În aceeași piesă de teatru Bleonț interpreta unul dintre rolurile principale. Conform spuselor de la acea vreme, din 2012, munca s-a amestecat foarte repede cu viață personală, iar Claudiu ar fi început să-i facă avansuri sexuale lui Nadine, chiar de față cu soția sa.

„Eram la Slatina de față cu primarul, cu prefectul, cu toată lumea, iar el a spus: Nadine, te mai … cu mine? Lucru foarte umilitor pentru mine și soțul meu. Ce m-a uimit cel mai tare a fost că permanent, spusele lui cu tentă sexuală, în ceea ce mă privea, erau cu foarte mulți martori și într-un fel mă relaxa asta pentru că era transparență și ea era de față”, spune Nadine.„Putem răscoli orice. Nu mă mai identific cu nimic din ce a fost. Trăiesc doar în AICI ȘI ACUM, fiind singura realitate pe care o posed. Restul este iluzie. Nu există. Așadar, trebuie să revin la ce spuneam mai devreme despre ce înseamnă  să pui tot soiul de personaje peste trup și minte.

Bănuiesc că te referi la Claudiu Bleonț. El este un actor. Nu știu dacă, și în România, actorii primesc sporuri pentru riscul dedublării personalității.

Atunci am fost furioasă și am făcut ce am știut mai bine, am ieșit din proiect. Acum înțeleg că fiecare se duce pe sine cum poate mai bine. Cel mai greu este să fii om. Să ai trup și minte și să le menții în armonie”, spune Nadine pentru revista VIVA!.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații