Cuprins:
Modul de operare
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a anunțat, miercuri, că procurorul de caz a propus arestarea preventivă pentru 30 de zile a suspectului pentru înşelăciune în formă continuată (639 de acte materiale).
„În esenţă, s-a reţinut că inculpatul, în perioada iulie 2013 – 7 februarie 2025, a indus-o şi menţinut-o în eroare pe persoana vătămată, în vârstă de 70 de ani, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase («P.I.» – presupusă fostă angajată a Băncii Naţionale a României) ori calităţi mincinoase (atribuindu-şi calitatea de contractor cu Banca Naţională a României) şi de alte mijloace frauduloase (contract de împrumut încheiat sub semnătură privată şi datat 15.10.2014)”, arată Parchetul, potrivit News.ro.
Astfel, acesta a convins victima că ar putea realiza câştiguri importante prin intermediul unor investiţii sau afaceri cu Banca Naţională a României, deşi în realitate, el a urmărit însuşirea banilor.
În realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, susțin procurorii, el i-a solicitat persoanei vătămate, în mod repetat, respectiv înainte de realizarea fiecărei tranzacţii, diferite sume de bani.
Ce pretexte a folosit
De fiecare dată, folosea pretextul realizării de investiţii, achitării unor aşa-zise taxe pentru transportul banilor rezultaţi din presupusele investiţii efectuate, cereri sau alte formalităţi, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale injuste.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_a17561bdb52e685712bcc4e760afaedf.jpg)
Suspectul a apelat inclusiv la comunicări mincinoase prin intermediul unui aşa-zis „robot” automat al Băncii Naţionale a României, determinând persoana vătămată să îi remită, în 639 de tranşe, suma de 1.413.750 lei.
Prejudiciul material produs persoanei vătămate se ridică la suma de 1.428.984,32 lei, considerând comisioanele achitate de aceasta scopul transferării sumelor de bani.
Bărbatul de 49 de ani, din municipiul Sibiu, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5037798a68d9c87004648d2e45b7e1c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ec619b7effb70ca7728c0dd91344db17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_766e3a346b616b00b026be4b41792db4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2bfe52063f17379bcdc742dfbcacc18c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0a761f1e60c41b52967d3d0212739f80.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_90d890dfdd40eb48db4a76462651ce95.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_eaeb23174f774a411cd039c60adad54e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b22a0a9e689b8b88031d379594ffd309.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d4b36cde5473e998f68a81013474a540.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_785551bca887e872c1fc8ab5d185fe5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d2b71152b51ea46aa735217d28841a5b.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8c688642b120dfed3a4e06a2005f6198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_e70dcd5f3717b35bc290066cf7e5e726.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_aa2aec30fc1061c9f5d62a6c1d1659db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_07f3bfd4d1c1d31200f4c3ff592afcde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fc0cd14b920a23e9798d441c264fa847.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_1309ad836f2511cdbfad2c8078752fcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_500b66dc01107d68915ca3c6d59b1a11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_e940c2fcd7ca52e2b2cc93ac270aaf33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3391bc316c6a275cca18c7c08f557b46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_86c570869973ed7a88fdcc6b9ca85b75.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f6e92712a0be536a973dc8ab67531c2e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_39e32c41a3d6e31690385ac2c32284b3.png)
Panda55 14.05.2025, 16:40
Nu exista nici o justificare sa nu ii de-a pe viață. Infractor pe perioada excepțional de mare in firma continua și excepțional de greu de prins. Pe viață.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.