„Cele două instituții de media publice au purtat cu nerușinare o campanie de susținere a PSD în ultimii ani”, scrie deputatul PNL Alexandru Muraru, într-un comunicat.
Acesta acuză, printre altele, „numeroasele derapaje, acte de cenzură, răfuieli interne, scandaluri publice financiare, știri și acțiuni sistematice croite pentru a proteja PSD și pentru a denatura activitatea partidelor de dreapta, talk-show-uri transformate în acte zilnice de propagandă pro-PSD”.
Potrivit regulamentului Camerei Deputaților, pentru ca o astfel de comisie să fie creată, trebuie ca cel puțin 50 de deputați din două grupuri parlamentare să propună acest lucru.
„Situația din ultimii ani din televiziunea și radioul public trebuie urgent investigată oficial. Ceea ce s-a întâmplat la cele două servicii publice de media în ultimii ani trebuie anchetat în detaliu, prin intermediul unei comisii de anchetă parlamentară înființată în acest scop”, mai spune membrul Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte și Probleme ale Minorităților Naționale din Camera Deputaților.
Există jurnaliști dispuși să depună mărturie cum, ani de zile, știrile favorabile despre PNL și președintele Iohannis erau refuzate sau, prin diferite metode specifice de manipulare în audiovizual, făcute să cadă în irelevanță.
Alexandru Muraru, deputat PNL:
TVR, implicată în mai multe scandaluri în ultimii ani
Televiziunea publică este condusă din septembrie 2017 de Doina Gradea, în urma plecării fostului director, Irina Radu. După 6 luni de interimat, în martie 2018, plenul Parlamentului a validat noul Consiliu de Administrație, iar Doina Gradea a fost votată președinte-director general.
În iunie 2018, Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii Starea Nației, a fost concediat de șefa TVR, după ce fostul realizator a făcut publice discuții private cu Doina Gradea, în care aceasta jignea jurnaliști ai postului.
În august 2020, deputatul USR Emanuel Ungureanu o acuza pe Doina Gradea de corupţie, susținând că aceasta voia să dea la schimb un teren din Bucureşti, care valora 750.000 de euro, pentru sediul TVR Cluj, în valoare de aproape două milioane de euro. Pe 6 august, Ungureanu a depus o plângere penală la DNA.
În decembrie 2020, grupul umoristic Vacanța Mare, format din Mugur Mihăescu (Garcea) și Radu Pietreanu, a primit aproximativ 50.000 de euro pentru a face Revelionul la TVR. Emisiunea a conținut critici la adresa politicienilor de la Putere, inclusiv la adresa lui Klaus Iohannis, dar și momente vulgare.
Președintele CNA, chemat marți la Parlament, după scandalul Revelionului de la TVR cu „Vacanța Mare”
Peste 13.000 de persoane vaccinate anti-COVID în România, în prima săptămână
Adobe Flash Player dispare după 25 de ani. Adobe cere utilizatorilor să îl dezinstaleze
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/22/43860ec6a62bff9586c0affd214e0584.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/23/9012b14be9e7184878779ab57201d267.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/23/c5074fc2099ecb47da76bda4b22a36fd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/4/16/40d6afaece9ae61945f68bd21f597bf6.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/1/22/d8201c6f1fdc8c5f5229acc079cd01c7.jpg)