PNL - Partidul National Liberal

Partidul Naţional Liberal (PNL). Ştiri de ultimă oră, informaţii, anchete, reportaje despre activitatea PNL. Legi şi proiecte de lege susţinute de PNL în Parlamentul României. Partidul Naţional Liberal (PNL) România: Program, candidați și viziune Partidul Naţional Liberal este un partid parlamentar de centru-dreapta, cea mai veche formaţiune politică din România, înfiinţată în 1875. Semnul electoral al Partidului Naţional Liberal este o săgeată înscrisă într-un pătrat înconjurat de 12 stele sub care se află acronimul PNL, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colţuri rotunjite. Istoria PNL Partidul Național Liberal a fost fondat la 24 mai 1875, de un grup de mari oameni politici români, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu. Ion C. Brătianu a fost primul preşedinte al PNL, iar formaţiunea s-a aflat deseori la putere până la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Activitatea PNL a fost suspendată din 1938 și până în 1944, când a fost reluată doar pentru o scurtă perioadă. Partidul Naţional Liberal şi-a încetat activitatea în noiembrie 1947, odată cu instaurarea în România a regimului totalitar comunist. Mulți dintre fruntașii liberali au murit în închisorile comuniste, în vreme ce alții au fost forțați să ia calea exilului. PNL a fost reînfiinţat în 1990, după Revoluţia din Decembrie 1989. După căderea comunismului, o parte dintre membrii săi din exil s-au întors în țară pentru a reorganiza și reconstrui Partidul Național Liberal, iar acestora li s-au alăturat personalități din țară. Printre cei care au repus bazele noului PNL s-au numărat Dan Amedeo Lăzărescu, Nicolae Enescu, I.V. Săndulescu și Radu Câmpeanu, primul președinte postcomunist al PNL. În anii ‘90, mișcarea liberală a experimentat o perioadă caracterizată prin sciziuni, fragmentări și tentative de unificare.  Procesul reunificării liberale a început sub președinția lui Mircea Ionescu Quintus. Ca parte a Convenției Democrate, alianța opoziției unite faţă de FSN, PNL a câştigat alegerile din 1996 şi a participat la coaliția de guvernare din perioada 1996-2000, deținând portofolii importante în cabinet. În 2003, PNL a devenit parte a Alianței Dreptate și Adevăr – Alianța DA PNL-PD, iar după alegerile parlamentare din 2004, președintele PNL de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, a devenit primul premier liberal al României după căderea comunismului. În 2011, Partidul Național Liberal a format Alianța de Centru Dreapta (ACD), alături de Partidul Conservator (PC). Această alianţă și-a unit mai departe forțele cu Partidul Social Democrat, formând Uniunea Social Liberală (USL). USL a preluat guvernarea României în mai 2012, în urma unei moțiuni de cenzură asupra Guvernului Ungureanu și a câștigat alegerile parlamentare din decembrie 2012. Partidul Național Liberal a rămas parte a USL și a guvernării până în februarie 2014, când liberalii au anunțat sfârșitul Uniunii Social Liberale şi au ieşit de la guvernare. După alegerile europarlamentare din mai 2014, Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal au decis să nominalizeze un candidat comun pentru alegerile prezidențiale din 2014, să fuzioneze în viitor și să devină parte a familiei populare europene. Klaus Iohannis, noul președinte al PNL, a devenit candidatul alianței formate din cele două partide, Alianța Creștin Liberală (ACL). În 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a fost ales președinte al României, devenind primul președinte liberal din istoria țării. După câștigarea alegerilor prezidențiale, PNL și PDL au fuzionat și au adoptat un nou statut. În 2020, PNL a ocupat locul al doilea la alegerile parlamentare, după PSD, şi a decis să formeze o coaliţie de guvernare, alături de USR-Plus şi UDMR, cu liberalul Florin Cîţu prim-ministru. În anul următor, USR-Plus a ieşit de la guvernare, nemulţumit de unele decizii luate de premier, iar Guvernul Cîţu a fost demis prin moțiune de cenzură, la 5 octombrie 2021. PNL a rămas la putere, formând cu PSD Coaliţia Naţională pentru România. Primul guvern CNR a fost învestit la 15 noiembrie 2021 şi l-a avut premier pe liberalul Nicolae Ciucă. Acesta a rămas în funcţie până în 12 iunie 2023, când, conform unei înţelegeri anterioare cu PSD - așa numita „rotativă” guvernamentală, a demisionat. PSD-istul Marcel Ciolacu a preluat mandatul de prim-ministru şi a format noul guvern, cu sprijin PNL. În 2024, PSD şi PNL continuă colaborarea printr-o alianţă electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale, la care cele două formaţiuni vor participa pe liste comune. Obiectivele principale ale PNL PNL urmărește respectarea valorilor universale ale libertătii și demnității umane și a valorilor traditionale ale poporului român, precum și reprezentarea ideilor și valorilor dreptei democratice românești. PNL asigură promovarea principiilor democratiei și consolidarea statului de drept și actionează prioritar pentru realizarea următoarelor obiective politice: construirea unei societăti în care fiecare cetătean al României să se bucure de libertate și de prosperitate; garantarea, promovarea și respectarea necondiționată a demnitătii omului, a drepturilor și libertătilor fundamentale ale cetătenilor, separatia puterilor în stat și pluralismul politic; asigurarea dreptului la liberă exprimare și a libertătii depline a presei; garantarea, consolidarea și extinderea proprietătii private, stimularea liberei initiative și promovarea unui mediu de afaceri concurențial și competitiv; participarea activă a României la constructia europeană, consolidarea statutului de membru al României în Uniunea Europeană, respectarea angajamentelor asumate în calitatea sa de tară membră UE și NATO și de membru al organismelor europene și internationale, consolidarea și dezvoltarea parteneriatului strategic cu SUA; aplicarea legii și a principiilor de bună guvernare, în scopul consolidării sistemului democratic și al asigurării coeziunii economice și sociale; asigurarea egalitătii în fata legii a tuturor cetătenilor români; recunoașterea rolului comunitătii și al familiei, al traditiei, al culturii și al religiei în afirmarea identitătii nationale; reducerea rolului statului prin asigurarea unei autonomii locale bazate pe alocarea descentralizată a resurselor în economie și pe respectarea principiilor subsidiaritătii și descentralizării; asigurarea suveranitătii și securitătii nationale, a independentei, a unitătii și a integritătii României, promovarea intereselor țării și păstrarea identității naționale, în conditiile generate de statutul de membru al Uniunii Europene; combaterea tuturor formelor de discriminare în viata politică, economică și socială; creșterea nivelului de cultură, asigurarea accesului liber și egal al cetătenilor României la educatie, încurajarea dezvoltării educatiei, a educației permanente și a cercetării, educarea cetătenilor în spiritul democratiei și încurajarea acestora de a participa la viata publică; sustinerea și educarea tinerei generatii în spiritul democratiei și al valorilor europene; consolidarea democratiei și încurajarea participării cetătenilor la viata publică și la întărirea controlului public asupra statului; încurajarea dezbaterii și a schimbului de idei, atât în interiorul, cât și în exteriorul partidului; restrângerea categoriei bunurilor ce fac obiectul proprietătii publice; eliminarea barierelor administrative care împiedică libera circulatie a capitalurilor, a serviciilor, a produselor și a persoanelor; combaterea coruptiei, a crimei organizate și a terorismului; garantarea sigurantei cetăteanului; susținerea relevantei și utilității sociale, precum și a principiului dezvoltării durabile în fundamentarea politicilor publice și a deciziilor majore care privesc dezvoltarea economico-socială a tării; adaptarea permanentă a directiilor de actiune politică stabilite prin Programul Politic al partidului la nevoile reale ale României, precum și la politicile promovate de Partidul Popular European. Liderii actuali ai PNL Preşedintele PNL este Nicolae Ciucă, ales în această funcţie la 10 aprilie 2022. Secretarul general al PNL este Lucian Bode, iar Gheorghe Flutur, Rareş Bogdan şi Dan Motreanu sunt prim-vicepreşedinţi. PNL are 26 de vicepreşedinţi, între cei mai influenţi numărându-se Nelu Tătaru, Marcel Vela, Robert Sighiartău, Florin Roman, Gheorghe Falcă, Alin Tişe, Virgil Popescu, Sorin Cîmpeanu şi Alina Gorghiu. Alţi lideri importanţi sunt Ilie Bolojan, Vasile Blaga, Ciprian Ciucu şi Raluca Turcan. Citeşte ultimele informaţii despre Partidul Naţional Liberal-PNL!

Klaus Iohannis, despre candidatura la parlamentare: Nu doresc o lege pentru mine, voi avea grijă să nu existe
25 sept. 2024

Klaus Iohannis, despre candidatura la parlamentare: Nu doresc o lege pentru mine, voi avea grijă să nu existe

CTP îl atacă pe Klaus Iohannis: „Un refuzat la export. E sub trufia sa să-și țină paltonul pe braț și să spună că vrea la Senat”
25 sept. 2024

CTP îl atacă pe Klaus Iohannis: „Un refuzat la export. E sub trufia sa să-și țină paltonul pe braț și să spună că vrea la Senat”

Sfârșitul epocii Iohannis sau sfârșitul PNL-ului? Mai bine-l trimiteau la Muncă
25 sept. 2024

Sfârșitul epocii Iohannis sau sfârșitul PNL-ului? Mai bine-l trimiteau la Muncă

Ruptură între PNL și PSD. Nicolae Ciucă nu mai vrea să meargă la ședințele de coaliție și alianța este incertă după alegeri - SURSE
24 sept. 2024

Ruptură între PNL și PSD. Nicolae Ciucă nu mai vrea să meargă la ședințele de coaliție și alianța este incertă după alegeri - SURSE

Replica lui Marcel Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a transmis că PNL poate să rupă coaliția cu PSD după alegeri
24 sept. 2024

Replica lui Marcel Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a transmis că PNL poate să rupă coaliția cu PSD după alegeri

Nicolae Ciucă confirmă posibilitatea ruperii coaliției PNL-PSD: „Nu văd cum putem să realizăm o coaliţie cu Partidul Social Democrat după alegeri”
24 sept. 2024

Nicolae Ciucă confirmă posibilitatea ruperii coaliției PNL-PSD: „Nu văd cum putem să realizăm o coaliţie cu Partidul Social Democrat după alegeri”

PSD critică intenția PNL de a rupe coaliția după alegeri: „Vor să dea foc ţării pentru că nu vrem să îi dăm un loc de muncă lui Iohannis”
24 sept. 2024

PSD critică intenția PNL de a rupe coaliția după alegeri: „Vor să dea foc ţării pentru că nu vrem să îi dăm un loc de muncă lui Iohannis”

Culise. Cum i-a lăsat PSD pe liberali cu ochii-n soare la legea cu dedicație pentru Klaus Iohannis
23 sept. 2024

Culise. Cum i-a lăsat PSD pe liberali cu ochii-n soare la legea cu dedicație pentru Klaus Iohannis

Marcel Boloș insistă că impozitul progresiv nu este potrivit pentru România: „Trebuie să apărăm cota unică”
23 sept. 2024

Marcel Boloș insistă că impozitul progresiv nu este potrivit pentru România: „Trebuie să apărăm cota unică”

Președintele Camerei Deputaților, despre Iohannis: Dacă vrea parlamentar, să își dea demisia
23 sept. 2024

Președintele Camerei Deputaților, despre Iohannis: Dacă vrea parlamentar, să își dea demisia

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze
21 sept. 2024

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru a repara dezastrul provocat de inundații. Ciucă, atac la Ciolacu: Nu a participat la discuții
20 sept. 2024

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru a repara dezastrul provocat de inundații. Ciucă, atac la Ciolacu: Nu a participat la discuții

Aviz negativ al CES pentru candidatura lui Iohannis la alegerile parlamentare pe lista PNL. Ce a decis Consiliul Legislativ
20 sept. 2024

Aviz negativ al CES pentru candidatura lui Iohannis la alegerile parlamentare pe lista PNL. Ce a decis Consiliul Legislativ

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: „E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige”
20 sept. 2024

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: „E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige”

Ludovic Orban susține că ar exista un acord între PSD și PNL: „Planul este ca Iohannis să ajungă premier, cu Marcel Ciolacu președinte”
19 sept. 2024

Ludovic Orban susține că ar exista un acord între PSD și PNL: „Planul este ca Iohannis să ajungă premier, cu Marcel Ciolacu președinte”

Kelemen Hunor: „Klaus Iohannis a ținut PNL la guvernare, acum e rândul partidului să plătească factura”
18 sept. 2024

Kelemen Hunor: „Klaus Iohannis a ținut PNL la guvernare, acum e rândul partidului să plătească factura”

Ce spune Nicolae Ciucă că îl diferențiază de Marcel Ciolacu: „El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara”
18 sept. 2024

Ce spune Nicolae Ciucă că îl diferențiază de Marcel Ciolacu: „El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara”

Ionuţ Moşteanu, mesaj pentru Klaus Iohannis: „E timpul să te pensionezi, ai făcut prea mult rău României”
18 sept. 2024

Ionuţ Moşteanu, mesaj pentru Klaus Iohannis: „E timpul să te pensionezi, ai făcut prea mult rău României”

USR voia o alianţă preelectorală cu PNL condus de Ilie Bolojan, spune Elena Lasconi
17 sept. 2024

USR voia o alianţă preelectorală cu PNL condus de Ilie Bolojan, spune Elena Lasconi

Ce domenii vor primi mai mulți bani la rectificarea bugetară din această toamnă
17 sept. 2024

Ce domenii vor primi mai mulți bani la rectificarea bugetară din această toamnă

Nicuşor Dan a semnat pentru candidatura lui Nicolae Ciucă la preşedinţie, la fel cum a făcut și pentru Elena Lasconi | VIDEO
15 sept. 2024

Nicuşor Dan a semnat pentru candidatura lui Nicolae Ciucă la preşedinţie, la fel cum a făcut și pentru Elena Lasconi | VIDEO

Nicolae Ciucă e oficial candidatul PNL la alegerile prezidențiale. Candidatura lui a fost validată de congres | VIDEO
15 sept. 2024

Nicolae Ciucă e oficial candidatul PNL la alegerile prezidențiale. Candidatura lui a fost validată de congres | VIDEO

Nicolae Ciucă numește PSD „urmașul Partidului Comunist”. „Ne dorim să facem o coaliție cu partidele de dreapta”
15 sept. 2024

Nicolae Ciucă numește PSD „urmașul Partidului Comunist”. „Ne dorim să facem o coaliție cu partidele de dreapta”

Pe cine mizează Mircea Geoană că va ajunge în turul 2 la prezidențiale: „Eu văd o competiţie în trei”
14 sept. 2024

Pe cine mizează Mircea Geoană că va ajunge în turul 2 la prezidențiale: „Eu văd o competiţie în trei”

Instituția derogării ia avânt în PNL. Liberalii rămân în zodia candidatului importat, nu format
14 sept. 2024

Instituția derogării ia avânt în PNL. Liberalii rămân în zodia candidatului importat, nu format

Nicușor Dan vine la Consiliul Național al PNL, unde Nicolae Ciucă va fi validat candidat la președinție - Surse
13 sept. 2024

Nicușor Dan vine la Consiliul Național al PNL, unde Nicolae Ciucă va fi validat candidat la președinție - Surse

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este un om bogat: „Îmi completez declaraţia de avere în zece minute”
12 sept. 2024

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este un om bogat: „Îmi completez declaraţia de avere în zece minute”

Fricoși la locale, fruntași pe listele la parlamentare. Cum își calcă PNL în picioare decizia privind candidaturile la alegeri
11 sept. 2024

Fricoși la locale, fruntași pe listele la parlamentare. Cum își calcă PNL în picioare decizia privind candidaturile la alegeri

Legi noi în sprijinul victimelor infracțiunilor: este eliminat termenul de 60 de zile pentru depunerea plângerii penale. Condițiile în care proxenetismul va fi pedepsit precum traficul de persoane

Adio, revizuire a Constituției cu Ciucă președinte! Cuvintele de bază ale unei cărți modeste: prosperitate și stabilitate
11 sept. 2024

Adio, revizuire a Constituției cu Ciucă președinte! Cuvintele de bază ale unei cărți modeste: prosperitate și stabilitate

Marcel Ciolacu i-a analizat pe ceilalți candidați de la prezidențiale: Nicolae Ciucă, „om cumsecade”. George Simion, „agent imobiliar”
10 sept. 2024

Marcel Ciolacu i-a analizat pe ceilalți candidați de la prezidențiale: Nicolae Ciucă, „om cumsecade”. George Simion, „agent imobiliar”

Partidele ar putea primi subvenția de la stat integral doar dacă pe listele de alegeri vor fi cel puțin 30% femei. Legea a trecut de Senat
10 sept. 2024

Partidele ar putea primi subvenția de la stat integral doar dacă pe listele de alegeri vor fi cel puțin 30% femei. Legea a trecut de Senat

Pensiile militare sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Ciucă i-a cerut lui Boloș să modifice legea
10 sept. 2024

Pensiile militare sub 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate. Ciucă i-a cerut lui Boloș să modifice legea

Ministrul Apărării, chemat în Parlament să explice modul cum își protejează România spaţiul aerian, în lipsa unei legi
10 sept. 2024

Ministrul Apărării, chemat în Parlament să explice modul cum își protejează România spaţiul aerian, în lipsa unei legi

Un ostaș în slujba țării. Cartea lui Nicolae Ciucă poate fi citită doar online, gratuit
9 sept. 2024

Un ostaș în slujba țării. Cartea lui Nicolae Ciucă poate fi citită doar online, gratuit

CTP, despre cartea lui Nicolae Ciucă: E „pe locul 2 în istoria coțcăriilor «editoriale» postdecembriste”
9 sept. 2024

CTP, despre cartea lui Nicolae Ciucă: E „pe locul 2 în istoria coțcăriilor «editoriale» postdecembriste”

Ciolacu, ironie la adresa lui Ciucă: „Nu am mâncat fasole verde teci, dar a fost foarte bun”
6 sept. 2024

Ciolacu, ironie la adresa lui Ciucă: „Nu am mâncat fasole verde teci, dar a fost foarte bun”

Nicolae Ciucă își va lansa cartea „În slujba Ţării” duminică, spun surse liberale
5 sept. 2024

Nicolae Ciucă își va lansa cartea „În slujba Ţării” duminică, spun surse liberale

Imaginea lui Sergiu Nicolaescu, folosită pentru a promova cartea lui Nicolae Ciucă. PNL a lansat un „trailer” pentru „Un ostaș în slujba țării”
5 sept. 2024

Imaginea lui Sergiu Nicolaescu, folosită pentru a promova cartea lui Nicolae Ciucă. PNL a lansat un „trailer” pentru „Un ostaș în slujba țării”

Nicolae Ciucă spune că nu a existat o discuție în coaliție despre comisarul european Roxana Mînzatu
4 sept. 2024

Nicolae Ciucă spune că nu a existat o discuție în coaliție despre comisarul european Roxana Mînzatu

Nicolae Ciucă spune că a vorbit cu Elena Lasconi: „Nu cred că se mai poate întâmpla ceva”
4 sept. 2024

Nicolae Ciucă spune că a vorbit cu Elena Lasconi: „Nu cred că se mai poate întâmpla ceva”

Polițiștii, militarii și agenții din penitenciare protestează azi la sediile centrale ale PSD și PNL: „Nu poți să-ți bați joc de armată!”
3 sept. 2024

Polițiștii, militarii și agenții din penitenciare protestează azi la sediile centrale ale PSD și PNL: „Nu poți să-ți bați joc de armată!”

Cine este noul președinte al Camerei Deputaților. L-a învins detașat pe George Simion
2 sept. 2024

Cine este noul președinte al Camerei Deputaților. L-a învins detașat pe George Simion

Parlamentarii se întorc din vacanță. Prioritățile anunțate pentru ultima sesiune din această legislatură
2 sept. 2024

Parlamentarii se întorc din vacanță. Prioritățile anunțate pentru ultima sesiune din această legislatură

Victor Ponta îl sfătuiește pe Nicolae Ciucă să nu vorbească la televizor în campania electorală: Problema lui e că... dom'le, ai vreo idee a dumitale?
1 sept. 2024

Victor Ponta îl sfătuiește pe Nicolae Ciucă să nu vorbească la televizor în campania electorală: Problema lui e că... dom'le, ai vreo idee a dumitale?

Klaus Iohannis, despre funcționarea coaliției PSD-PNL înaintea alegerilor: Următoarele luni vor fi foarte agitate
31 aug. 2024

Klaus Iohannis, despre funcționarea coaliției PSD-PNL înaintea alegerilor: Următoarele luni vor fi foarte agitate

Cine sunt cei mai puternici lideri PSD şi PNL, după rezultatele obținute la alegerile locale | ANALIZĂ
31 aug. 2024

Cine sunt cei mai puternici lideri PSD şi PNL, după rezultatele obținute la alegerile locale | ANALIZĂ

Mircea Roşca revine la șefia PNL Prahova după ce a scăpat de acuzaţiile de corupţie. L-a înlocuit pe Iulian Dumitrescu
30 aug. 2024

Mircea Roşca revine la șefia PNL Prahova după ce a scăpat de acuzaţiile de corupţie. L-a înlocuit pe Iulian Dumitrescu

Elena Lasconi spune că ar vrea să afle dacă Rareș Bogdan colaborează cu serviciile secrete. Replica liberalului
30 aug. 2024

Elena Lasconi spune că ar vrea să afle dacă Rareș Bogdan colaborează cu serviciile secrete. Replica liberalului

Rareș Bogdan, după propunerea Elenei Lasconi ca liberalul Ilie Bolojan să devină premier: „E un truc politic”
30 aug. 2024

Rareș Bogdan, după propunerea Elenei Lasconi ca liberalul Ilie Bolojan să devină premier: „E un truc politic”

Nicolae Ciucă, desemnat oficial candidatul PNL la prezidențiale: „România are nevoie de un președinte care să întruchipeze valorile pe care românii le respectă”
29 aug. 2024

Nicolae Ciucă, desemnat oficial candidatul PNL la prezidențiale: „România are nevoie de un președinte care să întruchipeze valorile pe care românii le respectă”

Raluca Turcan, despre o rupere a coaliţiei cu PSD: „Guvernarea nu este concurs de frumuseţe, ci despre proiecte concrete și profesionalism”
29 aug. 2024

Raluca Turcan, despre o rupere a coaliţiei cu PSD: „Guvernarea nu este concurs de frumuseţe, ci despre proiecte concrete și profesionalism”

Deputatul Alin Ignat demisionează din PNL. Care sunt motivele
29 aug. 2024

Deputatul Alin Ignat demisionează din PNL. Care sunt motivele