„Vor arde". Kremlinul nu pare impresionat după ce Pentagonul a confirmat că 31 de tancuri americane Abrams au fost livrate Ucrainei

 6 comentarii
Arhiva foto

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a comentat marți, 26 septembrie, sosirea tancurilor americane Abrams în Ucraina, afirmând că acestea „vor arde" ca și alte arme care au fost trimise forțelor armate ucrainene și că ele nu vor modifica situația din zona de conflict, relatează CNN.

„Tancurile Abrams sunt o armă foarte serioasă. Dar amintiți-vă cum a vorbit președintele (Vladimir Putin, n.r.) despre alte tancuri fabricate în străinătate, că ard ușor. Ei bine, și acestea (tancurile Abrams, n.r.) vor arde", a declarat Peskov, în cadrul unei conferințe de presă.

Luni, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că principalul model de tancuri al armatei americane, promis de Washington, a ajuns în țara sa. Ulterior, Pentagonul a confirmat că 31 de tancuri Abrams au fost livrate Kievului.

Purtătorul de cuvânt al președinției ruse a mai susținut marți că, în ciuda importanței acestor tancuri, niciun tip de armă nu poate modifica echilibrul de putere pe câmpul de luptă și nu poate schimba cursul sau rezultatul războiului.

„Toate acestea (armele livrate Kievului, n.r.) nu pot afecta în niciun fel esența operațiunii militare speciale sau rezultatul acesteia", a spus Peskov, folosind sintagma pe care Putin și liderii ruși o folosesc pentru a se referi la invazia rusă din Ucraina.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    sorinzainescu68 26.09.2023, 19:52

    Aceste tancuri vor fi extrem de utile.

  • Avatar comentarii

    ssLazio 26.09.2023, 20:33

    Rusii se declara optimisti de la inceput, desi evidentele ii contrazic.

  • Avatar comentarii

    bituca 27.09.2023, 09:42

    Sa fim seriosi. Cu cateva tancuri nu poti castiga un razboi asa mare.

  • Avatar comentarii

    AlexandraMilu 27.09.2023, 09:46

    Trebuie sa păstreze aparentele, normal!

  • Avatar comentarii

    RicaVenturiano 27.09.2023, 16:30

    Celor care exulta in fata armelor americane se sugerez sa caute ultima prostie debitata de Lloyd Austin, US Secretary of Defense, care suna cam asa: le cere rusilor sa "play by the rules" si sa inceteze cu promisiunile facute soldatilor (ca si in cazul Leopard) ca vor fi recompensati cu bani daca distrug Abrahms-urile, ca razboiul nu e vanatoare, e lucru serios. Nu-i asa ca-ti vine sa te doara mintea? :):):)

ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
06:45
Un zgomot misterios de la Ambasada Rusiei din Viena i-a chinuit luni întregi pe locuitorii din zonă. Ce au descoperit autoritățile
06:30
Un mecanic recomandă mașina care merită cumpărată la mâna a doua, deși nu își justifica prețul când era nouă: „Era prea scumpă pentru ce oferea”
06:15
Cât să dormi în plus weekend pentru a reduce riscul de hipertensiune: „Protejați-vă inima!”
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
13 sept.
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă