM VOR EI INDUSTRIA DE ARMAMENT E DISPERATA...ORICUM SUNTEM PREA MULȚI. 8 MILIARDE...

  • Avatar comentarii

    Jumbo 22.01.2023, 11:12

    Daca rusii vad vreun tanc hitlerist sau amerloc pe linia frontului, incepe razboiul afant de aparare a patriei. 20 de milioane de rusi vor fi mobilizati, intreaga industrie a rusiei va produce doar pt razboi. Si nu se vor opri pana nu ajung la Londra și Washington

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate