Deși lucrează de ani buni în acest domeniu, asta nu reprezintă o garanție pentru el. Mihai Morar a recunoscut că are anxietăți, iar una dintre cele mai mari frici ale sale este să nu fie dat afară de la Radio ZU. Prezentatorul a explicat că această teamă, nesiguranță, vine din copilărie, pentru că i se tot repeta că nu va realiza nimic în viață. În copilărie, Mihai Morar nu a fost încurajat de mama sa, așa cum a precizat în declarațiile făcute.

„Eu n-am talent, n-am niciun talent, dar am darul ăsta sau mi l-am educat, de a asculta oamenii, știu să îi ascult până la capăt, nu îi întrerup la virgulă.

Am o grămadă de anxietăți. Să nu mă dea afară! Până acum vreo doi ani aveam treaba asta, să nu mă dea afară de la radio, în general asta cu sentimentul ăsta al eșecului, a fi aruncat în stradă, pentru că vine din copilărie. Când eu am auzit chestia asta și cred că toată generația mea a auzit asta de la părinți, «O să ajungi să cureți wc-uri, o să ajungi să mături străzile!». Nu că ar fi rușinos asta și dacă ajungeam, ce, făceam ceva decent, onorabil. Că o să ajung ultimul om îmi mai spunea maică-mea și am trăit și trăiesc și acum cu frica asta, să nu fiu exclus, să nu fiu dat afară, să nu fiu validat!”, a declarat Mihai Morar pentru Cancan.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
mihai-morar-radio-zu-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Radio ZU s-a născut din nebunia a doi oameni, Buzdu și Morar”

Prezentatorul nu ar putea să aleagă între cele două proiecte pe care le are. Mihai Morar prezintă emisiunea de la Radio ZU împreună cu Daniel Buzdugan, iar în paralel mai are podcastul de mare succes „Fain&Simplu”.

„Dacă m-ai fi întrebat acum doi ani când aveam emisiunea de la TV și emisiunea de la radio, aș fi zis clar că emisiunea de la radio, pentru că emisiunea de la TV nu a fost copilul meu, eu am fost doar o bonă acolo, dar am avut grijă de ea niște ani mulți, vreo 13 ani. Podcastul este copilul meu, adică ideea mea, la fel cum radioul e ideea mea, e numele meu, tot ceea ce înseamnă Radio ZU s-a născut din nebunia a doi oameni, Buzdu și Morar, deci e copilul nostru. Podcastul e copilul meu, cum să aleg între ceva ce mă reprezintă la fel de mult, sunt două fețe ale mele! “, a mai declarat Mihai Morar pentru sursa mai sus-menționată.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
FANATIK.RO
Ion Țiriac a fost detronat! Forbes a dezvăluit cine este noul lider în topul celor mai bogați români
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI