UPDATE. Toate drumurile naționale sunt deschise circulației auto

22 aprilie 2017 12:45

Cod portocaliu și cod galben de ninsori până vineri. Meteorologii au emis joi o nouă avertizare meteo de ninsori abundente în zonele montane. România este traversată de un ciclon, care determină o răcire accentuată și ninsori abundente. Vremea este neobișnuit de rece și în Capitală, iar sâmbătă dimineață temperaturile vor coborî până la -2 grade. 


SUMAR: 


UPDATE ora 12.45: Doi bărbaţi de 40-50 de ani, fără acte, au fost aduşi de către echipajele de urgenţă la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon“ cu hipotermie severă. Unul dintre aceştia avea temperatura centrală a corpului de 29 de grade, fiind nevoie de mai multe ore până când medicii au reuşit să-l stabilizeze.

UPDATE ora 12.05: Toate drumurile naționale sunt deschise circulației auto, însă pe întregul sector de drum de pe DN 24D, între localitățile Grivița (km 9+000), județul Vaslui, și Vânători (km 84+911), județul Galați, se menține restricția de tonaj pentru autovehiculele cu masă maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii rutiere (CNAIR).

UPDATE 22 aprilie, ora 11.05: Cea mai scăzută temperatură înregistrată în această primăvară în Harghita a fost consemnată sâmbătă dimineața la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 9 grade Celsius.

UPDATE 22 aprilie, ora 10.35: Optzeci și opt de localități din patru județe ale Moldovei sunt în continuare fără energie electrică, unele de mai bine de 36 de ore, din cauza intemperiilor, în special a celor din cursul nopții de joi spre vineri. Peste jumătate din satele rămase fără curent sunt din județul Vaslui, unde au fost rupți peste 130 de stâlpi de medie și înaltă tensiune.

UPDATE 22 aprilie, ora 8.00: Traficul este în continuare întrerupt pe DN24D din județele Vaslui și Galați, din cauza zăpezii și a viscolului, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române. Tototodată, pe acelaşi drum naţional, între localităţile Cuca şi Vânători (judeţul Galaţi), se circulă îngreunat, cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

UPDATE 22:20: Traficul rutier mai este întrerupt, vineri seara, pe tronsoane a două drumuri naţionale din judeţele Galaţi şi Vaslui din cauza zăpezii şi a viscolului, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În judeţul Galaţi, circulaţia este întreruptă pe DN24D între Bălăbăneşti şi Cuca, iar în judeţul Vaslui, pe DN26 pe tronsonul Găneşti – Blăgeşti.

Porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud – Agigea şi Midia au fost redeschise în cursul serii traficului maritim şi fluvial, precizează sursa citată.

Traficul rutier a fost întrerupt, vineri, la ora 17:00, pe tronsoane de pe cinci drumuri naţionale din judeţele Galaţi şi Vaslui: pe DN24D Bălăbăneşti – Cuca (judeţul Galaţi), pe DN24A Murgeni – Fălciu; DN2F Vlădia – Dragomireşti; DN26 Murgeni – Blăgeşti; DN11A Podul Turcului – Bârlad (judeţul Vaslui). Ulterior, la ora 17.45, a fost oprită pe tronsoanele: DN24A Murgeni – Fălciu; DN26 Găneşti – Blăgeşti şi DN11A Podul Turcului – Bârlad din Vaslui precum şi pe DN24D Bălăbăneşti – Cuca în judeţul Galaţi.

UPDATE 21:30: Pe toate drumurile din judeţul Braşov se circulă în condiţii de iarnă, însă nu sunt drumuri blocate s-au închise şi nici probleme în alimentarea populaţiei cu energie electrică, gaze sau apă, a declarat vineri seara, pentru Agerpres, prefectul Braşovului, Marian Rasaliu.

„În cursul dimineţii de vineri, au existat o serie de blocaje pe DN1, între Braşov şi Predeal, şi pe DN1A la limita dintre judeţele Braşov şi Prahova, din cauza mai multor tiruri care au derapat în timpul nopţii, dar şi a altor tipuri de autovehicule echipate cu cauciucuri de vară. Personal, m-am deplasat în cursul zilei şi pe DN1 până la Predeal, şi pe DN1A, dar şi pe DN73 până la Fundata. Tirurile care doreau să meargă vineri dimineaţa pe DN1 spre Predeal, au fost oprite la ieşirea din Braşov. Dacă în prima parte a zilei s-a circulat în coloană, cu mare greutate, până la Predeal, după prânz lucrurile au intrat treptat în normal. Drumurile sunt la negru şi se circulă normal”, a spus prefectul.

Acesta a adăugat că în judeţ nu au fost probleme în alimentarea localităţilor cu energie electrică, gaze sau apă, pe parcursul ultimelor trei zile.

UPDATE 18:30: Numărul localităţilor rămase fără energie electrică în judeţul Brăila a crescut, vineri după-amiază, de la 23, câte erau dimineaţă, la 30, fiind afectaţi peste 8.000 abonaţi, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt.col. Ştefan Stoian.

Localităţile fără curent sunt: Gurguieţi, Sihleanu, Scorţaru Nou, Constantineşti, Râmnicelu, Corbu Nou, Măxineni, Gemenele, Găvani, Movila Miresii, Siliştea, Muchea, Romanu, Tudor Vladimirescu, Scorţaru Vechi, Gradiştea, Cuastura, Boarca, Racoviţa, Corbeni, Târlele Filiu, Căldăruşa, Chiscani, Albina, Salcia Tudor, Cuza Vodă, M. Kogalniceanu, Olăneasca şi Oancea.

Totodată, municipiul Bârlad a fost realimentat cu energie electrică, printr-o linie din judeţul Bacău, în timp ce pentru zona de est a judeţului Vaslui se estimează că în această seară va fi reluată alimentarea cu energie, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, compania Delgaz Grid.

UPDATE 18:20: Traficul rutier a fost întrerupt, vineri, la ora 17:00, pe tronsoane de pe cinci drumuri naţionale din judeţele Galaţi şi Vaslui, din cauza zăpezii şi a viscolului, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit informării, în judeţul Galaţi circulaţia rutieră este întreruptă pe DN24D Bălăbăneşti – Cuca, iar în judeţul Vaslui pe DN24A Murgeni – Fălciu; DN2F Vlădia – Dragomireşti; DN26 Murgeni – Blăgeşti; DN11A Podul Turcului – Bârlad.

UPDATE 17:30: IGSU a dispus măsuri urgente pentru deblocarea a trei autocare, surprinse de zăpadă în localitățile Albița, Crasna și Valea Grecului din județul Vaslui, după cum urmează:

  • Un autocar cu 53 de persoane se află în Vama Albița;
  • Un autocar cu 34 de persoane se află în zona localității Crasna, pe sensul de mers spre Huși;
  • Un autocar cu 18 copii cu vârste între 10-12 ani, de altă naționalitate, se află în zona localității Valea Grecului, pe sensul de mers spre Huși.

Până în acest moment nu au fost semnalate probleme medicale ale ocupanților, a precizat Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania, pe pagina de Facebook a instituției.

Pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în sprijinul echipajelor locale de intervenție au fost dislocate trei șenilate.

De asemenea, spre această zonă a plecat în sprijin și o șenilată de la Direcția Regională de Drumuri si Poduri Iași, în baza protocolului încheiat între IGSU și CNAIR.

Totodată, în sprijinul persoanelor din autocare acționează o autofreză și un camion de intervenție din cadrul ISU Vaslui si două transportoare din cadrul unității militare din Huși.

După preluarea acestora, persoanele vor fi transportate în spațiile de cazare temporară puse la dispoziție de către Primăria Huși, unde vor primi apă și hrană.

UPDATE 17:20: Meteorologii anunţă risc foarte mare de producere de avalanşe, la peste 1.800 metri altitudine în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac.

Risc foarte mare de avalanşe înseamnă unul de gradul cinci, pe o scară de la unu la cinci.

Sub altitudinea de 1.800 de metri în Munţii Făgăraş, riscul de avalanşe este mare, de gradul patru.

UPDATE 17:10: Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, la Vaslui, că până la ora 22.00 toate drumurile din judeţ vor fi deblocate şi redate circulaţiei.

„Am nimerit în judeţ în mijlocul codului portocaliu, dar şi mandatul la minister tot cu un cod portocaliu l-am început. (…) Am făcut o inspecţie pe DN 24, pentru a urmări cum se desfăşoară deszăpezirea. Utilajele sunt la lucru, am promisiuni că, până la ora 22.00, se vor debloca toate drumurile şi vor fi deschise pentru circulaţie. Din păcate, acest cod portocaliu a prins participanţii la trafic cu autoturismele neechipate corespunzător, dar, în acelaşi timp, a fost pentru noi un test foarte bun şi e bine că am reuşit să avem utilajele disponibile, pentru a interveni eficient şi pentru a reuşi să decongestionăm principalele drumuri naţionale”, a declarat Răzvan Cuc.

Şeful Direcţiei Regionale De Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, Ovidiu Laicu, a declarat că în judeţul Vaslui se acţionează cu peste 30 de utilaje de deszăpezire, dar că intervenţia acestora a fost îngreunată de viscol.

„Eu îmi cer scuze pentru inconvenientele care au fost, dar cu Dumnezeu, zic eu, nu ne putem pune. Până la ora 22.00 se va circula pe toate drumurile din Vaslui”, a precizat Ovidiu Laicu.

UPDATE 16:20: Traficul rutier pe DN15D, între Piatra Neamţ şi Roman, a fost deschis vineri la ora 14:30, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat.

Circulaţia este îngreunată pe DN1 şi DN1A din cauza autovehiculelor care nu sunt echipate corespunzător de iarnă. Totodată, mai multe autocamioane neechipate corespunzător condiţiilor de iarnă staţionează la acostament pe DN1A, la km 161+000.

„Astfel, pe DN1A, la km 161+000, mai multe autocamioane neechipate adecvat staţionează la acostament. Reprezentanţii CNAIR fac eforturi pentru tractarea acestora în rampă, astfel încât autovehiculele să poată degaja zona. Staţionarea acestor autovehicule pe sectorul de drum în cauză a împiedicat autoutilajele să îşi desfăşoare acţiunea de deszăpezire”, se arată în comunicat.

Pe DN1 şi DN1A, unde acţionează 27 de utilaje de deszăpezire ale CNAIR, au fost împrăştiate peste 500 de tone de material antiderapant însă carosabilul este în continuare afectat de căderile de zăpadă.

UPDATE 16:00: Culturile de rapiţă şi pomii fructiferi vor avea cel mai mult de suferit din cauza ninsorii abudente din ultimele zile. În plus, şi celelalte culturi vor avea de suferit dacă temperaturile vor scădea în perioada următoare, afirmă directorul Direcţiei Agricole Covasna. Konczei Csaba.

„Cel mai mult este afectată, după părerea mea, rapiţa, având în vedere că deja era crescută foarte mult şi este doborâtă de zăpada mare, umedă şi grea. Şi la pomii fructiferi este o problemă, mai ales la cei care sunt înfloriţi, vişini, cireşi, soiurile de pruni mai precoce (…) Dacă temperaturile vor continua să scadă în următoarele zile, vor fi probleme şi cu celelalte culturi, mai ales cu sfecla de zahăr şi cu cerealele de primăvară care sunt în curs de răsărire”, a declarat vineri, pentru Agerpres, Konczei Csaba.

UPDATE 14:25: Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, vineri, că este informat în fiecare oră cu privire la problemele cauzate de vremea nefavorabilă, precizând că „lucrurile sunt sub control”. „Am raport şi din partea Ministerului Afacerilor Interne. Doamna ministru îmi trimite din oră în oră raportul legat de drumuri închise şi (…) mă asigură că se lucrează, aşa cum s-a lucrat şi într-o perioadă mai grea, în ianuarie, când am avut Cod roşu”, a declarat Grindeanu, într-o conferinţă de presă la Brăila.

UPDATE 14:15: IGSU a anunțat că a a dispus măsuri urgente pentru deblocarea a 3 autocare, surprinse de zăpadă în localitățile Albița, Crasna și Valea Turcului din județul Vaslui, după cum urmează:

– Un autocar cu 53 de persoane se află în Vama Albița.

– Un autocar cu 34 de persoane se află în zona localității Crasna, pe sensul de mers spre Huși.

– Un autocar cu 18 copii cu vârste între 10-12 ani, de altă naționalitate, se află în zona localității Valea Grecului, pe sensul de mers spre Huși.

Până în acest moment nu au fost semnalate probleme medicale ale ocupanților. Pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în sprijinul echipajelor locale de intervenție au fost dislocate trei șenilate (una de la ISU Brăila și două de la ISU Vrancea), încadrate cu personal medical SMURD .

De asemenea, spre această zonă a plecat în sprijin și o șenilată de la Direcția Regională de Drumuri si Poduri Iași, în baza protocolului încheiat între IGSU și CNAIR. Totodată, în sprijinul persoanelor din autocare acționează o autofreză și un camion de intervenție din cadrul ISU Vaslui și două transportoare din cadrul unității militare din Huși. După preluarea acestora, persoanele vor fi transportate în spațiile de cazare temporară puse la dispoziție de către Primăria Huși, unde vor primi apă și hrană.

UPDATE 13:30: Polițiștii argeșeni au amendat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), vineri, în urma tamponărilor produse în cursul dimineții pe autostrada A1, din cauza poleiului. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, administratorului drumului i-a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 3.045 de lei.

Autostrada A1 a fost închisă timp de mai multe ore între kilometrii 106 și 120, vineri dimineață, în urma unor tamponări cauzate de polei, traficul rutier fiind deviat prin municipiul Pitești.

UPDATE 12:50: Pe DN 1 A relația Văleni de munte – Cheia- Săcele, jandarmii din Prahova au împărțit apă și mâncare șoferilor de Tir rămași blocați. În zona sunt mai bine de 40 de Tiruri blocate.

UPDATE 11:30:  Orașul Bârlad a rămas fără curent electric după ce un stâlp de curent a fost doborât de zăpadă. Mai multe echipe lucrează pentru a remedia avaria.

Mai multe trenuri au avut întârzieri majore

UPDATE 11:15: Mai multe trenuri au avut întârzieri majore din cauza viscolului, a vântului puternic şi a frigului, circulaţia feroviară fiind afectată pe Sucursalele Regionalelor Galaţi, Iaşi şi Braşov. Pe SRCF Galaţi, relaţia Adjud – Pufeşti, unde circulaţia se defăşoară doar pe firul II, între orele 1.30 – 5.20 circulaţia feroviară a fost întreruptă, deoarece locomotiva care remorca un tren a agăţat cu pantograful un cablu care atârna de linia de contact. Din această cauză, opt trenuri au întârziat cu mai mult de 20 de ore.

Pe relaţia Hanu Conache – Independenţa, circulaţia a fost întreruptă, în noaptea de joi spre vineri, deorece un fir de energie electrică s-a rupt şi a căzut în gabaritul liniei. De la ora 4.50 se circulă pe firul II cu tracţiune Diesel.

Pe SRCF Braşov, relaţia Timişu de Sus – Dârste din cauza copacilor căzuţi pe firul de contact circulaţia a fost întreruptă de la ora 2.20. Vineri dimineaţă firul I s-a repus sub tensiune, iar firul II rămâne închis.

Cinci zboruri de pe Aeroportul Iași au fost amânate din cauza ninsorii și a ceții

UPDATE 10:55: Sute de persoane sunt blocate pe Aeroportul Internațional Iași după ce operatorii de curse aeriene au amânat trei zboruri interne și două spre Londra, din cauza ceții și a ninsorii abundente.

UPDATE 10:35: Mai multe drumuri naționale din țară sunt blocate, la această oră, din cauza zăpezii și a viscolului, anunță Centrul Infotrafic.

  • DN26 Folteşti – Blăgeşti, în judeţul Vaslui;
  • DN24D Bălăbăneşti – Cuca, în judeţul Galaţi,
  • DN24A Murgeni – Fălciu, în judeţul Vaslui;
  • DN24B Albiţa – Huşi, judeţul Vaslui;
  • DN2F Vlădia – Ivăneşti, în judeţul Vaslui;
  • DN15D Piatra Neamţ – Roman, judetul Neamţ;
  • DN11A Podu Turcului  – Bârlad, în judeţul Vaslui

În judeţul Tulcea, traficul rutier este blocat pe DN22A Ciucurova – Topolog, din cauza unui camion care a derapat pe drumul acoperit cu zăpadă.

În judeţul Bacău, circulația a fost blocată, după ce un camion a ieșit în decor pe DN2G Bacău- Moineşti.

În județul Prahova, un autotren a derapat, iar traficul rutier este blocat pe DN1A Braşov – Cheia.

În judeţul Iaşi, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN 28A Târgu Frumos – Paşcani, din cauza ninsorii viscolite.

În județul Constanța, din cauza vântului puternic, sunt suspendate manevrele în porturile de la Marea Neagră (Constanța-Nord, Constanța-Sud, Midia și Mangalia).


UPDATE 10:20: Un autocar cu 34 de pasageri din Republica Moldova a rămas înzăpezit, vineri, între Vama Albița și Huși, județul Vaslui. Șoferul autocarului a spus că a pornit din București și trebuie să ajungă la Chișinău, însă nu mai are combustibil în rezervor. Nu se poate întoarce spre Vaslui pentru că drumul este acoperit de nămeți uriași în apropierea localității Valea Grecului, scrie vremeanoua.ro.

sursă foto: vremeanoua.ro

Totodată, un copil, care urma să ajungă pentru transplant la Iași, și părinții săi au rămas înzăpeziți. Aceștia au fost salvați de autorități și duși în siguranță la Huși.

Pe acelaşi sector de drum, între Huşi şi Vama Albiţa, o cisternă s-a răsturnat, fără a se cunoaşte, deocamdată, dacă există scurgeri de combustibil.

UPDATE 9:20: O autoșenilată și o autospecială au fost trimise în zona de munte a județului Buzău, unde zăpada, care acoperă drumul, are chiar și doi metri înălțime. Salvatorii au intervenit pentru a prelua patru persoane care au nevoie de dializă. În jurul orei 5.00, doi dintre bolnavi au fost aduşi la o ambulanţă, iar pentru preluarea celorlalţi doi echipajele medicale aşteaptă un utilaj pentru a curăţa drumul acoperit de nămeți uriași, scrie Stiridebuzau.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, Vasile Prahoveanu, a precizat că o autoşenilată şi o autospecială de transport persoane şi victime multiple s-au deplasat, joi seara, în localitățile şi Săruleşti, pentru a transporta la Spitalul Judeţean Buzău patru persoane programate vineri pentru dializă.

Pentru că pe drum se circulă cu dificultate, doi dintre bolnavi au fost preluați de o ambulanță, vineri, în jurul orei 5. Pentru că este viscol, echipajele medicale așteaptă acum un utilaj de deszăpezire și s-au refugiat în sediul Primăriei Sărulești.

Pe drumurile naționale și județene din zona de munte a județului Buzău se circulă îngreunat. Drumarii au împrăștiat zeci de tone de material antiderapante pe mai multe drumuri județene.


UPDATE 8:43: Traficul rutier pe autostrada A1 București-Pitești, a fost reluat, începând cu ora 8, pe sensul către Pitești, a anunțat Centrul Infotrafic. În această dimineață, traficul a fost deviat pentru că un tronson din drumul de mare viteză era acoperit cu polei.

UPDATE 21 aprilie, ora 7:30: Din cauza zăpezii şi a viscolului, cinci drumuri naţionale, majoritatea din judeţul Vaslui, au fost închise. În județul Constanța, vântul suflă cu putere și din acest motiv au fost suspendate manevrele în toate porturile de la Marea Neagră.

Potrivit Centrului Infotrafic, pe autostrada A1 s-a format polei, iar traficul a fost deviat.

Din cauza vremii, traficul este întrerupt pe următoarele tronsoane de drumuri naţionale:

  •  DN26 Vânători – Blăgeşti, în judeţele Galaţi şi Vaslui;
  • DN24D, în judeţul Galaţi, între intersecţia cu DN26 (zona Tuluceşti) şi limita cu judeţul Vaslui;
  • DN24A Murgeni – Fălciu, în judeţul Vaslui ;
  • DN2F Vlădia – Ivăneşti, în judeţul Vaslui;
  • DN11A Podu Turcului  – Bârlad, în judeţul Vaslui; probleme pe acest drum sunt şi pe raza judeţului Vrancea.

Totodată, în județul Iași, circulația camioanelor cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricționată pe 28A Târgu Frumos – Paşcani, din cauza ninsorii viscolite.

Este polei pe autostrada A1 București – Pitești, între kilometri 106 și 120. Din acest motiv, traficul a fost deviat pe DN65 prin Pitești. Polițiștii le recomandă șoferilor să mărească distanța de mers între mașini, să reducă viteza și să nu bruscheze comenzile.

De asemenea, în judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic, sunt suspendate manevrele în porturile de la Marea Neagră – Constanţa-Nord, Constanţa-Sud, Midia şi Mangalia.


UPDATE ora 21:40: Drumul naţional DN 24A între localităţile Murgeni şi Falciu şi DN 26 între localităţile Murgeni şi Blagesti, ambele din judeţul Vaslui, au fost închise pe fondul lipsei de vizibilitate cauzate de viscol şi ninsoarea abundentă, anunţă joi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Utilajele de deszăpezire ale CNAIR SA acţionează pentru reluarea circulaţiei, imediat ce condiţiile meteo vor permite. În continuare circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă şi este absolut necesar ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările Poliţiei Rutiere”, precizează compania de drumuri.

UPDATE ora 21:00: Circulaţia pe DN 73 între Braşov şi Fundata a fost restricţionată joi seară pentru autovehiculele de peste 7,5 tone, din cauza viscolului şi ninsorii abundente din zonă, precizează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) într-un comunicat.

Totodată, peste 4.700 de abonaţi din 14 localităţi din judeţul Brăila au rămas fără energie electrică din cauza vântului puternic, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

Potrivit acestuia, localităţile fără curent sunt Oprişăneşti, Plopu, Pietrosu, Baldovineşti, Silistea, Târlele Filiu, Traian, Căldăruşa, Batogu, Ioneşti, Tudor Vladimirescu, Romanu, Scorţaru Vechi şi Comaneasca.

UPDATE 17:10: Meteorologii au extins la 15 judeţe din centrul, nordul şi estul ţării avertizarea Cod portocaliu de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până vineri dimineaţa, reiese din prognoza de specialitate actualizată, joi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 aprilie, ora 15:00 – 21 aprilie, ora 9:00, în cea mai mare parte a Moldovei, vor fi precipitaţii însemnate cantitativ şi se vor cumula local 50 – 60 l/mp. Judeţele vizate de atenţionarea Cod portocaliu sunt: Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Galaţi, Vrancea, Covasna, Harghita, Braşov, Argeş (în nord), Dâmboviţa (nord), Prahova (nord), Buzău (nord-vest), Sibiu (în sud).

De asemenea, la începutul intervalului, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar din cursul nopţii de joi spre vineri (20/21 aprilie) vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă.

Totodată, în intervalul 20 aprilie, ora 15:00 – 21 aprilie, ora 14:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de precipitaţii, în 17 judeţe. Astfel, în Moldova şi Transilvania vor predomina ninsorile, iar în nordul Munteniei şi al Dobrogei precipitaţiile mixte. La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă.

În plus, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde viteza la rafală va atinge 55 – 65 km/h.

UPDATE 14:45: Ninsorile puternice, care au pus stăpânire pe mai multe județe din țară, au nimicit culturile agricole. Pomii fructiferi, floarea soarelui și vița de vie au fost compromise din cauza frigului. Proprietarii culturilor spun că vor putea afla care este amploarea dezastrului, numai după ce ninsorile se vor opri.

Directorul Direcției Agricole Prahova, Mita Enache, susține că lapovița și ninsoarea au afectat cel mai mult pomii fructiferi.

„Mugurii se necrozează, iar aceştia nu vor mai avea rod, din păcate. La fel de afectate sunt şi viţa de vie, dar şi culturile de porumb şi floarea soarelui care sunt compromise. Pagubele sunt uriaşe. Vom face o evaluare exactă după ce trece acest episod de vreme severă”, a precizat, pentru republikanews.ro, directorul Direcției Agricole Prahova.

Totodată, ninsorile din ultimele zile au produs deja pierderi la plantațiile de pomi fructiferi de la Curbura Carpaților între 30 și 50 la sută, cei mai afectați fiind pomi fructiferi din speciile timpurii de cireș, cais și piersic, a declarat, pentru Agerpres, directorul Pepinierei Pomicole Istrița, Petre Grivu.

Și proprietarii de culturi aflate în spații protejate își plâng în pumni. Legumicultorii se văd cu afacerile distruse din cauza zăpezii căzute la jumătate primăverii. Serele și solariile sunt afectate din cauza temperaturilor neobișnuit de scăzute pentru această perioadă a anului în țara noastră. Oamenii susțin că trebuie să suporte pagubele pentru că cele mai multe dintre culturi nu sunt asigurate.


UPDATE 13:50. Trenurile care trec prin Brașov au întârzieri, din pricina faptului că, între Timișu de Sus și Dârste, pe firul I, garniturile circulă remorcate cu locomotive electrice, iar pe firul II cu locomotive Diesel, informează CFR SA.

Astfel, au întârzieri următoarele trenuri:

  • IR 473 Budapesta-București are 95 de minute de întârziere
  • IR 1526 Sibiu — București  a avut 40 de minute întârziere
  • IR 1644 Sibiu — București înregistrează 240 de minute de întârziere

CFR Călători informează că, la această oră, niciun tronson de cale ferată nu este blocat și că toate trenurile de călători circulă conform graficelor

UPDATE 13:45: Un copac secular a căzut în curtea Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina, sub greutatea zăpezii. Arborele a distrus acoperișul clădirii în care se află farmacia și un gard al unității medicale. La fața locului s-au deplasat două echipaje ale ISU Prahova care urmează să taie copacul, scrie republikanews.ro.

Întreaga acțiune este supervizată de reprezentanții Ocolului Silvic și ai Primăriei Câmpina.

„A nins foarte mult şi vorbim de nişte copaci foarte bătrâni care s-au frânt sub greutatea zăpezii. Nu e o pagibă foarte mare şi nu o să plouă în farmacie, pentru că a fost prins un colţ de farmacie, dar desigur va trebui să reparăm. Şi la fel şi gardul”, a declarat dr. Irina Minescu, directorul spitalului.

Totodată, pompierii militari au fost nevoiți să meargă doi kilometri pe jos pentru a debloca drumul județean 100 H care este impracticabil din cauza zăpezii și a copacilor doborâți de vânt.

„La Jugureni, echipajele se deplasează pe jos doi kilometri până la primul copac căzut. Nu au mai putut înainte cu maşina. Drumul este impracticabil. Sunt mai mulţi arbori doborâţi. Dar nu ştim câţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, pentru Mediafax

sursă foto: republikanews.ro

Și localnicii au intervenit cu topoare pentru a-i ajuta pe pădurari.

„E drumul judeţean pe care au căzut mai mulţi copaci, i-a doborât vântul. Azi dimineaţă (joi – n.r.) nu se circula, intervin şi localnicii cu topoare, sunt şi cei de la Ocolul Silvic”, a declarat primarul din Jugureni, Constantin Marcoceanu.

Pompierii militari prahoveni au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru a tăia zece copaci căzuţi pe drumuri, precum şi pestea reţeaua de medie tensiune din localităţile Sinaia, Măneciu, Poseşti, Izvoarele, Teişani şi Vărbilău.


UPDATE 12:00. În județul Buzău, 20 de localități au rămas fără curent electric, de joi dimineață, iar distribuitorul de energie electrică este pe teren, pentru a remedia problema. De asemenea, pe drumurile naționale și județene din zona de munte a județului se circulă la această oră în condiții de iarnă.

UPDATE 11:00. La ora 10:30, Centrul Infotrafic a anunțat că, în judeţul Suceava, pentru a se facilita intervenţia utilajelor de deszăpezire, a fost închis DN17A, între Suceviţa şi Vatra Moldoviţei. Pe acest tronson de drum circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone era restricţionată de la ora 8:30.

De asemenea, tot de la 10:30, în judeţul Harghita, traficul rutier a fost oprit din nou pe DN12C, la ieşirea din Lacu Roşu către Gheorgheni, însă la kilometrul 16, din cauza unui copac care a fost doborât de vânt pe partea carosabilă (anterior fusese oprit la kilometrul 2, din acelaşi motiv).

În Cluj, șapte curse aeriene operate pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj au întârzieri din cauza operațiunilor de degivrare.

UPDATE 10:20: În stațiunea montană Rânca, județul Gorj, stratul de zăpadă măsoară peste 50 de centimetri, scrie gorjeanul.ro. În următoarele zile sunt așteptate noi ninsori, după cum arată prognozele meteorologilor.

Un drum din stațiunea Rânca, acoperit de zăpadă
sursa foto: gorjeanul.ro

A nins ca-n plină iarnă și zona cabanei Postăvaru, județul Brașov. Localnicii au publicat pe Facebook imagini cu brazii acoperiți cu zăpadă.

Oamenii din Focșani au avut parte de o supriză, după ce și-au găsit, joi dimineața, mașinile acoperite de zăpadă. Din cauza vântului puternic, mai mulți copaci au fost culcați la pământ.

În județul Vaslui ninge puternic, iar vântul atinge la rafală chiar și la 50 de kilometri pe oră. Potrivit vremeanoua.ro, șoferii care circulă joi spre Iași sunt avertizați de polițiști că pe drum se circulă în condiții de Iarnă. La nivelul judțeului Vaslui, temperaturile nu vor depăși două grade Celsius, iar va continua să ningă până spre seară.

Deși suntem la jumătatea primăverii, în Cluj-Napoca și în Apahida iarna a revenit. A început să ningă încă de miercuri seară în zona montajă a județului, notează Monitorul de Cluj.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, traficul a fost oprit pe DN1, între localitățile Ciucea și Poieni, județul Cluj, din cauza unui copac doborât de vânt. Din același motiv, s-a blocat DN1J, între localităţile Gârbău şi Căpuşu Mare.

Iarna s-a reîntors și în Sibiu. Fulgi mari de zăpadă au început să cadă în oraș. Pe drumul spre Păltiniș se circulă în condiții de iarnă.


UPDATE 10:10. În afară de județul Prahova, și în județele Mureș și Vrancea oamenii au rămas fără curent electric. Potrivit Mediafax, în județul Mureș, 3.470 de locuitori din localităţile Miercurea Niraj, Icland, Ivăneşti, Beu, Tâmpa, Lăureni, Sânişor, Moşuni, Veţa, Poieniţa, Căluşeri, Livezeni au rămas fără energie electrică.

În județul Vrancea, potrivit Agerpres, cel puțin 35 de localități erau nealimentate cu energie electrică, joi dimineață, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Cele 35 de localități afectate sunt din comunele Slobozia Bradului, Dumitrești, Jitia, Vintileasca, Chiojdeni, Vidra, Răcoasa și Țifești.

La această oră, în judeţul Maramureş, traficul rutier este oprit pe DN18, în Pasul Prislop, din cauza unor copaci care au fost doborâţi de vânt pe partea carosabilă. Tot în zona restectivă, un autotren a derapat şi a intrat în şanţ (dar nu afectează circulaţia). Partea carosabilă este acoperită cu un strat de zăpadă care măsoară circa 1-2 centimetri.

Începând cu ora 9:15, în judeţul Covasna, traficul rutier a fost reluat pe DN11, în Pasul Oituz, deocamdată cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Tot în jurul orei 9:15, în judeţul Cluj, traficul rutier a fost reluat pe DN1(E60), între localităţile Ciucea şi Poieni, dar şi pe DN1J, între localităţile Gârbău şi Căpuşu Mare. Circulaţia fusese oprită din cauza unor arbori care au fost doborâţi de vânt pe partea carosabilă.

UPDATE 9:50: La ora 9:00 a intrat în vigoare codul galben de ninsori, valabil pentru 19 județe. Astfel, de joi, ora 9, până vineri, ora 14, vor fi precipitaţii mai ales în regiunile estice și centrale, unde cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp. În Moldova și Transilvania treptat vor predomina ninsorile, iar în zona deluroasă din sudul țării, precum și în deltă, vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor atinge  55…65 km/h.

UPDATE 8:40: Iarna a lovit cu furie și în zona Banatului. Stratul de zăpadă pe platoul Semenic, în județul Caraș-Severin, a nins ca-n povești. Stratul de zăpadă măsoară aproape 30 de centimetri, a precizat Horia Cocie, reprezentantul Salvamont Caraș-Severin, citat de radioresita.ro.

A început să ningă încă de miercuri noaptea, iar norii au început de joi dimineață să cearnă fulgi mari. Vântul suflă cu peste 100 de kilometri pe oră, este frig și ceațăț densă. Dacă temperaturile vor fi în continuare scăzute, cabanierii spun că sunt șanse mari ca sezonul de schi să fie redeschis.

Mai multe localități din Prahova, fără curent electric

Și în județul Prahova, a fost prăpăd, după ce meteorologii au emis un cod portocaliu de ninsori, valabil până vineri la ora 9. În stațiunile montane, stratul de zăpadă s-a depus consistent. Pe creste omătul este viscolit de vântul care suflă în rafale de 90 de kilometri pe oră, notează republikanews.ro.

Județul Prahova este vizat și de un cod galben de ploi abundente. A plouat torențial încă de miercuri seară, iar vântul a bătut cu peste 60 de kilometri pe oră. În aceste condiții, 15 localități din județ au rămas fără curent electric și sunt și în acest moment, nealimentate total sau parțial cu electricitate. Este vorba de Vălenii de Munte, Strachijd, Predeal Sărari, Provița de sus, Provița de jos, Sângeru, Apostolache, Chiojdeanca, Lapoș, Iordăcheanu și Bălțești.

Potrivit aceleiași surse, sunt afectate în total 91 de posturi de transformare. Mai multe echipe de la electrica lucrează pentru remedierea problemelor.

Iarna s-a întors și în județul Suceava, unde a nins ca-n povești în Săptămâna Luminată.

Potrivit Suceava News, zăpada s-a depus într-un strat consistent atât la Câmpulung Moldovenesdc, cât și la Gura Humorului și la Vatra Dornei.

La Izvoarele Sucevei a nins ore bune.

sursă foto: ziaruldeiasi.ro

Drumuri blocate, circulație feroviară oprită

UPDATE 20 aprilie, ora 7:47: E iarnă în toată regula în mai multe zone din țară, deși, calendaristic, suntem în mijlocul primăverii. Pe mai multe drumuri din județele Vrancea, Buzău, Dâmbovița, Brașov, Vâlcea, Gorj, Cluj, Harghita, Neamț, Prahova și Argeș, se circulă în condiții de iarnă.

În județul Gorj, drumul Transalpina (DN67C) este închis, după ce a nins abundent în zonă în noaptea de miercuri spre joi. Între Novaci și Rânca, drumarii acționează în zonă cu utilaje de deszăpezire și împrăștie material antiderapant. Totodată, polițiștii acționează în zona Novaci și nu permit mașinilor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă să circule spre Rânca.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, ninge puternic, joi dimineață, în județul Cluj, pe autostrada A3 Turda-Gilău. Drumarii susțin că stratul de zăpadă depus prima bandă măsoară pe alocuri un centimetru.

În județul Harghita, traficul feroviar este oprit între stațiile Sânsimion și Băile Tuşnad, după ce un copac a căzut pe calea ferată din cauza vântului puternic. Începând de la ora 6:30, două trenuri sunt oprite în staţiile Sâncrăieni şi Sânsimion.

În județul Hunedoara, circulația trenurilor pe ruta Petroșani – Simeria a fost blocată în această dimineață, din cauza unui arbore doborât de vânt pe calea ferată. Traficul feroviar a fost oprit între stațiile Bănița și Crivadia. Din acest motiv, trei trenuri de persoane au acumulat întârzieri (IR 1835 București – Cluj-Napoca, 143 de minute; IR 1822 Arad – Constanța, 151 de minute; Regio 2023 Târgu Jiu – Simeria, 40 de minute).

Ninge și în județul Covasna, în Pasul Oituz. Pe DN11, zăpada s-a depus pe carosabil, iar camioanele înaintează cu greu, în spatele unui utilaj de deszăpezire.

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe atenționări de vreme rea, în vigoare până mâine la prânz. Polițiștii le recomandă șoferilor să nu plece la drum în zonele, vizate de codul portocaliu și codul galben de ninsori, dacă mașinile acestora nu sunt echipate cu anvelope de iarnă.

Totodată, din cauza vântului puternic, porturile Constanța Nord, Constanța Sud-Agigea, Midia și Mangalia au fost închise.

Cod portocaliu până vineri dimineață

Meteorologii au emis, joi  un nou cod portocaliu de ninsori, valabil până vineri, la ora 14.

Astfel, de miercuri, de la ora 16, până joi, la ora 9, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, ninsorile vor fi abundente, se va depune strat consistent de zăpadă, vântul va avea intensificări cu rafale de 60…70 km/h, iar pe creste peste 80…90 km/h, viscolind puternic zăpada şi reducând vizibilitatea. În zona joasă de relief a județelor Buzău și Vrancea vor fi ploi importante cantitativ și se vor cumula peste 50 l/mp.

De asemenea, de joi, de la ora 18, până vineri, la ora 14, în cea mai mare parte a Moldovei vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în zona de munte a județelor Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind zăpada.

În plus, meteorologii au prelungit și codul galben de ninsori. Astfel, până joi, la ora 9, în zona de munte, în Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, Transilvaniei și a Maramureșului și în nordul Olteniei și al Dobrogei, vor fi precipitații abundente. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp, iar pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și Orientali, se vor cumula 50…60 l/mp. La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă, iar local în Moldova, Transilvania și Maramureş și trecător în zona deluroasă din sud, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55…65 km/h.

De asemenea, de joi, ora 9, până vineri, ora 14, vor fi precipitaţii mai ales în regiunile estice și centrale, unde cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp. În Moldova și Transilvania treptat vor predomina ninsorile, iar în zona deluroasă din sudul țării, precum și în deltă, vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor atinge  55…65 km/h.

Circulație feroviară oprită în județul Brașov

Ninsorile și vântul puternic au făcut probleme ieri. Circulația feroviară a fost oprită, joi, pe magistrala 300, în județul Brașov, între Predeal și Timișul de Sus din cauza unor arbori căzuți pe șine. 12 trenuri de călători au rămas blocate în gările Predeal și Brașov.

Trenurile afectate de vremea rea:

– IR 346 Bucuresti Nord – Viena
– IR 1633 Bucuresti Nord – Brasov
– IR 1635 Brasov – Bucuresti Nord – Constanta
– IR 1622 Timisoara Nord – Bucuresti Nord
– IR 1746 Baia Mare – Bucuresti Nord
– IR 1731 Brasov – Ploiesti Sud – Galati
– R 3012 Brasov – Bcuresti Nord

Călătorii din trenurile rămase blocate au primit ceaiuri calde, pentru a face față vremii reci.

Traficul feroviar a fost oprit, joi, și pe secția CF Merisor (județul Hunedoara), tot din cauza prăbușirii unui arbore pe calea ferată. Totodată, din pricina prăbușirii unui arbore pe carosabil, ca urmare a vântului puternic, circulația rutieră pe DN 1E (Râșnov-Poiana Brașov) a fost întreruptă pe ambele sensuri.

Circulația rutieră s-a desfășurar joi în condiții de iarnă pe anumite segmente de drumuri naționale din județele: Harghita (DN13B, DN12C, DN15, sectorul de drum Toplița – Borsec,), Vâlcea (DN7A – zona Voineasa), Gorj (DN67C – sector Novaci – Rânca), Mehedinți (DN67D – sector Stănești – Valea Cernei), Brașov (DN1A – sector Cheia – Săcele).

Totodată, alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în 10 localități din 6 județe (AB, MS, GJ, OT, MH, TR) fiind afectați 1525 de consumatori.

În Pasul Tihuța a nins abundent, iar polițiștii de la Rutieră au intervenit pentru a se asigura că mașinile de tonaj mare nu urcă în Pasul Tihuța fără a fi dotate corespunzător de iarnă.

Drumarii au intervenit cu trei utilaje de deszăpezire însă fac față cu ninsorii abundente și viscolului puternic, cele mai mari probleme fiind înregistrate la cota 1200.

 

Jandarmii montani din județul Hunedoara recomandă turiștilor care se află, în aceste zile, în stațiunile de munte să nu se aventureze pe trasee și să rămână în zona cabanelor, având în vedere avertizarea de cod galben de precipitații, ninsori și vânt puternic sub care se află întreaga zonă până pe 21 aprilie, la ora 10,00.

„La altitudini de peste 1.400 m se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va sufla tare, cu viteze de 80 — 100 km/h, pe creste, viscolind zăpada. În acest interval vremea se va răci accentuat. Jandarmii montani recomandă turiștilor să se echipeze corespunzător și să nu se aventureze pe traseele montane, încercând să rămână în zona cabanelor”, se arată într-un comunicat al IJJ Hunedoara, remis Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, maior Nicolae Răducu, jandarmii montani își vor intensifica activitatea în zona de serviciu și sunt pregătiți să intervină dacă situația o va impune.

Telecabina de la Bâlea, blocată

Probleme au fost și la Bâlea, unde telecabina s-a blocat din cauza vântului puternic. Accesul turiștilor în zona Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, a fost optit miercuri. Administratorii telecabinei au precizat pentru stiridesibiu.ro că instalația de transport pe cablu a fost oprită toată ziua, din cauza rafalelor puternice de vânt. Pe perioada iernii, DN 7C sau Transfăgărășan este închis, iar telecabina este singura cale de acces de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac.

A nins și pe Transalpina, în județul Gorj. Pe DN67C, supranumit și „drumul regilor”, stratul de zăpadă a depășit, miercuri, 10 centimetri, după ce a nins încă din noaptea de luni spre marți.

Cod portocaliu de ninsori la munte

Drumul acoperit de zăpadă pe Transalpina, unde ninge viscolit
sursă foto: gds.ro

Pentru că ninge viscolit, drumarii au împrăștiat, miercuri, câteva tone de material derapant pe mai multe drumuri naționale, mai ales în zona montană unde ninge viscolit.

 „Ninge pe Godeanu, unde noi avem 2 utilaje și un încărcător; se acționează cu lamă și material antiderapant. La Rânca este și vânt puternic și ninge; acolo avem două unimoguri și un încărcător și acționăm și cu material antiderapant. Pe DN 7A, între Petroșani și Obârșia Lotrului, avem tot două unimoguri și pe Defileul Jiului avem un ATB cu material antiderapant. În plus, vreau să subliniez că la Rânca este prezent și domnul Bogdan Bratu, directorul DRDP Craiova. Situația este sub control, chiar dacă se anunță în continuare ninsori și viscol”, a declarat, pentru Gorjeanul, Ion Tudor – șeful Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu.

Conducerea Secției Târgu Jiu a Drumurilor Naționale îi avertizează pe șoferi că nu urce la Rânca decât dacă au mașinile echipate cu anvelope de iarnă.

 

Turiști blocați din cauza viscolului năprasnic în Bucegi

De acest sfat nu au ținut șase turiști, care au fost suprinși miercuri de ninsoarea abundentă în apropierea Lacului Bolboci, în județul Dâmbovița, scrie reporterpenet.ro. Oamenii au rămas blocați în zona muntelui Blana și au cerut ajutorul salvamontiștilor.

„La faţa locului au fost găsite 6 persoane aflate în 3 autoturisme ce erau echipate necorespunzător condiţiilor de iarnă. Turiştii au fost escortaţi în siguranţă până în apropierea Barajului Lacului Bolboci”, spun salvamontiștii.

Din cauza ninsorii și a viscolului, mai mulți brazi au fost doborâți din cauza vântului puternic pe drumul ce leagă Platoul Padina de zona Peştera. Doi salvatori montani au fost mobilizați pentru a debloca DJ 714.

Polițiștii și pompierii, mobilizați

Poliția Română este pregătită să intervină și a anunțat că mobilizează 1.700 de poliţişti rutieri pe arterele de circulaţie din zonele vizate de vreme rea. De asemenea, 300 de jandarmi montani sunt pregătiţi să acţioneze zilnic pentru a acorda ajutor celor aflați în dificultate sau pentru a interveni în orice situaţie ce necesită o intervenţie rapidă de salvare, informează Ministerul Afacerilor Interne.

De asemenea, peste 2.000 de pompieri cu 400 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor publice locale, în contextul condiţiilor meteorologice grele anunţate de meteorologi, informează un comunicat de presă al IGSU.

IGSU precizează că la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă se vor activa grupele operative şi centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, dacă situaţia din teren o va impune.

Ce spun climatologii despre vremea neobișnuită din România

Am am mai avut episoade reci în aprilie în anii 1996 şi 1997, când a nins inclusiv în Bucureşti. Acum însă, avem o alternaţă neobişnuită între perioadele excesiv de calde, cum a fost în martie şi cele excesiv de reci, cum avem în aprilie. Astfel, luna trecută a fost a doua cea mai călduroasă lună martie din intervalul meteorologic de măsurare1981 – 2010. După această lună, iată că vine dintr-o dată un episod foarte rece. Aceste treceri bruşte, contraste meteorologice violente într-un interval relativ scurt, ne arată că în acest moment există prea multă energie în sistemul climatic global care este transportată pe diferite canale. Am mai avut frig în aprilie, dar nu am avut alternanţe aşa de violente”, ne-a spus Roxana Bojariu, climatolog în cadrul Administraţia Naţională de Meteorologie.

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro