Florin Busuioc, una dintre imaginile Pro TV, împlinește luna viitoare 60 de ani. Schimbă prefixul. Ardeleanul a trecut printr-o mare cumpănă a vieții în noiembrie 2018, când a suferit un infarct miocardic la Craiova. Era la un spectacol, a mai fumat o țigară, una din multele la acea vreme, i-a spus unui coleg că-i este rău și s-a prăbușit pe podea.

A fost cineva care a știut să-l resusciteze imediat

În cadrul podcast-ului lui Damian Drăghici, Busu a povestit ce meniu terifiant avea, o cauză a faptului că și-a pus viața în pericol. ”Fumatul, trei pachete pe zi, cele mai tari țigări de pe piață. Plus oboseala. Aveam atunci, în perioada aia, multe spectacole. Îmi luam concediu de la PRO, plecam peste tot în țară. Și fugeam după spectacol ca să prind știrile de dimineață, mă duceam direct în direct, mai băgam cafele, nesomn, mâncam prostii. A fost bine că m-a prins cu oameni în jur și nu noaptea, în somn. Am avut noroc că un băiat, Bogdan, căruia îi voi mulțumi toată viața, a fost lângă mine și mi-a făcut resuscitare imediat, până să vină medicii, altfel… L-am întrebat: ”Mă, dar cum ai avut tu prezență de spirit să-mi faci aia?!”. ”Păi, tatăl meu mi-a murit în brațe, infarct, iar eu n-am știut ce să fac atunci””, a povestit Busu.

”Beam 16 cafele pe zi”

Ce ar face actorul dacă ar putea da timpul înapoi? ”M-am lăsat de fumat că n-am mai simțit nevoie. E bine să ai încredere în medici. Înainte, beam 16 cafele, acum mai beau așa, de plăcere. Dacă aș putea da timpul înapoi, asta aș face. Nu cu dragoste, cu nu știu, ci doar asta, să nu mă apuc de fumat! Cu mâncarea, cu băutura o rezolvi, dar cu fumatul e cel mai periculos. Nu mai beau deloc. Nici înainte n-o făceam. Am avut o bere în frigider de la un Revelion la altul!”, a mărturisit una dintre vedetele showbizz-ului național.

Ratarea recensământului: Cetățenii sunt pulsul unei țări. Când nu mai ești în stare să-ți iei pulsul, asta arată eșecul administrativ general
Recomandări
Ratarea recensământului: Cetățenii sunt pulsul unei țări. Când nu mai ești în stare să-ți iei pulsul, asta arată eșecul administrativ general

800 de grame la naștere?!

Florin a făcut și o incursiune în viața sa, în fața unui vechi amic personal, Damian Drăghici. ”Am avut 800 de grame la naștere, eram cât o lingură. Am stat vreo 3 luni în spitale, îți dai seama ce incubatoare erau în 1962?! Am fost cel mai mic, mai rahitic, copil din Hunedoara până în clasa a IV-a. Și m-am apucat de ping-pong, apoi am făcut volei. Am crescut. Iar după trei ani de volei m-am apucat de atletism. Tata era regizor la Teatrul Popular, m-a chemat acolo, pe la 16 ani mi-a apărut dorința de a fi actor”, a rememorat Busu.

Cărbuni în cuptor

Prima meserie a fost însă la combinatul de la Hunedoara, fiind de loc de acolo. ”Lucram cocsar, luam cărbune cu lopata și aruncam în cuptor. Apoi, eram și un fel de pictor la sindicat, scriam lozinci. Aveam 3.680 de lei salariu lunar, mai aveam sporuri, în total 4.500 de lei. Era un câștig bun. Am făcut facultatea, să devin actor, luam salariu 2.125 de lei. ”De ce mi-a trebuit să fac facultatea asta ca să câștig de două ori mai puțin decât un cocsar?!”. Dar e vorba de pasiune”, a mai spus omul de televiziune.

Urmărește-ne pe Google News
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
GSP.RO
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
ȘOC! Alexia Eram a rupt tăcerea despre salariul Andreei Esca: ‘Vă jur, ăsta e adevărul!’
Playtech.ro
ȘOC! Alexia Eram a rupt tăcerea despre salariul Andreei Esca: ‘Vă jur, ăsta e adevărul!’
A început demolarea unui celebru bloc din Bucureşti, construit ilegal: "Bucăţică cu bucăţică"
Observatornews.ro
A început demolarea unui celebru bloc din Bucureşti, construit ilegal: "Bucăţică cu bucăţică"
Horoscop 11 august 2022. Taurii au destule motive să revină la gânduri mai bune în legătură cu familia și să renunțe la gândurile negre
HOROSCOP
Horoscop 11 august 2022. Taurii au destule motive să revină la gânduri mai bune în legătură cu familia și să renunțe la gândurile negre
Cine este criminalul din Bascov, care și-a omorât cinci membri ai familiei. I-ar fi lovit cu un ciocan
Știrileprotv.ro
Cine este criminalul din Bascov, care și-a omorât cinci membri ai familiei. I-ar fi lovit cu un ciocan
Anunţ de ultimă oră făcut de MApN. FOTO DOCUMENT
Orangesport.ro
Anunţ de ultimă oră făcut de MApN. FOTO DOCUMENT
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
PUBLICITATE
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.