MENIU CAUTĂ
, de Cristian Burcioiu

REPORTAJ/ Viața unui pompier se scrie între două misiuni. ”Cu mâinile goale am scos oameni îngropați sub munți de cărbune”

Distribuie

Viața unui pompier se scrie între două misiuni, între două intervenții dure, extrem de periculoase, ba chiar mortale.

Secvențe de viață nefardate, încărcate de dramatism, în care dușmanul militarului antrenat să lupte cu limbile ucigașe de foc este nu numai vâlvătaia incandescentă, ci și secunda care se scurge implacabil. Colonelul (r) Vasile Marin este unul dintre personajele poveștilor scrise, nu de puține ori, la răscruce de viață, în fum, flăcări și miros greu de arsură.

Pompierul pensionar nu are cum să uite cum a scos cu mâinile goale trei oameni îngropați sub două tone de cărbune care s-au prăvălit peste ei. Și nici cum a salvat o bătrână din ghearele focului în care ar fi ars de vie după ce a căzut cu tot cu pat în subsolul propriei casei făcută scrum.

Șapte, poate opt sutimi, nici nu mai are acum importanță, i-au croit lui Vasile Marin drum spre cariera de pompier. Tânărul ar fi vrut să ajungă geodez, dar – așa cum o spune ofițerul, mai în glumă, mai în serios -, nu s-a prea ținut de carte.

Nu am avut niciodată în gând să ajung pompier. Nu mă vedeam intrând în foc sau coborând în cine-știe-ce adâncuri să salvez oameni. Dar am picat la facultate, la ”Geodezie”, și apoi am plecat în armată. Când m-am întors am lucrat o vreme la fabrica de avioane după care am dat examen la școala de ofițeri a Ministerului de Interne (n.r. Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza”). Am luat și asta a fost...”, povestește col(r)Vasile Marin, care a ajuns să îmbrace prezanta de pompier din cauza celor șapte sutimi care i-au refuzat ”Geodezia”.

”Am scos trei oameni îngropați sub două tone de cărbune, doar cu mâinile goale”. pompieri sting un incendiu

Botezul focului, la o zi de la angajare. A salvat o bătrână care căzuse cu patul în beciul casei care ardea din temelii

Și nu i-a părut rău nici măcar o secundă, chiar dacă viața de ”civil” avea să i se schimbe complet. De fapt, avea să rămână amanet unui trecut ”înghițit” de un prezent și un viitor prins între vălătuci groși de fum, flăcări și chiar miros de carne arsă. Așa, destinul i s-a dezvăluit și au urmat, ca-ntr-o înșiruire programată extrem de riguros, aproape trei decenii de muncă dură în care pompierul a avut, zilnic, întâlnire cu vâlvătăile de foc. La mai puțin de 24 de ore de când a trecut pragul cazărmii din Moreni – singura unitate militară unde a lucrat și pe care ajuns chiar să o conducă -, tânărul locotenent Marin a avut parte de prima lui misiune adevărată. De un botez al focului pe care și l-a făcut salvând o biată bătrână a cărei casă și așa modestă fusese înghițită de flăcări.

La vreo 20 de kilometri de Moreni a luat foc casa unei bătrâne care era și imobilizată la pat. Când am ajuns acolo, gospodăria se transformase într-o uriașă bilă de foc. Am făcut rapid un plan și am intrat…Știam doar teorie. Nu am să uit toată viața mea țipetele acelea îngrozitoare ale femeii care ardea de vie în casa ei. Totul era numai foc, fum și jar. Aerul ardea, sub picioare trosneau lemnele carbonizate…Resturi de mobilier…La un moment dat, s-a întâmplat ceva la care nu ne așteptam. Podeaua camerei s-a prăbușit cu tot cu patul în care era femeia…A căzut în beci pe un strat gros de jăratic. Atunci, bătrâna a început să țipe și mai tare, să implore ajutor.  Cu niște chingi am scos-o înainte ca fumul să o ucidă sau să ardă de vie”, pășește printre amintiri  col(r)Vasile Marin.

Salvatorii dâmbovițeni de la SMURD, în timpul unor manevre de resuscitare și transport a unei victime

”Nu vedeam victima blocată la opt metri sub pământ, ne ghidam doar după strigătele ei de ajutor”

De numele așezării dâmbovițene Valea Lungă se leagă o altă intervenție dramatică la finele căreia un om poate să spună că s-a născut a doua oară. Captiv într-un puț adânc de vreo opt metri, bărbatul  – un localnic care a ajuns în măruntaiele pământului care-l înghițise în timp ce săpa adânc în căutarea apei -, a văzut din nou lumina zilei după ce pompierii militari au transformat clipa în eternitate.

”Peste om căzuse un mal de pământ de vreo tonă și l-a blocat la opt metri adâncime în puțul pe care-l săpa. O misiune extrem de grea pentru că nu știam cât aer are omul acolo jos, în pământ. Numai norocul a făcut să fie prins într-o poziție în care a putut să respire. Am lucrat contracronometru…Fiecare secundă era vitală pentru victimă. După ceva mai puțin de o oră, timp în care nu l-am văzut, ci doar doar i-am auzit strigătele disperate de ajutor după care ne și ghidam, l-am scos la suprafață. De bucurie că trăiește, nu știa pe care dintre noi să ne ia în brațe…Nu avea nici măcar o  zgârietură, dar era extrem de speriat. Am trăit la intensitate maximă fiecare moment al acelei intervenții cu gândul la omul prins sub pământ pentru că în orice clipă se putea asfixia”,  retrăiește pompierul pensionar acele clipe dramatice a căror durată nu a realizat-o decât la finele acțiunii de salvare.

”Am săpat în muntele de cărbune doar cu mâinile goale ca să ajungem la ei. Le auzeam vaietele, gemetele de durere…”

Poate una dintre cele mai dramatice operațiuni de salvare la care a participat col(r) Vasile Marin a fost aceea în care a scos trei oameni – toți membri ai aceleași familii -, de sub două tone de cărbuni care s-au prăvălit peste ei. O traversare imprudentă a căii  ferate, un marfar al cărui mecanic nu avea cum să oprească la timp garnitura uriașă încărcată cu zăcământ și impactul cu mașina în care se aflau patru persoane a fost inevitabil.

Mașina a fost prinsă între tampoane și târâtă pe șine vreo 700-800 de metri. Apoi, unul dintre vagoane a deraiat și toată încărcătura de cărbune s-a prăvălit peste mașina care era oricum distrusă. A fost cumplit. Sub mormanul uriaș de cărbune erau trei oameni care scăpaseră miraculos. O a patra murise în urma impactului violent cu trenul. Am săpat în muntele de cărbune doar cu mâinile goale ca să ajungem, la ei. Le auzeam vaietele, gemetele de durere…Ne implorau să-i ajutăm…Am reușit după patru ore să-i scoatem de acolo și să-i dăm pe mâna medicilor”, spune pompierul care, de vreo doi ani, a pus haina de pompier în cui.

Col. Vasile Marin pe vremea când coordona, din teren, misiunile de salvare

Salvatorul s-a întâlnit cu cel scos de sub tonele de cărbuni

La câțiva ani ani de la acel cutremurător episod din viața lui de militar, soarta i-a oferit pompierului Vasile Marin  o răsplată pe care nu și-ar fi imaginat-o vreodată. Una dintre cele trei persoane care a supraviețuit sub muntele de cărbune prăvălilt din garnitura de tren deraiată i-a ieșit în cale la un concurs al…pompierilor civili! Omul, care devenise la rându-i pompier, i-a strâns mâna. Simplu. Și i-a mulțumit din priviri pentru acel efort supraomenesc al ”salamandrelor” dâmbovițene care nu l-au lăsat să moară strivit sub cele două tone de minereu ce-i puteau fi mormânt atât lui cât și celorlalte două rude ale sale.

Tânărul pompier Vasile Marin, alături de ofițerii și de militarii în termen pe care îi avea în subordine la unitatea din Moreni

Salvat de colegi de două ori din ghearele morții

Trecutul pompierului Vasile Marin – care nu e niciodată prea departe pentru el -, este rescris cu fiecare secvență scoasă de ”salamandră” din sertarul memoriei pe care nu ar avea cum să-l ferece vreodată. A scos dintre fiarele contorsionate ale mașinilor resturi de trupuri umane, chiar și copilași răpuși pe altarul destinului nemilos. I s-au derulat înaintea ochilor secvențe extrem de dure cu trupuri calcinate sau cu oameni aflați în agonie. A salvat, în ceasul al 12-lea, bieți nefericiți înspăimântați pentru care sfârșitul groaznic părea iminent. A fost, însuși, la o respirație, de moartea la brațul căreia a mers în toți cei aproape 30 de ani în care a îmbrăcat uniforma de pompier.

Viața pompierilor militari depinde și de masca de oxigen pe care o poartă la intervenții

”Între mine și foc era doar masca…Fum contra mască”

Col.(r) Vasile marin nu ar putea să povestească cum s-au derulat toate cele câteva sute de intervenții de salvare la care a participat, vreo 500 crede el, poate chiar mai multe, dar fără putința de a fi sigur pentru că niciodată nu le-a contabilizat. Însă nu poate uita gemetele unor muribunzi, strigătele de ajutor ale unor oameni cu trupurile arse de flăcări sau strivite sub tone de pământ sau mirosul greu de carne arsă de om…Cum nu poate uita nici momentele în care chiar el, salvatorul, putea fi ucis de flăcări.

De două ori am crezut că mor, că nu mai ies din foc. O dată s-a întâmplat la incendiul care a cuprins fabrica de mobilă de la Penitenciarul Mărgineni. Ne-am blocat în interior și din cauza lipsei de aer, am capotat. Între mine și foc era doar masca… Fum contra mască. Nu am mai făcut față. Nu erau echipamente moderne ca acum. Dacă nu mă scoteau colegii pe brațe nu știu ce s-ar fi întâmplat. Probabil muream acolo. La fel cum puteam să mor și la o intervenție mare la o fabrică de confecții din Moreni. Am intrat prea mult și…Am ieșit pe burtă, tras de camarazi”, își amintește col(r)Vasile Marin de cele două mari cumpene din viața lui.

 

 

Fiecare nouă misiune însemna pentru pompierul Vasile Marin o promisiune făcută micuței sale fetițe că se va întoarce teafăr acasă

Citește mai multe despre cărbune pe Libertatea.

Comentarii