Daniel Funeriu critică manualele elevilor: „E școală, nu circ! Nu mai lipsește decât ca profesorii să se îmbrace în clovni”

Comentează

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, lansează un atac dur la adresa manualelor de științe exacte din România, pe care le consideră supraîncărcate vizual și ineficiente pentru învățare. Într-o analiză comparativă cu sistemele din Germania și Franța, acesta avertizează asupra riscului de „oboseală cognitivă” în rândul elevilor și cere o schimbare de paradigmă în elaborarea materialelor didactice.

Manuale românești cu grafică de Disneyland

Daniel Funeriu a declarat într-un mesaj postat pe rețele sociale că a analizat extrem de atent manuale de științe din mai multe țări europene și susține că cele din România suferă de o problemă majoră: excesul de elemente grafice și indicații care distrag atenția. Potrivit acestuia, formulări precum „reține!”, „aplică!” sau „verifică!”, alături de multitudinea de culori și imagini, creează un efect de suprastimulare care îngreunează concentrarea asupra textului.

„Majoritatea celor din România te bombardează cu „reține!”, „aplică!”, „experimentează!”, „verifică!”, culori, imagini peste tot, bref, atât de multe elemente care pur și simplu nu permit creierului (meu) să se concentreze asupra textului - care până la urmă e esența. Grafica e mai potrivită pentru Disneyland decât pentru o chestie serioasă, precum știința. Nu știu cine a venit cu ideile astea cu „aplică!”, „reține!”, „verifică!”, dar i-aș recomanda data viitoare să ia niște calmante înainte de a lansa idei despre manuale. Nu mai lipsește decât să oblige profesorul să se îmbrace în clovn și gata, școala-circ devine o realitate aplaudată în cor de mămicile stăr-biniste”, a scris Daniel Funeriu pe pagina sa de Facebook.

Deși recunoaște că multe dintre manuale conțin explicații valoroase, fostul ministru consideră că acestea sunt „ascunse” într-un design aglomerat, care sufocă elevul.

În opinia sa, diferența dintre ilustrarea utilă a unui concept și simpla decorare a paginii este esențială, iar în prezent această limită este frecvent depășită. „Multe manuale din România au texte foarte bune. Texte: păcat că sunt ascunse într-o mare de exclamații, poze colorate și total irelevante care pur și simplu te sufocă”.

Manualele din Franța, cele mai „nașpa”

Daniel Funeriu a precizat că, spre deosebire de manualele noastre, cele din Germania sunt un model de echilibru între claritate și rigoare științifică, însă presupun profesori bine pregătiți. „Manualele din Germania au un bun echilibru între sobrietate științifică și claritate grafică. Necesită profesori bine pregătiți. Aș vrea să fiu acum elev într-o școală bună în Germania”.

În schimb, despre manualele din Franța afirmă că sunt chiar mai greu de urmărit decât cele din România, din cauza unui „bombardament” vizual similar.

„Manualele din Franța sunt cele mai nașpa: pur și simplu nu am putut urmări firul logic al textelor, atât bombardament cu iamgini colorate și irelevante. Și am încercat. Sunt șocat de cum s-a degradat sistemul francez de când l-am parcurs eu”.

Daniel Funeriu: „Manualul trebuie să ajute elevul să gândească”

Mesajul fostului ministru se îndreaptă către actualul ministru al Educației, Mihai Dimian, căruia îi cere să reintroducă un principiu fundamental: manualele trebuie să stimuleze gândirea, nu să creeze un „spectacol permanent”.

Funeriu avertizează că excesul de stimuli vizuali nu crește interesul elevilor, ci produce oboseală cognitivă. „Domnule ministru Mihai Dimian, nu știu în ce stadiu se află acum elaborarea manualelor, dar vă rog să reintroduceți un principiu simplu: manualul trebuie să ajute elevul să gândească, nu să-l bombardeze vizual. Excesul de stimuli nu creează interes, ci oboseală cognitivă. Dacă vrem elevi atenți și profunzi, trebuie să le oferim spațiu pentru concentrare, nu un spectacol permanent. E școală, nu e circ!”

Expertul consideră că există o diferență fundamentală între a ilustra un concept și a decora o pagină. Primul, spune fostul ministru al Educației, ajută înțelegerea. Al doilea o împiedică. „Un manual de știință nu trebuie să fie arid, dar trebuie să fie, înainte de orice, serios. Dacă cineva vă spune de acum înainte că exclamații isterice și patchworkuri colorate în manuale sunt o soluție pentru a interesa elevii, e un bou. Mare bou”.

Fostul ministru a spus că a deschis la întâmplare un manual de științe exacte de clasa a VI-a, iar pe o singură pagină a descoperit peste 12 culori diferite și mai mult de 10 imagini, tabele, cadrane etc. „O PAGINĂ, oameni buni!!”, și-a încheiat mesajul Daniel Funeriu. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
22:46
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
23:20
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
23:08
Donald Trump i-a oferit lui Elon Musk cea mai înaltă medalie științifică din SUA și l-a numit "Edison al vremurilor noastre"
23:07
Orașul Kiev, în beznă și fără apă curentă. Primarul Vitali Kliciko îi îndeamnă pe oameni să plece ca să supraviețuiască
22:59
Acuzații de tortură împotriva lui Nicolas Maduro și a soției sale, Cilia Flores. Procurorii americani au extins dosarul penal
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește