Lora, cântăreață și antreprenoare. Ce anunț a făcut despre afacerea ei: „Sunt fericită că am evoluat”

Comentează
Arhiva foto

În vârstă de 39 de ani, Lora e fericită atât pe plan personal, cât și profesional. Are o relație de mai mulți ani cu Ionuț Ghenu, e cântăreață celebră în România, actriță, dar și antreprenoare. S-a mândrit acum cu afacerea ei într-un interviu pentru okmagazine.ro.

În anul 2019, Lora s-a lansat în afaceri. Atunci, cântăreața a reușit să creeze o cremă de zi, primul produs din linia de ei de cosmetice pe piața din România. De atunci și până acum, artista a lansat și alte produse, semn că cerere a existat. „Nu pot să vă explic în cuvinte ce simt. Am impresia că astăzi se naște o nouă Lora, pentru că pe lângă muzică, ăsta a fost visul meu dintotdeauna. Mama fiind farmacistă, pensionată, are o agendă foarte mare și groasă, plină cu tot felul de rețete. Mama avea un laborator și veneai la ea și îți făcea acolo repede. Spuneai ce ai, se uita la tine și îți dădea ceva pentru pielea ta. Din rețelele mamei am luat ingredientele pe care le-am folosit în această cremă de zi, primul meu produs. Ne-a luat vreo trei ani să ajungem aici”, a mărturisit Lora pentru Libertatea, la vremea respectivă.

Acum, la începutul lui 2022, Lora recunoaște că e împlinită cu cariera pe care o are, toate merg ca pe roate atât în muzică, cât și în afaceri. „În 2021 sunt fericită că am evoluat în toate domeniile în care activez. Brandul meu de skincare s-a dezvoltat extraordinar de mult. Pe partea muzicală, am lucrat cu oameni minunaţi, am lansat piese noi cu videoclipuri high-tech şi foarte cinematice. Am filmat pentru «Pup-o mă 2», unde am avut un rol important, dar şi pentru «Secretul lui Zorillo».

Timp de 5 luni am fost în postura de prezentator al emisiunii «Vorbeşte lumea». Am făcut foarte multe în 2021, dar, cu toate astea, am avut mereu senzaţia că nu fac suficient de mult, aveam impresia că pierd timpul şi că nu se întâmplă nimic, am trăit cu frica asta inexplicabilă. Acum că am conştientizat asta, îmi doresc foarte mult ca 2022 să nu îmi mai fure sentimentul de împlinire”, a declarat vedeta pentru OK! Magazine.

Lora, considerată una dintre cele mai frumoase cântărețe de la noi

Chiar dacă e preocupată foarte mult de afacerile sale, artista dedică timp și pentru propria persoană. E considerată una dintre cele mai frumoase cântărețe de la noi, așa că trebuie să se mențină la un anumit nivel. În această perioadă nu a mai făcut sport și spune despre ea că nu mai e în formă.

Cu toate acestea, ea are mare grijă la alimentație. „N-am mers la sală des pentru că am evitat pe cât posibil spaţiile închise şi aglomerate, iar când mergeam, alegeam anumite intervale orare în care ştiam că sunt puţini oameni. Am mai mers la pisicină, iar în rest am alergat mai mult în aer liber şi încerc să mă menţin într-o formă cu care eram obişnuită atunci când aveam multe concerte.

Nu sunt chiar în acea formă, dar încerc pe cât posibil să mă menţin. Acum, cu perioada asta rece, fac mai mult exerciţii acasă, alerg mai puţin pentru că aerul foarte rece nu-mi face bine, având o sensibilitate. Aştept primăvara! Între timp, am grijă la alimentaţie şi poate o vacanţă la schi m-ar ajuta?!”, a încheiat ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Lora
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!