Noul film al lui Jude prezentat la Berlin și misteriosul album găsit în arhive
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Corespondență de la Berlinală: Radu Jude și Adrian Cioflâncă leagă istoria cu fir de Mărțișor în „Amintiri de pe Frontul de Est”, un documentar de 30 de minute pornit de la un album de epocă, descoperit în comorile Muzeului Național de Istorie.
Cuprins:
- „Momente din războiul contra bolșevismului”
- Și atunci medaliile se dădeau cu prea mare „larghețe”
- Fotografiile care lipsesc
- Unii soldați români trăgeau în aer ca să nu asasineze evrei
- Mai credem ce nu ne convine dacă nu vedem?
- Premiat la Berlin inclusiv cu filmul de debut
- Jude merge mai departe: face un film despre corporațiile din România
- Lagărul de prizonieri africani de la Slobozia
- Azi se anunță palmaresul
O copertă albă cu buline roșii și albastre, legată cu fir de Mărțișor - așa arată, ca dintr-un album de vacanță, coperta dată de Radu Jude și Adrian Cioflâncă unui album foto despre ofensiva armatei române în Basarabia și Crimeea din 1941-1942, album căruia i-au consacrat documentarul „Amintiri de pe Frontul de Est”. Filmul de 30 de minute a avut premiera mondială aseară în Berlinale Shorts și concurează la Ursul de Aur pentru scurtmetraj.
Documentarul e însoțit la Berlin de Radu Jude, istoricul Adrian Cioflâncă, producătoarea Ada Solomon și monteurul Cătălin Cristuțiu.
„Momente din războiul contra bolșevismului”
„Amintiri de pe Frontul de Est” e produs de microFILM cu sprijinul CNC și al Muzeului Național de Istorie al României, în a cărui arhivă Adrian Cioflâncă a găsit albumul. Continuând documentarul „Ieșirea trenurilor din gară”, coregizat în 2020 și selecționat la Berlinală în secțiunea Forum, Radu Jude și Adrian Cioflâncă folosesc fotografii de epocă pentru a vorbi despre reprezentarea istoriei. Cartoanele conțin fragmente din documente scrise găsite în Arhivele Militare Naționale Române și Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Albumul „Momente din războiul contra bolșevismului trăite de Regimentul 6 Roșiori. Purtat și Detașamentul colonel Korne, 1941-1942”, conține fotografii pe care lt. Nicolau C. Ioan (un fotograf militar autorizat) le-a realizat în Basarabia și Crimeea. Pozele încep cu data intrării României în război ca aliată a Germaniei naziste (iunie 1941) și sunt așezate cronologic printr-un montaj ce se deschide cu imagini pașnice din Moldova.
Și atunci medaliile se dădeau cu prea mare „larghețe”
Fotografiile înfățișează, printre altele: trecerea Prutului, forțarea Nistrului la Liseuți, trecerea Bugului, a Niprului, un botez, instantanee idilice cu țărănci la cosit, munții Crimeei, Marea Neagră la Katscha, frontul Sevastopolului, instantanee la plajă, o festivitate de înmânare de medalii (urmată de un text care spune că se dau medalii cu prea mare „larghețe”) sau o poză cu un colhoz, urmată de un text despre românii care pradă și jefuiesc colhozurile din Ucraina, deși li se dăduse ordin să n-o facă (mai ales că-i vedeau soldații germani.).
Uneori, autorii se concentrează pe detalii dintr-o anumită fotografie după ce au arătat fotografia întreagă. Narațiunea și senzația de mișcare sunt date și prin felul cum se înlănțuie imaginea și textul. Traseul „narațiunii” e dat de explicația autorului, lângă fotografie, acesta numind aproape întotdeauna locul unde a fost făcută poza ori punctul de destinație - de pildă, „Spre Koneva”, după care urmează o panoramă cu Koneva. Senzația de mișcare e dată și de imaginile fixe cu coloana înaintând.
Uneori imaginea susține textul, cum e atunci când jurnalul de operații al regimentului consemnează că în ziua cutare a fost timp frumos și urmează o imagine cu soarele oglindindu-se în apă.
Fotografiile care lipsesc
Însă când un text al lt. col. Teodor Sfetescu, pretorul Corpului de Cavalerie, spune: „La Ozarinț am văzut că într-o piață erau adunați câteva sute de evrei la care s-a început o vânătoare asupra lor, după ce, mai înainte au fost batjocoriți. Plutonul 21 Poliție a adus circa 50-60 de evrei ce au fost apoi executați în marginea satului”, urmează o poză cu un grup de evrei („jidani” scrie pe poză), mai ales bătrâni și, în orice caz, în viață.
Nu există în film fotografii cu evrei uciși de armata română. Așa cum a spus Adrian Cioflâncă în interviul acordat cotidianului </strong><a href="https://www.libertatea.ro/stiri/exista-suficiente-dovezi-care-arata-atrocitatile-interviu-cu-istoricul-adrian-cioflanca-despre-participarea-soldatilor-romani-la-holocaust-si-filmul-cu-care-merge-alaturi-de-radu-j-3958750"><strong>Libertatea</strong></a><strong> astfel de imagini nu au fost găsite încă, deși se pare că există.
Alt contrast dintre imagine și text: imaginea unei biserici sfințite în prezența soldaților e urmată de un text al căpitanului Petru Constantinescu, Regimentul 6 Roșiori: „Căpitanul C-tin Vlasie ne-a spus că trebuie să mergem să scoatem toți evreii și să-i executăm, deoarece de la ei a început războiul și de la ei va veni bolșevismul, iar noi să luptăm pentru Cruce și Credință”.
Unii soldați români trăgeau în aer ca să nu asasineze evrei
La fel ca în celelalte eseuri documentare realizate de Jude (singur sau cu Cioflâncă) în maniera unor montaje fotografice, spectatorul e invitat să-și facă filmul lui asamblând mental imaginile și textul cu sugestiile date de succesiunea lor.
Spectatorului îi e de folos și să afle că uneori soldații români trăgeau în aer, pentru că nu doreau să ucidă evrei sau că erau mulți soldați răniți la cap, explicația fiind fie că nu-și săpau gropi de adăpost, fie că în caz de atac „se îngrămădesc în jurul șefilor, constituind ținte vizibile”.
Sau detaliul de viață cotidiană legat de obligația ofițerilor de a se bărbieri. În armata română barba era facultativă, dar la nemți, „cu care colaborăm zilnic”, era interzisă - de aici dorința de a nu supăra aliatul.
În schimb, pe nemți îi deranja că românii continuau să prade și să violeze. „Organele germane informează că jafurile, rechizițiile fără nici un act legal și siluirea de fete și femei se comit încă de către unii ostași români, cu toate ordinele severe și repetate date până acum”, spune un Raport al Brigăzii 5 Cavalerie din 24 august 1941. Textul e urmat de o fotografie cu soldați în maiou și izmene la vizita medicală.
Mai credem ce nu ne convine dacă nu vedem?
Pretinzând că se concentrează pe un obiect - albumul, și că acesta e personajul principal (de aceea îl și parcurge ca și cum l-ar răsfoi), „Amintiri de pe Frontul de Est” chestionează forța de reprezentare a imaginii și capacitatea ei de a concentra viață reală. Cât de credibile sunt detaliile urâte ale istoriei în lipsa unui suport vizual care să le arate?
Filmul e, de fapt, reprezentarea unei reprezentări - vezi coperta colorată. Deși presărat cu bombițe în zona de text scris, „Amintiri de pe Frontul de Est” nu vizează impactul emoțional al documentarului „Ieşirea trenurilor din gară”, de pildă.
Acesta din urmă dezvăluia detaliile Pogromului de la Iași printr-o nesfârșită procesiune a fotografiilor victimelor, ci își propune mai degrabă să valorifice eficient albumul descoperit întâmplător.
Pentru România filmul e important, pentru că scoate la lumină detalii neștiute de public și ar fi interesant dacă discuțiile din jurul lui ar determina istoricii să sorteze materialele din arhive, mai ales cele vizuale care sunt, după cum am înțeles din interviul cu Adrian Cioflâncă, împrăștiate și nesistematizate.
Premiat la Berlin inclusiv cu filmul de debut
Nu cred că filmul are vreo pretenție la palmaresul Berlinale Shorts, unde concurează mai ales alături de filme de ficțiune.
Dar prezența lui în vitrina scurtmetrajelor, datorată Ursului de Aur de anul trecut, îi oferă mai multă vizibilitate decât i-ar fi dat secțiunea Forum, mai ales în contextul crizei din Ucraina.
Radu Jude e un obișnuit al Berlinalei, care i-a prezentat și premiat majoritatea filmelor, inclusiv debutul cu „Cea mai fericită fată din lume” (Premiul C.I.C.A.E. în secțiunea Forum, 2009), Premiul de regie ex-aequo pentru „Aferim!” (2015) și Ursul de Aur pentru lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2021). În 2020, a prezentat în Forum două documentare de lungmetraj, „Ieşirea trenurilor din gară”, realizat împreună cu Adrian Cioflâncă, și „Tipografic majuscul”.
Jude merge mai departe: face un film despre corporațiile din România
Zilele trecute, publicația „Variety” anunța că Radu Jude se pregătește să filmeze un nou lungmetraj de ficțiune, „Studiu de caz”, care va fi o analiză a relației dintre individ și companiile multinaționale din România capitalistă, dar și un omagiu adus filmului lui Lucian Bratu „Angela merge mai departe (1981).
„Studiu de caz” e produs de Ada Solomon și Adrian Sitaru prin 4 Proof Film în coproducție cu microFILM (România), Les Films d'Ici (Franța), Paul Thiltges Distribution (Luxemburg), Kinorama (Croația), Flaneur Films (Germania), Bord Cadre (Elveția) și Sovereign Films (Marea Britanie), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei din România.
Lagărul de prizonieri africani de la Slobozia
Jude a dezvăluit pentru „Variety” și detalii despre alt proiect în dezvoltare, filmul „Heia, Heia Safari!”, care i-a fost selecționat în acest an în secțiunea Berlinale Directors din Berlinale Co-Production Market.
„Heia, Heia Safari!” va combina ficțiunea cu imaginile de arhivă într-o manieră deja folosită de Jude. Filmul va urmări în două capitole experiența etnologului german Leo Frobenius care a condus în 1917 un lagăr de prizonieri la Slobozia, unde erau și soldați din Africa colonială, precum și mica revoltă pe care un student la Arte o provoacă 100 de ani mai târziu printr-un performance cu referiri la noul colonialism, pe care îl organizează la universitate.
„Heia, Heia Safari!” e produs de compania germană jip Film & Verleih în coproducție cu microFILM (România).
Azi se anunță palmaresul
A 72-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin a intrat în linie dreaptă. Ieri, marți, 15 februarie, am văzut, în sfârșit, două filme foarte bune.
Primul e „Alcarràs”, de Carla Simon, cineastă catalană al cărei prim film, „Summer 1993”, a luat în 2017 Premiul de debut la Berlin. Al doilea e „The Novelist's Film”, de Hong Sang-soo, cineast la fel de muncitor ca Jude, dar din altă paradigmă.
Anul trecut a luat la Berlin Ursul de Argint pentru scenariu cu „Introduction”, iar un alt film al său, „In Front of Your Face”, a avut premiera la Cannes. În 2020 a luat Premiul de regie la Berlin pentru „The Woman Who Ran”.
Voi scrie mai mult despre aceste două filme odată cu textul final; ar trebui să se regăsească pe lista juraților lui M. Night Shyamalan.
Modificând puțin programul său tradițional, festivalul va anunța în această seară, 16 februarie 2022, premiile juriului internațional (adică palmaresul Competiției), precum și premiile din Berlinale Shorts și Premiul de debut.
Premiile juriilor independente vor fi anunțate în 17 februarie, iar premiile secțiunii Panorama - în 19 februarie. Berlinala își dedică ultimele patru zile (17-20 februarie) publicului berlinez, spre deosebire de edițiile trecute, când doar ultima zi relua filmele pentru localnici.
Citește și:
- Interviu cu regizorul Radu Jude despre documentarul cu care merge la Berlin, după triumful de anul trecut: „Amintiri de pe Frontul de Est”
- Interviu cu istoricul Adrian Cioflâncă, despre participarea soldaților români la Holocaust: Există suficiente dovezi care arată atrocitățile
