Stela Popescu s-a născut într-o familie de învăţători modeşti, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci duşman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Braşov. În 1953, susţine examenul de admitere la facultate şi este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunţă după un an şi jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne.
În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, iar în paralel continuă să susţină spectacole de teatru. La sfârşitul facultăţii, este repartizată la Teatrul din Braşov, acolo unde ajunge să susţină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.
La sfârsitul facultăţii, este repartizată la Teatrul din Brasov, acolo unde ajunge să susţină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăseste Revista si se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent.
Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, unde lucrează si în prezent. Pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” si pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu străluceste în piese precum „Omul care a văzut moartea”, „Mama Boema”, „Boema, slăbiciunea mea” etc.
A jucat 18 ani în „Presul”, 12 ani în „Peţitoarea” si 10 ani în „Plicul”. A avut sansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu. În anii 1971-1979 face un cuplul memorabil, pe scenă si la televiziune, cu Ştefan Bănică.
Cât despre longevivul cuplu umoristic Stela – Alexandru Arsinel, care a început în 1979, acesta a fost garanţia umorului de calitate si în prezent, dar si în trecut, când textele scenetelor erau semnate Mihai Maximilian.
Citește și: Cum se menține Stela Popescu la 80 de ani. Secretul ei: doza corecta de alcool!
Acordă o mare atenție imaginii
Stela Popescu demonstrează de fiecare dată că bunul gust nu se pierde niciodată. Culmea este că, actrița nu are niciun consilier de imagine, ci se ocupă singură de aparițiile ei.
”Știi cum reușesc? Dorm 4 ore pe noapte. Foarte puțin. Mă gândesc tot timpul la ce am de făcut, aș vrea să le rezolv pe toate. Aș vrea să fiu cea mai elegantă, nu reușesc. Dar sunt fericită! Dintr-un copil amărât din Basarabia, am ajuns Stela Popescu pe care o iubește România. Vreau să fiu cât de cât aranjată și la evenimente și pe stradă. Lumea te privește. Nu poți să te duci aiurea îmbrăcat, disgrațios. Este o lipsă de respect față de public!”, explică Stela.
Citește și: Menajera care le-a jefuit pe Stela Popescu și Mirabela Dauer, dată în urmărire de polițiști
Drama copilăriei Stelei Popescu
Actrița nu vorbește despre perioada copilăriei cu mare plăcere, ci cu tristețe în priviri, parcă retrăind momentele neplăcute.
„Dupa ce ne-am refugiat din Basarabia, din pricină războiului, am fost repartizați în Ardeal. De acolo, am o amintire foarte tristă. Ni s-a dat o cameră la o familie de sași, care nu înțelegeau ce se întîmpla în Basarabia. Într-o zi, sașii au tăiat un porc și mamă i-a rugat să ne vîndă și nouă două kilograme, că să avem ce pune pe masă de sărbători. Ei bine, a primit următorul răspuns:
Cu toate că adolescentă i-a fost marcată de dramă războiului, Stela Popescu își amintește o întîmplare ce îi readuce zîmbetul pe buze. „In copilărie, eram un baietoi și sfisiam toate rochiile. Dar, de fiecare data cînd îmi aducea un lucru nou, mamă scotea rochia cea veche, o călca, o apreta și o punea pe umeraș. Pe urmă îmi spunea:
Actriţa Stela Popescu a povestit că îşi reaminteşte primele zile de şcoală cu tristeţe, din cauza sărăciei de atunci.
”Eu am o amintire destul de tristă din prima mea zi de şcoală. Din prima mea zi la liceu, de fapt, că, aşa, din prima zi de şcoală primară, eram în Basarabia, eram foarte mică, nu ştiu multe lucruri. Însă din prima zi de liceu pot să spun, că era imediat după război şi era sărăcie mare şi eu stăteam la Braşov şi ploua, şi era frig, şi era greu. Iar mama, pentru că era foarte grijulie şi lucra singură, pentru că era profesoară de lucru manual şi se pricepea, a zis să îmi facă şi mie o pelerină de ploaie, dar în 1944 – 1945 găseşti tu material de pelerină? Aiurea, nu avea din ce să facă. A găsit o foaie de cort nemţească, pătată cu ulei, o nenorocire! Şi mi-a făcut o pelerină cu glugă de ploaie. Eram… Nu pot să spun ce disperată, cât eram de necăjită şi de tristă că mă timite la şcoală cu vaxul ăla de pelerină”, a povestit Stela Popescu.
Operată la cap, la vârsta de cinci ani
Stela Popescu nu a avut copii, dar nici nu și-a dorit. „Am suferit o intervenție chirurgicală la cap, cînd aveam cinci ani, și de mică am avut teamă de doctori și de durere – mărturisește ea. După cîțiva ani de căsătorie, a apărut în viață noastră o nepoată. Doina era fata fratelui bărbatului meu, care și-a terminat liceul în Cehoslovacia. Avea 17 ani, eram că frații. S-a atașat foarte repede de noi și am înfiat-o“, povestește actriță. Stela Popescu vorbește frumos și despre nepoată ei, Stanca, fiică Doinei și a actorului Radu Gheorghe, care acum are 24 de ani și este regizoare de film. „Sint foarte mândra de Stanca. A luat două premii internaționale pentru scurtmetraje, acum trebuie să plece în Polonia“, povestește încîntată Stela Popescu.