Candidat pe listele Partidului Liberal Democrat Ultranaţionalist din Rusia (LDPR), Bout a câștigat un mandat în adunarea legislativă a regiunii Ulianovsk, districtul Volga, vestul Rusiei.

Candidatura lui Bout fusese aprobată pe 2 iulie, după un vot secret la conferința regională de alegeri a partidului.

Bout, supranumit „Negustorul morţii” de către Statele Unite, a executat 10 ani dintr-o pedeapsă de 25 de ani în închisorile americane, pentru trafic de arme, până la eliberarea sa în schimbul de prizonieri cu baschetbaista Brittney Griner, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice.

El fusese arestat de agenţii americani în timpul unei operațiuni în Thailanda, în 2008. Departamentul de Justiţie al SUA l-a descris ca fiind „unul dintre cei mai prolifici traficanţi de arme din lume”, care a vândut arme teroriştilor şi „duşmanilor” Americii timp de zeci de ani. Bout a negat întotdeauna acuzaţiile.

Bout s-a alăturat LDPR după întoarcerea în Rusia. LDPR are opinii de extremă dreaptă, ultranaţionaliste, şi susţine ferm invazia preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina.

Condus până la moartea sa, în aprilie 2022, de ultranaționalistul Vladimir Jirinovski, LDPR este formal un partid de opoziție, dar loial din toate punctele de vedere Kremlinului. Are o tradiție de a primi în rândurile sale personaje controversate, capabile să capteze atenția publicului.

Luptătorul MMA și fostul cetățean american Jeff Monson, candidat din partea partidului Rusia Unită, a fost ales deputat de Bașchiria.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (5)
Avatar comentarii

AlexandraMilu 15.09.2023, 23:27

"ales"

Avatar comentarii

Ion3laClaudia 16.09.2023, 02:12

Mda

Avatar comentarii

mica 16.09.2023, 11:01

Ascensiunea unui traficant de arme.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.